În ultimele decenii, Grecia a înregistrat ritmuri de creştere economică mult peste media celorlalte state europene şi a ajuns pe locul 27 în clasamentul celor mai mari economii din lume. După aderarea la Uniunea Europeană în 1981, nimic nu părea că poate întrerupe zborul Atenei către cele mai înalte culmi. Acum, problemele sale ne aduc aminte oarecum de criza financiară americană: dacă anumite bănci din Statele Unite erau prea mari ca să cadă, cu singuranţă şi Grecia este un stat prea important ca să cadă. “Too big to fail”, după cum spuneau americanii. Teama Bruxelles-ului este că ar putea exista şi alte “Grecii” în zona euro. “Caii troieni” ar putea ameninţa chiar viabilitatea Uniunii Europene, prin erodarea zonei euro. S-o luăm de la început.

În anii ‘80, performanţa economică a Greciei a fost slabă, pe fondul politicilor fiscale expansioniste. În aceste condiţii, datoria publică a ţării s-a triplat şi a ajuns să fie mai mare decât produsul intern brut al ţării. Au ajuns în situaţia în care doar rata dobânzilor la datorie deţinea câteva puncte din produsul intern brut în fiecare an. Dar Atena a reuşit să se redreseze în deceniul următor şi a intrat în zona euro în 2001, la doi ani după înfiinţarea uniunii monetare europene.

Vremurile bune au ajuns însă la scadenţă. Excesul cu cheltuielile bugetare de la începutul noului mileniu, cumulat cu recesiunea globală, au aruncat statul într-o criză profundă a datoriei. Iar problemele Greciei au depăşit de mult graniţele ţării. Destinul unei ţări poate dicta destinul tuturor, a spus recent comisarul european pe afaceri economice şi monetare, Joaquin Almunia. Unii economişti au avertizat că situaţia sa ar putea submina procesul de recuperare pentru întreaga zonă euro. În mod normal, când un stat are probleme financiare, investitorii devin mai prudenţi faţă de respective ţară. Acum, însă, pieţele au tratat problema Greciei ca pe o problemă fierbite a întregii zone euro. Astfel, moneda europeană a ajuns aproape de cel mai slab nivel în faţa dolarului din ultimele şase luni. Iar Uniunea Europeană are mâinile legate. Tratatul de la Maastricht cere un deficit bugetar sub 3%, dar reducerea acestuia trebuie făcută exclusiv de autorităţile de la Atena. În teorie, falimentul unui stat din zona euro nu ar trebui să ameninţe excesiv moneda europeană şi spaţiul monetar comun.

Legislaţia europeană spune că dacă o ţară membră a uniunii monetare are probleme cu creditorii, Bruxelles-ul nu este obligat să intervină. Însă realitatea diferă de teorie. Mărturie stă ceea ce s-a întâmplat cu New York-ul în 1975, când oraşul a fost la un pas de faliment. Iniţial, politicienii americani au refuzat să-i acorde un ajutor federal. Ulterior, Washington-ul a înţeles că default-ul New York-ului ar fi o alternativă mult prea rea. Faliment metropolei ar fi produs, inevitabil, insolvenţe în domeniul bancar şi un cost de împrumut mult mai ridicat pentru întreaga ţară. Când banii au venit, New York-ul îngheţase deja salariile în administraţia locală, mărise taxele şi renunţase la anumite proiecte, astfel că guvernul a spus că oraşul a ieşit singur din marasm. Întrebarea pe care şi-o pun acum unii analişti este dacă vor mai apărea şi alte “Grecii”. Spania, a 12 economie ca mărime din lume şi Irlanda, au, ambele, deficite bugetare estimate la peste 10% din PIB atât în 2009, cât şi în 2010. Ce-i drept, datoriile publice ale celor două ţări sunt semnificativ mai mici decât cele ale Greciei, însă oricum vor depăşi în acest an cu destul de mult limita de 60% din PIB stabilită de Tratatul de la Maastricht. O altă întrebare este ce se întâmplă dacă un stat din zona euro dă faliment. Iese din Eurozonă? Imposibil, pentru că, din momentul adoptării monedei europene, nu mai există cale de întoarcere: Bruxelles-ul nu a creat mecanismul pentru ieşirea din zona euro. Şi dacă acest mecanism ar exista, respectiva ţară ar avea mari dificultăţi să revină la moneda dinaintea euro, deoarece i-ar fi greu să construiască un sistem monetar credibil. Multe întrebări, puţine răspunsuri şi o certitudine: probleme Greciei reprezintă primul test dificil de credibilitate cu care se confruntă zona euro de la înfiinţarea sa, în urmă cu aproape 11 ani.

La final, nu pot să nu mă întreb de ce noi, ca viitori membri ai zonei euro, vom fi buni de plată în caz că alt stat are probleme. Sper ca până atunci, Comisia Europeană să creeze un mecanism de protecţie, fiindcă “umbrela” euro nu ar proteja deloc România în caz că va apărea, pe viitor, o nouă “Grecie”. Singura bilă pozitivă este că slăbirea euro ajută exportatorii, dar la un preţ mare: Uniunea Europeană îşi pierde din credibilitatea câştigată cu greu. Acum nu ne rămâne decât să aşteptăm şi să contemplăm la ce spunea Ernest Hemingway (nu mai ştiu exact apărea într-o operă de-ale lui sau dacă aşa a răspuns el la întrebarea următoare, deşi cred că prima variantă este corectă):

“-Cum ai dat faliment?
-Treptat, apoi brusc.”

Sursa:www.standard.money.ro