Alexandru N. Ciurcu (n. 29 ianuarie 1854, comuna Şercaia, Comitatul Făgăraş; d. 22 ianuarie 1922, Bucureşti) a fost un inventator şi publicist român, care a experimentat principiul motorului cu reacţie.

Începutul activităţii

Născut la data de 29 ianuarie 1854 în comuna Şercaia din judeţul Făgăraş, Alexandru Ciurcu a urmat liceul la Braşov, după care şi-a luat licenţa în drept la Universitatea din Viena. În paralel, Alexandru Ciurcu a urmat însă şi cursuri tehnice. După terminarea studiilor, în anul 1876, Alexandru Ciurcu s-a stabilit la Bucureşti, unde a lucrat ca jurnalist. Scriind articole în care ataca guvernul şi milita pentru emanciparea politică şi naţională a românilor transilvăneni, el a intrat în conflict cu autorităţile române din acel timp şi a fost nevoit să părăsească România.

S-a stabilit la Paris, unde s-a întâlnit cu un prieten al său, Just Buisson (1843-1886), care era de asemenea jurnalist şi fusese corespondentul agenţiei franceze de ştiri Havas la Bucureşti. Pe lângă profesia comună, cei doi prieteni împărtăşeau şi o pasiune comună pentru tehnică. Împreună cu Just Buisson a studiat propulsia aeronavelor mai uşoare decât aerul (dirijabile), precum şi a motoarelor rachetă.

Primul motor cu reacţie

La expoziţia aviatică de la Paris din 1881 fusese prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric. Alexandru Ciurcu şi Just Buisson propun ca în locul motorului electric să se utilizeze un motor cu reacţie şi chiar obţin un prim brevet din Franţa prin care se prevede posibilitatea zborului cu reacţie. Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi prieteni au proiectat şi construit un motor bazat pe forţa de propulsie generată de combustia unor gaze într-o cameră de combustie de mici proporţii. Motorul consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10 – 15 atmosfere.

Alexandru Ciurcu a încercat să-i intereseze pe experţii Minsterului de Război al Franţei cu privire la noua tehnologie. La data de 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat motorul lor pentru prima oară în public montându-l pe o barcă şi navigând pe Sena în contra curentului. Un grup de experţi ai acestui minister au participat la această primă experienţă a motorului. Această experienţă este considerată a fi prima dată când o ambarcaţiune a fost propulsată de un motor cu reacţie.

Ilustraţie a experimentului din 13 august 1886 a ambarcaţiunii lui Alexandru Ciurcu şi Just Buisson (după revista “La Nature”, 1887)

Gravură cu cel de-al doilea experiment al lui Ciurcu şi Buisson, efectuat la 16 decembrie 1886. Comparaţia cu ilustraţia anterioară arată modul în care se dezvoltase instalaţia de propulsare cu reacţie în intervalul dintre cele două experimente. (după revista “La Nature” 1887)

Un articolul din revista “La Nature” prezintă descrierea experimentului de către Gustave Maurouard, directorul Fabricii de praf de puşcă de la Sevran-Livry, care asista din partea Ministerului de Război la experienţă:

”Imaginaţi-vă o rachetă pentru artificii montată orizontal, la spatele unui vehicul, de exemplu al unei ambarcaţiuni sau sub nacela unui balon, astfel încât gazul produs prin arderea puternică, dar lentă a încărcăturii de praf exploziv să poată scăpa liber în atmosferă la spatele vehiculului. Imaginaţi-vă acum că această rachetă este montată în interiorul ţevii unui tun, îndreptat şi el spre spatele vehiculului. În momentul aprinderii rachetei, gazul va fi evacuat cu forţă prin gura tunului. Aceasta va produce o reacţie în interior şi un recul al tunului în direcţie opusă celei în care gazele sunt evacuate în partea din spate.

Dacă, de exemplu, tunul ar fi montat pe o ambarcaţiune, forţa de recul ar fi transmisă ambarcaţiunii, determinând avansarea acesteia, datorită exclusiv forţei jetului format de gazul evacuat. Ambarcaţiunea înaintează fără a utiliza nici elice, nici roţi cu zbaturi, nici vâsle. Singura diferenţă este că, în locul tunului, inventatorii au utilizat un cilindru în interiorul căruia ard un amestec combustibil brevetat pe care l-au creat şi care poate arde într-un spaţiu închis, producând o cantitate mare de gaz, fără a lăsa reziduuri solide. Cilindrul are un mic orificiu, îndreptat spre partea din spate a vehiculului, având rolul de a controla gazele evacuate din cilindru.

Deschiderea orificiului poate fi modificată în timpul funcţionării printr-o vană fluture reglabilă manual, astfel încât să micşoreze sau să mărească deschiderea prin care sunt evacuate gazele. Forţa gazelor evacuate produce un zgomot mare şi ambarcaţiunea se mişcă continuu în sens opus celui în care sunt evacuate gazele

Dispozitivul este de fapt o rachetă care zboară şi care antrenează obiectul de care este ataşată. Inventatorii au reuşit să înainteze pe Sena împotriva curentului pentru o durată de 12 – 15 minute”

Inventatorii şi-au brevetat invenţia, obţinând brevetul francez cu nr. 179001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcaţiune cu reacţie – Motor cu reacţie. Ulterior invenţia a fost brevetată şi în Germania (Nr. 39964/1886), Regatul Unit (Nr. 8182/1887), Belgia (Nr. 77755/1887), Italia (Nr. 21863/1887) şi S.U.A. (1888).

Continuarea experimentelor

Reprezentare a exploziei motorului cu reacţie al lui Alexandru Ciurcu şi Just Buisson la 16 decembrie 1886
După revista “La Nature” 1887

Alexandru Ciurcu şi Just Boisson au construit un al doilea motor mai puternic, cu un recipient mai mare, care urma să mărească presiunea din interiorul cilindrului şi viteza de ieşire a gazelor. Experimentarea acestei noi maşini, la data de 16 decembrie 1886, s-a terminat printr-un dezastru: maşina a exploadat omorându-l pe Just Boisson şi pe un asistent al inventatorilor, care se afla la cârma ambarcaţiunii, iar ambarcaţiunea s-a scufundat. Alexandru Ciurcu, care a reuşit să scape înotând până la mal, a fost acuzat de ucidere din culpă, dar a fost achitat. Marele public nu a considerat că accidentul se datora faptului că cei doi inventatori se jucau cu explozivi puternici. Ciurcu a avut dificultăţi în a explica faptul că motorul se baza pe un principiu fizic complet diferit, cel al forţei de reacţiune provocate de un jet de gaze, nu al unei forţe provocate de o explozie.

Gaston Tissandier, editorul revistei “La Nature”, care era şi el inventator, l-a încurajat pe Ciurcu să-şi continue experimentările. Tissandier dovedea o înţelegere pentru Ciurcu deoarece avusese şi el un accident în timpul unui experiment ştiinţific. În anul 1875 el efectuase un zbor cu un balon ajungând la altitudinea record pentru acele vremuri de 8.500 m. Cei doi co-echipieri ai săi, Joseph Croce-Spinelli şi Théodore Sivel au murit din cauza presiunii scăzute a aerului; Tissandier supravieţuise, dar îşi pierduse auzul. El aflase astfel că progresul ştiinţific poate uneori fi plătit cu viaţa cercetătorilor.

Alexandru Ciurcu s-a asociat cu Emil Sarrau şi Paul Vieille, inventatorul prafului de puşcă alb. De data aceasta au montat aparatul pe o drezină de cale ferată. Experienţa, efectuată în anul 1888 la Sevran-Livry (lângă Paris) a fost reuşită. Eliminând posibilitatea de a utiliza abur sub înaltă presiune sau aer comprimat, inventatorii s-au concentrat asupra utilizării unui amestec exploziv cu ardere lentă pentru a produce presiunea. Camerele de combustie utilizate erau executate din bronz.

Totuşi ideile inventatorilor erau prea avansate pentru posibilităţile tehnologice ale vremurilor: inventatorii căutatau să utilizeze tehnologia maşinilor cu aburi pentru a aplica principiile motoarelor cu reacţie. Greutatea motoarelor este probabil elementul care a determinat oprirea experienţelor. În plus, pericolul de explozie nu putea fi eliminat. A fost nevoie de jumătate de secol până la realizarea în anul 1943 a primelor motoare cu reacţie practic utilizabile.

În anul 1889, la Paris, a organizat primul pavilion românesc în cadrul unei expoziţii universale.

Concluzii

În anul 1890, Alexandru Ciurcu a părăsit Parisul şi s-a întors la Bucureşti. Aici şi-a reluat fosta profesie, fiind numit ca director al ziarului “Timpul” (1890-1900). El şi-a continuat activitatea publicistică şi mai târziu, lucrând pentru diferite ziare. A deţinut funcţia de preşedinte al Sindicatului ziariştilor. De tehnică nu s-a mai ocupat niciodată.

Experienţa lui Alexandru Ciurcu şi a lui Just Buisson nu a putut fi valorificată din cauza limitelor tehnologice ale perioadei în care trăiau. Fiind doar tehnicieni amatori, fără o pregătire tehnică superioară, realizările lor erau de natură experimentală şi nu se bazau pe o fundamentare teoretică. De aceea, deşi au lansat principiul motoarelor cu reacţie, nu se poate afirma că vehiculele moderne cu reacţie se bazează pe ideile lui Alexandru Ciurcu.

Alexandru Ciurcu a murit la data de 22 ianuarie 1922 în Bucureşti.

Bibliografie

* “Expérience du propulseur à reaction de M.M. Just Boisson et Alexandru Ciurcu”, cu o introducere de G. Tissandier, publicat în revista “La Nature” nr. 755/2 iulie 1887.
* R. Lorin – “La securite par la vitesse. De la turbine a gas au propulseur a reaction” în “l’Aerophile” nr. 10/15 mai 1913
* J. Duhem – “Histoire des origines du vol a reaction” (Paris, 1959)
* M. I. Oroveanu – “Date noi asupra contribuţiei româneşti în domeniul propulsiei prin reacţie. Al. N. Ciurcu” (Academia RSR, Comitetul român de istoria şi filosofia ştiinţei, sesiunea II/1973, Bucureşti)
* Constantin C. Gheorghiu – “Invenţii şi priorităţi româneşti în aviaţie” (1979)
* Florin Zăgănescu – “De la Icar la cuceritorii Lunii” (1975)
* Petru Costinescu, Nicolae M. Mihăilescu, Mihai Olteneanu, Inventatori români, ediţiile I şi şi a II-a, editurile AGIR şi OSIM, Bucureşti, 1999 şi 2000.

Legături externe

* Early Aviators – Alexandru N. Ciurcu
* Space History – an introduction to the birth of astronautics.
* Alexandru Ciurcu