Tara de origine : România

Câine ciobannesc utilizat de secole, de cantre ciobanii români din Carpati, pentru paza turmelor, fiind în acelasi timp si un excelent câine de pazan.

Istoric

preluare Istoria carpatinului scrisa de George Balan

Primele date cu privire la originea ciobanestilor europeni ne sunt oferite de Alfred Edmund Brehm (1829-1884) in Tierleben (Viata Animalelor), lucrare monumentala, care descrie “întreaga lume a animalelor precum si dezvoltarea ei” si care este elogiatan in prefata celor doua editii germane, Zimmer&Herzog, ca opera, ce a “avut menirea mai mult decat oricare alta carte, sa destepte si sa adânceascan dragostea si întelepciunea pentru lumea animalelor”. Conform Brehm, evolutia câinelui din lup, a început in urma cu aproximativ 20.000 de ani in urma, dar cu o posibila evolutie filogenetica anterioara.

Alfred Brehm, face o clasificare a lumii animale in paisprezece categorii de la regn si pana la individ. Conform acestuia (editia a doua a cartii a fost prelucrata de prof. dr. Rietschel împreuna cu un colectiv de oameni de stiinta germani), cainele (Canis Familiaris) este considerat cel mai vechi animal domesticit care s-a ranspândit împreunan cu omul peste cuprinsul intregului pamant.

De-a lungul timpului, originea cainelui, a fost obiectul a numeroase teorii. Rand pe rand, cercetatori de renume in domeniul biologiei sistematice, etologiei, dintre care amintim pe Charles Darwin, Carl Linné, E. Zeunner, Konrad Lorenz s.a, au atribuit drept stramos cainelui fie sacalul, fie hiena, vulpea, cainele salbatic sau, in sfarsit, lupul. Dintre toate aceste teorii insa, cea cu privire la descendenta cainelui din lup (canis lupus) este cea unanim recunoscuta astazi, ca fiind plauzibila. Prolificitatea, fecunditatea, identitatea formulei dentare si structurii scheletului precum si numarul de cromozomi si nu in ultimul rand comportamentul (vezi Peter Scott, Konrad Lorenz), conduc deopotriva la aceasta concluzie. De pilda, cercetarile facute de Darwin asupra originii cainelui domestic scot la lumina faptul ca “intr-o anumita regiune cainii semanau adesea cu canidele salbatice, dupa cum cainii-paria din anumite regiuni din India semanau cu lupul indian”.

Alfred Brehm imparte cainii in sapte grupe: Canis familiaris putiatini, Canis familiaris palustris (cainele de mlastina), Canis familiaris inostranzewi (stramosul cainelui nordic), Canis familiaris matris optimae sau cainele epocii bronzului, “din care se trag principalele noastre rase de caini-ciobanesti “, Canis familiaris decumanus (dogi ,boxeri etc.), Canis f. intermedius (cainii brac) si Canis familiaris leineri, din care s-au dezvoltat ogarii.

Carl Linné, dan ca deosebire intre caine si lup, «cauda sinistrorum recurvata», adican, coada încovoiatan spre stânga. Descoperirile arheologice scot la iveala oseminte de caini diferite ca manrime, iar istoricii care au luat spre analiza diferitele stadii de dezvoltare ale civilizatiilor europene, coreleazan existenta acestor oseminte cu principalele îndeletniciri ale omului.In ce priveste istoria moderna a României, primele date scrise cu privire la cainele Ciobannesc Carpatin au fost consemnate in Revista Å�tiintelor Veterinare, Anul xv, No.2, Februarie împreunan cu fotografia masculului proprietatea colonelului Manolescu, ce a obtinut Premiul 1 la a patra Expozitie Caninan din Bucuresti, 1931.

Aceeasi revista publica in 1934 într-un articol semnat de G. Radulescu Calafat primul proiect de standard pentru câinele ciobannesc românesc, proiect elaborat de cantre Institutul National Zootehnic. Totodatan este prezentata si o fotografie a unui exemplar cu numele Zdrelea.

In numanrul 9 al revistei Carpatii din 1936, Mihai Mosandrei publica un articol referitor la câinele ciobannesc românesc in care sunt prezentate fotografiile exemplarelor “Capitan” si “Florea”. In 1937, numanrul 6 al revistei “Carpatii” Dr. G. Moldoveanu de la Institutul National Zootehnic publica standardul rasei Ciobanesc Romanesc Carpatin si este prezentata fotografia unui exemplar din judetul Muscel precum si fotografia exemplarului apartinand lui Ionescu-Braila.

Nu voi insista asupra acestei perioade deosebit de importante in evolutia rasei pentru simplul fapt ca este foarte bine cunoscuta. Retinem însan faptul ca inca de pe atunci, discutiile cu privire la necesitatea standardizanrii si recunoasterii internationale a acestui caine erau cat se poate de aprinse.

Putine par a fi însan dovezile scrise pe care le cunoastem cu privire la evolutia acestei rase in perioada anilor ’50-’80. Cu toate acestea este neîndoielnic faptul ca Ciobannescul Romanesc Carpatin a avut in aceasta perioada conform unor marturii incontestabile ale unor oameni care au folosit in activitatea de panstorit acest caine, o evolutie pozitivan. Am avut asa cum aminteam si cu alte ocazii privilegiul de a cunoaste astfel de oameni care cunosc rosturile panstoritului si importanta câinilor ciobannesti in desfansurarea unei astfel de îndeletniciri.

In 1964, copil fiind l-am intalnit pe Mihai Lupuleasa, cioban de renume de pe valea Bistritei, judetul Neamt, la stana din Busmeiul Mare(peste 1700 m inaltime), unde tatanl meu vara oile. Mai presus de orice, mi-a plancut Habic, un carpatin care cred ca nu s-ar face de ras in expozitiile noastre de azi. ”De sub el” i-am avut mai târziu pe guleratii Codrut si Voinicu sugrumati dupan manrturisirile lui Stefan Ionita de o haita de lupi in locul numit “Zmeuris”. Obsedat ani in sir de înfantisarea si caracterul acestui caine, l-am redescoperit într-o divina sâmbantan de iulie 14, 2007, într-o fotografie, pe care vremurile nu au crutat-o, alanturi de bunul sau stanpân, la strunga de oi. Ajuns un biet batranel simpatic acum, badia Mihai m-a intampinat nelamurit ca un copil timid, pe prispa casutei sale de munte vremuita si ea dar bine lutuita de mainile sale orgolioase.

Dupa ce am povestit cale de cateva ceasuri de vremurile acelea de neuitat, la despartire mi-a intins cu un zambet cald fotografia pe spatele careia neinfricatul barbat de ieri, consemna cu simplitate cuceritoare pentru curiosi ca mine, aceste cuvinte: ”Eram de 40 de ani si canele de 11 ani in vara anului 1971 in Muntele Busmei”. E drept ca unii dintre cainii prezentati, nu sunt complet suri, insa trebuie precizat ca petele de culoare inchisa sunt intotdeauna sure, ca exemplarele au talia, caracteristicile morfologice, urechi, tip general si comportament de carpatin (sunt caini de TIP LUPOID). Dealtfel marea majoritate a exemplarelor care au fondat liniile de sange, de la care s-a pornit in constructia acestei rase, provin din astfel de caini.

Fac aceasta precizare, intrucat aspectul baltat al UNORA dintre aceste exemplare, neselectionate atunci dupa criteriile adoptate mai tarziu, i-au determinat pe unii sa sustina ca rasa CRC e aceeasi cu rasa Ciobannesc Romanesc de Bucovina, confuzie care inca nu a fost eradicata complet. Or, astfel de oameni, nu iau in calcul celelalte aspecte referitoare la diferentierea fundamentala dintre cele doua rase in ce priveste: proportii, osatura, structura parului, tip craniu, facies, talie, comportament si multe alte aspecte pe care din nefericire domnul Dr. Gaspar Viorel de pilda, le nesocoteste cu seninatate din moment ce sustine ca despartirea celor doua rase a fost “doar un compromis“.

Considerentele legate de munca la care a fost supus carpatinul, i-au determinat pe pastori sa PREFERE (selectie empirica), exemplarul “vanat”, mai bine adaptat, in crestele stancoase ale muntilor (mimetism), unde asemanarea cu lupul, stramosul si dusmanul sau de moarte si cu stancile inaltimilor muntoase, l-a facut sa supravietuiasca, pana in zilele noastre. Din acest punct de vedere, Florut sau Fulger nu sunt cele mai reprezentative si mai bine adaptate exemplare, insa cu siguranta sunt stramosi ai Ciobanescului Romanesc Carpatin de astazi. Dealtfel, in proiectul de standard din 1937, ne este recomandat cainele de culoare cenusie, din aceleasi considerente legate de conservare a rasei.

Inchei aceasta paranteza care cuprinde cateva momente din experienta proprie, cu invitatia ca cei care detin dovezi asemanatoare sa le dezvaluie. Este nevoie de cat mai multe amanunte legate de originea si evolutia continua a acestei rase pe teritoriul României. “Epoca de aur” avea sa insemne pentru Ciobannescul Romanesc Carpatin, din pacate, una de regres considerabil daca tinem cont de faptul ca standardul propus de MAIA in 1981, era mai degraba unul in care se puteau “ascunde” majoritatea cainilor ciobanesti, indiferent de diferentele fenotipice dintre acestia. Acest standard avea sa constituie un instrument de lucru pentru cei care, dupa 1989, incearca sa impuna asa cum aminteam, ideea ca Ciobanescul Romanesc Carpatin este oricare dintre cainii de oi utilizat de pastorii romani pentru paza turmelor lor. Acest lucru a insemnat o adevarata frana in efortul crescatorilor adevarati de carpatin de a obtine recunoasterea internationala a acestuia.

In martie 1998, un grup de pasionati ai acestei rase, printre care am avut privilegiul de a ma numara alaturi de Dr. Dorin Bilegan, Cristian Stavarache, Vasile Turculet, Petru Munteanu, Vasile Inclenzan, Catalin Ionete, Vasile Vostinar, Baicu Calin si altii, fondeaza Clubul de Caini de Rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin, ulterior Clubul Crescatorilor de Caini de Rasa Ciobanesc Romanesc Carpatin (CNCCRCRC), cu sediul in Bistrita.

Remarcam in aceasta perioada existenta in zona Rucanr, judetul Arges a unor caini de tip carpatin, proveniti conform unor surse neoficiale din “Tara Dornelor”, care au fost de asemenea considerati stramosi ai carpatinilor actuali. Tot in aceasta perioada, am adus din Muntii Canlimani, de la pastorul “Ioan al lui Limpie”, masculul Suru (foto 11), caine ale carui origini trebuiesc cautate conform spuselor crescatorului sau pe valea Muresului. Dealtfel la Bistrita era deja cristalizat la vremea accea, un important centru de selectie pentru aceasta rasa.In decembrie 1998, la Piatra Neamt, in cadrul unei aprinse dezbateri pe tema elaborarii proiectului de standard pentru CRC, la care au participat si reprezentanti ai Asociatiei Chinologice Române, a fost elaborat noul proiect de standard pentru Ciobanescul Romanesc Carpatin, principala sursa de inspiratie a autorilor, fiind proiectul de standard din 1937. In ianuarie 1999, acest proiect avea sa fie aprobat de catre Asociatia Chinologican Românan. Remarc aici contribuita esentiala adusa de arbitrii internationali Petru Muntean si Cristian Stavarache, precum si a Asociatiei Chinologice Române (Cristian Stefanescu, Atilla Kelemen) care au dirijat eforturile crescatorilor in sensul intocmirii documentatiilor necesare standardizarii si omologarii rasei, organizarii de expozitii etc.

Datorita unor abuzuri sanvârsite de catre conducerea CNCCRCRC, acest club incepe sa se destrame. In septembrie 2000, este fondat Carpatin Rustic Club Roman, cu sediul la Piatra Neamt si apoi in Bistrita, de catre majoritatea celor care fondasera CNCCRCRC si care acum ramasesera la portile lui, club care din pacate nu avea sa fie recunoscut de catre Asociatia Chinologican Românan. In martie 2003, la Bistrita are loc o importanta conferinta a factorilor implicati in selectia raselor romanesti sub patronajul Asociatiei Chinologice Române. Se infiinteaza subcomisiile pentru CRC, Ciobanescul Romanesc Mioritic si Ciobanescul Romanesc de Bucovina, caine a carui denumire apare consemnata acum pentru prima data in istoria sa. Acest lucru a insemnat de fapt, “eliberarea” CRC si o noua etapa in evolutia sa. AChR intocmeste si inainteaza Comisiilor Tehnica si de Standarde ale Federatiei Chinologice Internationale, dosarul cuprinzand documentatia de omologare.

La data de 06.07.2005, Comitetul General al Federatiei Chinologice Internationale, a aprobat omologarea provizorie a Ciobanescului Romanesc Carpatin precum si a Ciobanescului Romanesc Mioritic. Moment cu adevarat istoric.

Vezi si :
Ciobannesc românesc mioritic, Ciobannesc românesc de Bucovina
Bibliografie
Standard FCI Nr / 350 / 13.07.2005 (Chien de berger roumain des Carpathes – Carpatin)
Leganturi externe
* Ciobannesti românesti
* www.carpatini.ro