Fotografierea subacvatică reprezintă o activitate efectuată de scafandri ce constă din fixarea pe peliculă fotografică a unor imagini, scene şi peisaje subacvatice.

Peisajul submarin, peştii şi alte animale, plantele, stâncile, falezele, epavele de nave etc., oferă subiecte deosebit de interesante pentru fotografia subacvatică.
Fotografierea subacvatică reprezintă activitatea cea mai interesantă şi mai căutată de către scafandri datorită utilităţii ei în îmbogăţirea cunoştinţelor despre faună, floră şi resursele încă necunoscute ale mediului acvatic.

Farmecul şi ineditul lumii subacvatice atrag scafandrii şi trezesc dorinţa acestora de a aduce din adâncurile apelor mărturii ale celor văzute, atât pentru ei înşişi cât şi pentru alţi scafandri, dar mai ales pentru cei care nu s-au scufundat niciodată. Pe lângă utilizarea în scop artistic şi sportiv, fotografierea subacvatică reprezintă o tehnică necesară cercetărilor subacvatice din domeniul arheologiei subacvatice, biologiei, ecologiei, geologiei, precum şi scufundare profesională.
În fotografia subacvatică sunt larg utilizate tehnici speciale ca macrofotografia, stereofotogrammetria, fotografia în ultraviolet.

Primele încercări în domeniul fotografiei subacvatice au fost făcute între anii 1893-1899 de către francezul Louis Boutan în cadrul staţiunii de cercetări oceanografice de la Banyuls-sur-Mer. Boutan a conceput şi realizat nişte aparate de fotografiat grele, închise în camere etanşe metalice, manevrate de un scafandru cu echipament greu de scufundare, alimentat cu aer de la suprafaţă.
Tot Boutan utilizează sub apă în anul 1900 primul flash cu magneziu.
În anul 1923 W.H. Longley şi Charles Martin obţin primele fotografii color.
Aceste prime încercări sunt apoi reluate în anul 1936 de către Hans Hass care a efectuat fotografii atât în scufundare liberă cât şi în scufundare autonomă.
În anii `50 Dimitri Rebikoff creează torpila fotografică, iar R. Ivanoff lentilele corectoare.
Jean de Wouters, inventator belgian, realizează în anul 1957 prima cameră subacvatică etanşă de 35 mm, „Calypso-Phot” care este comercializată din 1961. După aceasta, începând cu anul 1963, firma Nikon dezvoltă primele aparate subacvatice Nikonos.

În România primele fotografii subacvatice au fost relizate în anul 1950 de către ziaristul Frederi Brandrup, apoi de medicul din Cluj Negru Bogdan care a şi publicat unele fotografii luate în ape de munte.
În perioada 1956-1959 fotografii subacvatice au fost realizate fotografii amatori din Timişoara A. Zănescu, Z. Ardeleanu şi T. Ardeleanu.
Începând cu anul 1963 C. Ignătescu şi Teodor Nalbant publică fotografii subacvatice realizate cu aparatură de concepţie originală.

Pentru fotografierea subacvatică există o gamă largă de aparate cu caracteristici diferite, în funcţie de scopul urmărit şi de calitatea rezultatelor dorite.

Echipament

Aparat de fotografiat subacvatic Nikonos 5

Aparatele de fotografiat subacvatice pot fi aparate special construite în acest scop, cu mecanisme şi obiective concepute în concordanţă cu condiţiile subacvatice sau aparate obişnuite introduse în carcase etanşe.

Aparatele de fotografiat de construcţie specială sunt de dimensiuni mai mici şi pot fi mai bine şi mai uşor manevrate, oferind fotografii de o calitate deosebită.

Aparatele de fotografiat obişnuite pot da rezultate la fel de bune prin folosirea unei carcase etanşe corespunzătoare.
Carcasa etanşă
Carcasă etanşă pentru aparat digital Canon WP-DC600 1

La baza construcţiei şi funcţionării oricărei carcase pentru protejarea de apă a unui aparat de fotografiat subacvatic, trebuie să se afle etanşeitatea şi rezistenţa acesteia la presiunea exterioară; carcasa etanşă rigidă, rezistentă la presiunea exterioară a apei prin forma şi grosimea pereţilor ei şi care are asigurată etanşeitatea mecanică a transmisiilor pentru comenzi, reprezintă tipul de carcasă cel mai sigur.
Carcasele sunt fabricate din plexiglas sau aluminiu. Carcasă prezintă însă dezavantajul că nu poate fi folosită decât împreună cu aparatul de fotografiat pentru care fost concepută şi care poate fi „clasic” cu film de 35 mm sau digital.
Carcasele etanşe au flotabilitate aproximativ nulă şi pot fi utilizate până la adâncimea de 60 m.

Filmul

Pelicula fotografică utilizată poate fi alb-negru sau color. În principiu, poate fi folosit orice tip de peliculă, dar la alegerea ei pentru fotografia subacvatică se va ţine seama de sensibilitatea acesteia şi de condiţiile hidrooptice.
Se pot folosi filme având sensibilitatea cuprinsă între 25 ASA/ISO şi 400 ASA/ISO la fotografierea cu flash-ul şi 25…1600 ASA/ISO la fotografierea fără sursă artificială de lumină.
Aparatele de fotografiat apărute în ultimul timp folosesc pentru înregistrare carduri de memorie de diferite formate de pe care fotografiile se pot transfera pe un calculator pentru procesare sau imprimare la imprimantă color.

Iluminarea

Pentru iluminarea artificială sub apă se utilizează faruri sau flash-uri cu lămpi de magneziu sau electronice.
Pentru a efectua fotografii subacvatice color la adâncimi relativ mari, care să pună în valoare bogăţia de culori a plantelor şi animalelor acvatice, este indispensabilă folosirea iluminării artificiale a obiectelor şi vieţuitoarelor care vor fi fotografiate.
Iluminarea artificială este de asemenea necesară şi pentru efectuarea fotografiilor alb-negru la adâncimi unde lumina naturală ce pătrunde de la suprafaţă nu este suficientă.
Pentru fotografii efectuate în scufundare noaptea, în peşteri subacvatice, la epave, în ape tulburi, precum şi în cazul fotografierii de subiecte aflate în mişcare, la care trebuie folosiţi timpi de expunere mici, iluminarea artificială este obligatorie.

Realizarea unor fotografii subacvatice de bună calitate depinde de experienţa profesională a scafandrului, şi de realizarea unei reglări corespunzătoare a aparatului.

Sursa:Wikipedia