- BY Admin
- POSTED IN ARTICOLE
- WITH 0 COMMENTS
- PERMALINK
- STANDARD POST TYPE
“Omul nu vede decât ceea ce stie”, spunea Goethe în urmã cu aproximativ douã secole. Grupul de cercetãtori condus de acad. L.M. Popescu, directorul general al Institutului Național de Patologie “Victor Babeș”, a reușit sã vadã dincolo de câmpul cunoașterii actuale, descoperind un nou tip de celule, telocitele, fundament pentru salvarea, în viitor, a milioane de vieți.
“Presupunem cã telocitele sunt un partener pentru celulele stem în procesul de regenerare și reparare a organismului uman. Cel puțin în cazul infarctului miocardic avem deja dovezi încurajatoare, prezența și rolul telocitelor în reparația cardiacã fiind de maximã importanțã”, a declarat acad. L.M. Popescu.
Aceste ipoteze științifice sunt cu atât mai importante, cu cât statistica aratã cã în fiecare an, la nivel mondial, 17,2 milioane de oameni mor din cauza bolilor cardiovasculare, iar infarctul miocardic este principal cauzã de mortalitate din lume. În noul context, controlul activitãții telocitelor și al celulelor stem ar putea fi șansa de vindecare pentru milioane de persoane de pe glob.
Grupul de cercetatori de la Institutul Victor Babeș a studiat prezența telocitelor atât în organe cavitare (inimã, tub digestiv, plãmân, uter, trompã uterinã), cât și necavitare (pancreas, glandã mamarã, placentã) și în invelișul organelor (pleurã, pericard, peritoneu). Telocitele sunt celule care existã, practic, în fiecare organ, în afarã de creier. Spre deosebire de celulele stem, pot fi recoltate oricând și, alãturi de acestea din urmã, pot reface mult mai ușor un organ bolnav.
Îmbucurãtor este faptul cã prezența telocitelor a fost confirmatã, independent, prin metode diferite, de cãtre grupuri din Italia, Germania, Marea Britanie și China.
Paternitatea descoperirii este însã indiscutabilã, în mediile științifice internaționale telocitele fiind cunoscute drept “celulele Popescu”, denumire datã dupa numele cercetatorului care a scris prima datã despre acestea.
Ce sunt de fapt telocitele? Sunt niște celule cu un corp mic, dar cu prelungiri extreme de lungi (asemãnãtoare prelungirilor neuronilor), prezente în aproape toate organele corpului. De ce nu au fost vãzute telocitele pânã acum? Rãspunsul este simplu. La microscopul obișnuit, prelungirile (telopode/podos=picior) sunt sub limita de detecție a acestuia, iar la microscopul electronic au fost vizualizate cu siguranțã fragmente de telopode, dar au fost ignorate, trecute cu vederea. Rolul telocitelor este acela de tele-coordonare, la distanțã, prin intermediul prelungirilor lor extrem de lungi și subțiri (telopode), a altor tipuri celulare, de stabilire de contacte de tip “sinapse stromale” cu acestea și de comunicare prin intermediul unor structuri microveziculare – exozomi.
Drumul pânã la tratarea efectivã a bolnavilor pe baza studiilor despre telocite este de abia la început. Cercetãtorii de la Institutul Victor Babeș sperã, însã, sã demonstreze, în timp, cã teleocitele sunt “cheia regenerãrii inimii”, dar și resortul care poate transforma cercetarea din medicina româneascã într-o “șansã de revitalizare a sistemului sanitar”.
Notă:
Articolul Cercetarea din medicina românească face o descoperire mondială: “Celulele Popescu”, șansa de vindecare pentru milioane de persoane a apărut în ediția din 15 septembrie-15 octombrie 2010 a revistei Market Watch.
Sursa:www.ziarulstiintelor.eu
Data: 21.10.2010




