Magneti Neodym, Pret, Cei mai puternici magneti, Cresterea costului la magneti si generatoare

Magneti Neodym, Pret, Cei mai puternici magneti, Cresterea costului la magneti si generatoare


De ce aceasta explozie de preţuri pentru magneţi-Neodym?

Preţurile pentru materia primă Neodym, care constituie valoric o parte foarte importantă din alcătuirea preţului unui magnet din Oţel-Neodym-Bor, au crescut în perioada din ianuarie 2011 şi iunie 2011 de ca. cinci ori. Deja în prealabil în anul 2010, a putut fi observată o dublare a preţurilor de materii prime. China deţine practic monopolul pe aceste materii prime. Statul a limitat puternic exportul şi prin aceasta a contribuit la creşterea preţurilor.

Ce sa întâmplat? Deja in anul 2010 statul chinez a început, să reducă, exportul de metale rare, la care aparţine şi Neodymul. In anul 2011 cota de export a mai fost micşorată odată şi au fost luate masuri pentru aplicarea controlului consecvent. Pentru aceasta au fost scoase din funcţiune majoritatea minelor mici şi controlul pentru aceste materii prime a fost trecut în sarcina unei singure instituţii de stat. Aceasta poate să aplice cotele prevazute şi să manipuleze liber preţul prin limitarea exportului.

Motive pentru limitarea exportului

  • China doreşte în locul materiei prime sau a magneţilor bruţi să exporte mai bine produse calitativ ridicate, care conţin aceste materii prime şi prin aceasta să păstreze exploatarea valorică în ţară. Se doreşte vânzarea de motoare şi generatoare cu magneţi-Neodym în locul magneţilor bruţi.
  • Rezervele de metale rare sunt limitate şi China socoteşte cu faptul, că necesitatea proprie în ţară să crească masiv în următorii ani prin folosirea de exemplu a energiei de vint (o turbina de generator de vint conţine până la 500 Kg. magneţi-Neodym). China limitează deci vânzarea respectiv i-şi face singură stocuri cu această materie primă, ca în următorii ani să nu ajungă să aibă lipsuri.
  • China a ajuns la concluzia că pentru această materie primă poate pretinde mult mai mulţi bani decât până acuma, deoarece intre timp a ajuns să aibă monopolul asupra acestei materii prime.

Cum se decurge în continuare?

Înainte au exploatat şi alte ţări aceste materii prime, deoarece numai 1/3 din stocurile mondiale sunt în China. Deoarece China a inundat piaţa mondiala pe parcursul anilor cu preturi foarte mici pentru metale rare şi magneţi, nu a mai fost rentabilă această afacere pentru majoritatea minelor şi producătorilor de magneţi din lume. Ca urmare toată lumea a beneficiat numai de livrările din China.
Acuma, când preţurile explodează şi a fost depistată fatala dependenţă, încep unele mine din nou cu producţia. Deoarece Know-How necesar la pregătirea complicată şi complexă a materiei prime sa pierdut pe parcursul timpului şi nu este posibil ca o astfel de mină să-şi reia activitatea de pe azi pe mâine, experţii socotesc cu o relaxare a situaţiei nu înainte de sfârşitul anului 2012. La acesta se mai adaugă şi faptul că necesitatea de magneţi-Neodym creşte pe plan mondial şi că acuma mai multe state şi firme au început să-şi facă stocuri.
Combinaţia de reducere artificială, stocări de panică, creşterea necesităţii şi poziţia de monopol conduc probabil şi în viitor la creşteri de preţ. Noi socotim cu o nouă creştere, înainte ca situaţia să se relaxeze.

Urmări pentru supermagnete şi pentru Dumneavoastră ca şi client
Deoarece costurile pentru Neodym şi alte metale rare constituie marea parte a costurilor unui magnet, cresc şi preţurile noastre de producţie pentru magneţi aproape proporţional cu preţurile pentru materii prime. Din acest motiv pentru noi este inevitabilă o transmitere a creşterilor de preţuri către Dumneavoastră, clienţii noştri.
Asta înseamnă concret:
  • După ce în prealabil preţurile din Shop nu au fost modificate pe durată de mai mulţi ani, trebuie ca la ora actuală să modificăm preţurile de o dată până la două ori pe lună, pentru a nu face afaceri în pierdere.
  • Deoarece preţurile au crescut în două săptămâni chiar cu 50%, nu mai putem garanta valabilitatea preţurilor pentru cantităţi mari decât maxim pentru o perioadă scurtă (momentan o săptămână).
Pentru prima oară în acest an preţurile au rămas stabile pe o perioadă de câteva săptămâni şi în ultimele zile chiar au scăzut puţin. Noi am corectat de asemenea în jos preţurile noastre din Shop.
Actualizare sfârşitul lui iulie 2011

Tendinţele de dezvoltare a preţurilor la metalele rare relevante pentru noi

Neodym Nd: Neodym este o componentă de bază a magneţilor extrem de puternici (Formula chimică Nd2Fe14B), precum magneţii din sortimentul nostru.
 


Dysprosium Dy: Magneţi cu un produs mare de energie au un conţinut de până la 6% al elementului Dysprosium (Număr de ordine 66). Exploatarea de Dysprosium este mult mai scumpă decât exploatarea altor componente oţel (Fe) şi Bor (B). Combinaţia Dy-Fe a fost achiziţionată în cantităţi enorme în ultimele luni, ce a ce a condus la o ridicare mare de preţ (vezi graficul).



Praseodym Pr: În ultimii ani sa constatat, ca Praseodym poate fi folosit la magneţi-Neodym-Oţel-Bor. Deoarece Praseodym (Număr de ordine 59) poate fi luat în considerare ca posibil înlocuitor pentru suprasolicitatul Neodym (Număr de ordine 60), cerinţa pe piaţă a acestuia a crescut mult (vezi graficul).



Sursa: Supermagnete.com





« Inapoi
Diete naturiste
World Wide Inventors Association
Asociatia Inventatorilor Independenti
R&D Global Business Ventures LLC
mediator
banner
banner
banner
banner
Scientia
Produse naturiste
Descoperi
Inventika