08 iul. 2024

 

Feminismul – Distrugerea familiei crestine si a sotului.

PIZDIFICAREA BARBATULUI

“Pizdificarea” bărbatului (partea I-a)
“Bărbaţilor le e frică de femei toată viaţa; în copilărie le e frică de mame, la maturitate le e frică de neveste”! Mesajul pe care tocmai l-ai citit, a fost postat de o femeie pe facebook. Tind să cred că avea dreptate, atunci când a spus asta. Trist dar adevărat. În rândurile ce urmează, e posibil ca cititoarele (în special femeile dominante) să se simtă ofensate – am să fac unele comentarii răutăcioase! Dar era timpul ca cineva să vorbească şi despre asta!
Recent, am cunoscut un cuplu, cel puţin ciudat. Oricât aş fi încercat să-mi dau seama care dintre ei e bărbatul şi care e femeia, nu aş fi reuşit – poate doar dacă îmi arătau organele genitale! Ea, o domnişoară îmbrăcată binişor, aparent cochetă şi îngrijită (pe banii lui, binenţeles), domina discuţia aproape de fiecare dată, când soţul ei încerca să-şi spună punctul de vedere, comportându-se de parcă el nici n-ar fi existat. El…un tip introvertit, slab, timid, educat şi cu o situaţie materială mult mai bună decât a ei (era de asteptat)…stătea atât de timorat lângă ea, încât părea că cineva îi pusese un pistol încărcat la tâmplă. Nu îţi trebuia multă experienţă de viaţă să-ţi dai seama că ea era cocoşul în casă (ba chiar te făcea să crezi că îi crescuse vreun „cocoş” între picioare!) Dacă nu aş fi fost martor la încercarea ei de a-l umili în public (glumind pe seama neputinţei lui sexuale), faptul că îl domina nu ar fi fost o noutate pentru mine (am întâlnit asta de multe ori!) Oricât m-aş gândi însă, nu pot înţelege un lucru! O femeie care reuşeste să-şi depersonalizeze soţul în aşa hal, ce interes ar mai avea să se culce cu acesta? La cât de speriat părea soţul, sincer nici nu cred că mai poate face dragoste cu aşa o zgripturoaică!
Preţ de o secundă mi l-am imaginat dezbrăcat, timorat, tremurând, plângând, stând într-un colţ al camerei, acoperindu-şi părţile intime cu mâinile; şi pe ea îmbrăcată în latex, cu un bici în mână şi cu un dildo în cealaltă, cu părul vâlvoi, neagră de furie, strigând ca o descreierată: „Hai nenorocitule, trage-mi-o odată! Fii bărbat! Arată-mi de ce eşti în stare!” Dar ceva nu se leagă totuşi, nu? El nu mai e bărbat de mult! Cum poate un bărbat să se culce cu o femeie atât de agresivă? Şi cum poate o femeie să se culce cu un bărbat atât de intimidat? O fi vreo perversiune nouă pe care nu o înţeleg eu (recunosc, nici eu nu le-am făcut pe toate) Probabil că ea a pregătit deja „uneltele” necesare pentru a-l pune la punct pe “Băieţelul care nu-i iese din cuvânt“… Dacă tot s-au inversat rolurile…ce ar putea-o opri pe femeia malefică să-l violeze pe bietul băiat cu vreun obiect cumpărat de la sexshop? Dacă stau să mă gândesc mai bine, comportamentul ei dezvăluie o teamă veche („Decât să ajungă să mă domine, mai bine îl domin eu pe el!”). Femeia despre care tocmai ţi-am vorbit…din punctul meu de vedere…are nevoie de ajutor de specialitate – are nevoie de un psiholog! A fost probabil bătută crâncen de vreun tată beţiv…a fost martoră la scandalurile acestuia cu mama sa…şi nu a reuşit să depăşească momentul – nu a reuşit să se vindece! Odată ajunsă la maturitate, chiar dacă nu mai poate suferi niciun bărbat, vâzând că nu are niciun viitor, s-a văzut nevoită să-şi găsească un sprijin, aşa că s-a măritat din interes. Dar amintirile din copilărie nu i-au dat pace…nu au lăsat-o să iubească – toţi bărbaţii îi amintesc de teroarea pe care a trăit-o în copilărie. Aşa că a ales să se răzbune pe toţi bărbaţii pe care îi întâlneşte…şi cum soţul e cel mai “la îndemână”…se va răzbuna pe el, pentru moment. Dar să revenim la subiect!
Un lucru e clar. Bărbaţii se împart în două categorii – învinşi şi învingători! Învingătorii sunt rari (ei fiind cei pe care majoritatea femeilor şi-i doresc în patul lor!) Ceilalţi…învinşii…depăşesc numeric învingătorii, aceştia nu sunt tocmai genul de bărbaţi după care se dau în vânt femeile – şi prezintă interes în „lumea femeilor” doar dacă sunt bogaţi! Dacă analizăm atenţi fenomenul, vom vedea că rezultatele pe termen lung al acţiunilor acestor bărbaţi “pizdificaţi” pot avea efecte dezastruoase pentru reprezentanţii sexului tare. Ce mă face să spun asta? Nu trebuie să fiu prea deştept să-mi dau seama unde pot duce acţiunile acestor „plătitori de dragoste”. Cel puţin în ultimii ani, din dorinţa de a fi pe placul femeilor, unii bărbaţi au ales să se transforme într-o gaşcă tristă de „maimuţoi penibili”. E o ciudăţenie…cel puţin pentru mine…cum poate ajunge un bărbat care cântâreşte peste 100 de kilograme ca, atunci când aude vocea nevestei, inima să i-o ia la galop mai repede decât a unui emigrant mexican la graniţa Statelelor Unite! Mecanismul prin care unii bărbaţi s-au transformat într-un soi de „fetişcane speriate” este extrem de complicat…şi tocmai pentru că acest fenomen, cel puţin ciudat, nu are încă un nume…am să-l denumesc pe scurt…”pizdificare”! Dacă ar fi să dau un exemplu de pizdificare…mai ales că am încredere că viaţa a apărut pe pământ prin creaţie…m-aş întoarce înapoi în timp, chiar în grădina Edenului. Mă întreb…intenţia Evei…atunci când i-a oferit mărul lui Adam…a fost să-l „pizdifice”? Să fi început “procesul de pizdificare” chiar acolo, în Paradis?
Dacă luăm istoria mai recentă, ne dăm seama că femeia a vrut doar egalitate. Cel puţin pentru început… Dar oare această egalitate nu a condus la ceva mai mult de atât – ceva ce a scăpat de sub control? Dacă mă gândesc bine, cred că femeile se fac vinovate de uciderea spiritului ce se găseşte în mulţi bărbaţi. Dacă cu 20 de ani în urmă, bărbatul ideal trebuia să aibe curaj, să fie chipeş şi să aibă simţul umorului…să fie descurcăreţ…acum bărbatul ideal trebuie să fie tăcut, timid, bogat – şi eventual să conducă vreun Bentley! Şi neapărat să nu fie gelos (mai ales că femeia modernă are mulţi „prieteni”!) Unele au chiar şoferi personali (priveste în showbiz!) Faptul că şoferul poate semăna leit cu Ricky Martin – binenţeles că asta-i doar o simplă „coincidenţă”! Încă din fragedă pruncie, fetiţele (în special cele sărmane) sunt învăţate de către mamicile lor sătule de muncă, că trăim într-o ţară unde se face foamea, sfătuindu-şi progeniturile să cocheteze cu prostituţia de lux – să-l „vâneze” pe Iri (unele au avut noroc – chiar au reuşit acest lucru!) A trecut ceva timp de când femeia nu mai visează la bărbatul ideal, cel de altădată. Deschide televizorul la orice oră vrei…pe orice program vrei…şi vei vedea cum, în vreo emisiune, un bărbat este umilit de vreo femeie, atunci când acesta încearcă să-şi impună punctul de vedere!
Cum au ajuns curajul, dezinvoltura şi siguranţa de sine, să fie atât de rar întâlnite? Cum au ajuns aceste atribute masculine (care îi diferenţiază de fapt pe bărbaţi de femei) să fie confundate cu agresivitatea şi misoginismul? Cum au ajuns bărbaţii să fie atât de umiliţi atunci când îşi scot la iveală trăsăturile lor masculine? De ce atunci când un bărbat ia hormoni feminini, pentru a deveni femeie, nu prezintă nici un pericol pentru societate; în timp ce un bărbat, dacă e prea viril…dacă secreta prea mult testosteron…e privit ca pe o persoană ce poate deveni violentă? Hai să aruncăm o privire la ce se promovează prin reviste! Dacă cumpăr acum orice revistă dedicată femeilor, sunt sigur că voi găsi pe una din pagini, cel puţin un set de “sfaturi binevoitoare”, de genul…”Cum să-ţi seduci bărbatul” sau “Cum să-l ţii sub papuc”. În unele reviste, poţi găsi adevărate „îndrumare”, de unde femeile pot învăţa cum să-şi determine bărbatul să-i facă toate capriciile. Îţi vine să crezi la ce s-a ajuns? „Haideţi să învăţăm cum să ne păcălim unii pe alţii!”…”Hai să învăţăm să fim falşi…să ne ascundem sentimentele!” Nu-i de mirare că există atâtea femei singure…
Toate filmele în care femeile deţin roluri principale, ne arată cum ele pot fi hoaţe, criminale (Nikita) sau prostituate (Pretty Woman) – dar oricum ar fi, ele sunt considerate drăguţe de către publicul feminin! Atâta timp cât eroina este o femeie, totul pare în regulă. Dacă rolul principal însă, este jucat de un bărbat…şi acesta este un tip violent, care fură sau îşi înşeală iubita, toate femeile spun: “Ce nenorocit!” Femeilor le place acest lucru (probabil că şi asta face parte din „victoria mişcării feministe”!) Dacă un bărbat ridică vocea la vreo femeie…fie că acest lucru se întâmplă într-un film sau în viaţa reală…va fi crucificat de către femei! Din ce în ce mai des, femeile fac glume proaste pe seama bărbaţilor spunând…ori că “bărbaţii nu ştiu să gătească” (cu toate că cei mai buni bucătari sunt bărbaţi)…ori că „bărbaţii gândesc cu alt organ decât cu creierul”. Femeia modernă pare să se distreze mult pe seama barbaţilor… În tot acest timp, bărbaţii „pizdificaţi” stau deoparte şi râd ca nişte proşti, purtându-se ca şi cum le-ar fi ruşine că au penis! Paradoxal e că majoritatea femeilor dominante nu pot iubi bărbaţii cuminţi – şi majoritatea femeilor cuminţi se îndrăgostesc tot timpul de “băieţi răi“! O adevărată dilemă, nu-i aşa? Femeile se pare că nu realizează că bărbaţii din jurul lor au fost „castraţi psihologic” tocmai din cauza atitudinii lor superioare faţă de aceştia.
După toate astea, tot ele sunt cele care întreabă, nedumerite: „Unde sunt bărbaţii”? Unde sunt? Nu mai sunt! Au fost „pizdificaţi” de mult; şi e o boală degenerativă şi ireversibilă – nimeni nu mai scapă!
Sursa: internet
Data: iulie 07-2024

<span>Post a comment</span>