17 iul. 2017

In functie de compozitia straturilor geologice, fiecare zona din Romania se comporta diferit la un cutremur. Mai mult, in Bucuresti diferentele intensitatilor sunt un grad Richter de la un cartier la altul. in Romania s-au realizat mai multe harti cu zonele periculoase la cutremur, documente care au plecat de la o carte de specialitate. Aceasta se numeste “Cercetari seismologice asupra cutremurului din 1977” si a aparut la comanda lui Ceausescu. A avut un tiraj extem de redus, practic nu exista mai mult de 50 de asemenea carti in tara, si are un regim de circulatie secret: muritorii de rand nu ar trebui sa aiba acces la aceste documente, in special la hartile de zonare seismica.

Din cauza structurii geologice si a tensiunilor acumulate in placile tectonice, sunt zone ale Romaniei unde pot aparea, la perioade de 50 sau 100 de ani, cutremure cu intensitati de 9, 8 sau 7 grade (ex: pe harta 9 indice 2 inseamna cutremur de 9 grade din 50 in 50 de ani) Despre realizarea unor harti de microzonare seismica in Bucuresti, orasul cel mai afectat de cutremurele din Vrancea, in special de cel din 1977, s-a tot vorbit ca despre o legenda. Oficial, Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului de Fizica a Pamantului, a afirmat ca aceste harti exista abia in primavara anului 2005. Gheorghe Marmureanu a spus chiar mai mult: “Dupa 1970 nu s-a mai respectat gradul de seismicitate in constructii. Adica s-a facut economie la materialele din structura de rezistenta si aici pot aparea probleme.”

Directorul Institutului de Fizica a Pamantului a refuzat insa sa dea detalii despre harti, pe motiv ca ar crea panica. Nimeni nu a inteles ce panica se poate crea daca oamenii afla din timp la ce trebuie sa se astepte in caz de cutremur. Prima carte care apare pe aceasta tema se numeste “Cercetari seismologice asupra cutremurelor din 4 martie 1977”, a aparut in 1979 la Centrul Institutului de Fizica si cuprinde toate studiile facute dupa cutremurul din 4 martie 1977.

“In 1974 existau in Romania trei statii seismice germane. La cutremurul din 4 martie seismografele noastre mecanice s-au blocat, toate datele fiind inregistrate doar de germani. Imediat dupa eveniment au fost aduse statii telemetrice, apoi trei luni am lucrat pe statii mobile pentru a urmari toate replicile pe care le-a avut marele seism. Apoi am primit o invitatie in Germania, unde am pus cap la cap datele si au rezultat o serie de articole. Practic atunci s-a vazut cum evolueaza seismele din Vrancea, in teren”, ne-a explicat dr. inginer Traian Moldoveanu, director stiintific la Geotec si unul din specialistii in geofizica Pamantului care a lucrat de la inceput la realizare acestei carti, precum si la realizarea hartilor de microzonare seismica.

In timp, tehnologia a evoluat astfel ca la cutremurul din 1986 statiile din toata tara si cele din Bucuresti erau pregatite sa inregistreze modul de propagare a undelor in straturile geologice. Pentru acest lucru s-au sapat puturi speciale si s-au introdus sonde la diferite adancimi. Astfel s-a putut observa ca fiecare zona se comporta diferit la cutremur, unele diminuand, altele amplificand unda seismica initiala, in functie de structura. Datele au fost analizate din nou si au aparut primele harti detaliate de zonare seismica a Romaniei si in special a municipiului Bucuresti.

In cazul orasului Bucuresti, cel mai afectat de cutremurele din Vrancea, piatra, adica stratul dur, se afla la 1500 de metri adancime. intre acest strat si suprafata exista cinci niveluri de panze freatice, intercalate de paturi de argile, nisipuri si pietrisuri, adica orasul este asezat pe o structura geologica slaba, care amplifica cutremurele. Datele obtinute in 1986 au fost confirmate si detaliate dupa cele doua cutremure din 1990, cand aparatele au confirmat zonarea facuta deja. Astfel au aparut hartile de microzonare sesimica din 1993.

“La aceasta ora aceste hartile din 1993 sunt considerate cele mai evoluate in acest domeniu. Sunt folosite de catre constructori, care trebuie sa stie la ce tensiuni vor fi supuse viitoarele constructii in caz de cutremur, pentru a realiza structurile de rezistenta corespunzatoare. Pe scurt, unele zone accelereaza si amplifica unda seismica cu pana la un grad. Astfel, un cutremur care are o intensitate de 7 grade pe scara Richter, in unele cartiere din Bucuresti ajunge la 8 grade. Din ceea ce stim pana acum, la actuala situatia, un cutremur similar celui din 1977 ar produce cam de cinci ori mai multe distrugeri si victime”, ne-a explicat Traian Moldoveanu.

In Bucuresti intensitatea seismelor creste cu un grad fata de Vrancea

Conform hartilor de microzonare seismica realizate prin studierea cutremurelor din 1986 si 1990 a rezultat ca zonele care amplifica cel mai tare cutremurele in Bucuresti sunt Magurele, Militari, Panduri, Casa Presei, Pantelimon si Balta Alba. Un cutremur cu intensitatea de 7 grade Richter ajunge aici la 8 si chiar 8,6 grade Richter – adica e o nenorocire. Urmeaza in ordine descrescatoare Metalurgiei, cu o amplificare de aproximativ 0,9 grade, zona Unirii – cu 0,8 grade, Berceni – cu 0,7 – si zona Magheru cu o amplificare de 0,6 grade. “Din anul 2000, specialisti romani si germani lucreaza la o noua harta, si mai detaliata, care are termen de predare in anul 2007. in general se stie insa ca adancimea stratului de roca, la 1.500 de metri, precum si numarul mare de straturi de panze freatice, intercalate de paturi de argile, nisipuri si pietrisuri amplifica mult semnalul seismic in Bucuresti”, spune Traian Moldoveanu. (Zonele colorate cu rosu intens pe harta sunt cele mai periculoase)

Sursa:www.9am.ro/6 Iunie 2005

ISORAST – TECHNOLOGY, ELEMENTE ANTISEISMICE PENTRU TEHNOLOGIA ISORAST, Antiaeriana, constructii, constructii antiseismice, cutremure, falii tectonice, miscari seismice

Noua cerere de inventie a fost depusa la OSIM ROMANIA de catre domnul Iordan Stavar, Director al Worldwide Independent Inventors Association cu sediul in U.S.A. Washington.D.C.

Cererea de inventie depusa la OSIM Romania in data de 23.03.2010 cu numarul A/00262 avand titlul ELEMENTE ANTISEISMICE PENTRU TEHNOLOGIA ISORAST se refera la elemente de rigidizare si consolidare antiseismica pentru tehnologia ISORAST in domeniul constructiilor industriale sau civile din Romania.

Inventia vine in sprijinul tehnologiei Germane ISORAST – TECHNOLOGY pentru constructii in Romania a locuintelor civile si industriale tinand cont de specificul zonei locale si anume seismicitatea din Vrancea de mare adancime cat si de seismicitatea de suprafata mult mai periculoasa.

Inventia se cesioneaza celor interesati.

Daca in Vrancea cutremurele se produc la adincimi mari de peste 100 de kilometri, exista o multime de alte focare de suprafata, dispuse pe aproape tot cuprinsul tarii, din Banat pina in Dobrogea Si din Satu Mare pina la Giurgiu. In cazul acestora, seismele izbucnesc doar la 5 pina la 70 de kilometri adincime Si au efecte zonale devastatoare. Conform datelor seismologilor romani, aceste zone seismice de suprafata se activeaza o data la 50 sau la 100 de ani.

Din pacate, in acest moment se poate spune ca s-a reactivat Si falia Vidraru- Snagov-Shabla (nord-estul Bulgariei-n.r.), care se prelungeste sub Marea Neagra, falie care produce cutremure de suprafata foarte periculoase, conform celor declarate de domnul Mocanu, profesor universitar la Facultatea de Geologie Si Geofizica din cadrul Universitatii Bucuresti.

Relatii la :

www.inventatori.ro , contact@inventatori.ro

Citat :

“Pentru România sunt două veşti în ceea ce priveşte seismicitatea: una proastă, cealaltă foarte proastă. Profesorul universitar Vasile Mocanu spune că ne putem aştepta oricând la un cutremur în zona Vrancea, care ar putea avea 7,6 grade Richter, adică mai mult decât cel din 1977. În plus, s-a reactivat falia tectonică Vidraru – Snagov-Shabla (Bulgaria), care poate produce seisme cu efecte mult mai grave decât cel din Vrancea.
Vrancea nu este singurul focar seismic din România. Dacă aici cutremurele se produc la adâncimi mari, de peste 100 de kilometri, există o mulţime de alte focare de suprafaţă, dispuse pe aproape tot cuprinsul ţării, din Banat până în Dobrogea şi din Satu Mare până la Giurgiu. În cazul acestora, seismele izbucnesc doar la 5 până la 70 de kilometri adâncime şi au efecte zonale devastatoare. Conform datelor seismologilor români, aceste zone seismice de suprafaţă se activează o dată la 50 sau la 100 de ani.

Harta seismicităţii din România pune în evidenţă 22 de focare seismice (marcate cu linii roşii subţiri), altele decât cel din Vrancea. Acestea se activează periodic, o dată la 50 sau 100 de ani. Falia Vidraru – Snagov – Shabla (Bulgaria) – linie roşie groasă – s-a reactivat. În acest moment, avem practic încă două focare seismice pe lângă cel din Vrancea
“România este o ţară activă din punct de vedere seismic şi ne putem aştepta oricând la cutremure de adâncime de 7,6 grade Richter în zona Vrancea. Din păcate, în acest moment se poate spune că s-a reactivat şi falia Vidraru- Snagov-Shabla (nord-estul Bulgariei-n.r.), care se prelun-geşte sub Marea Neagră, falie care produce cutremure de suprafaţă foarte periculoase”, ne-a spus Victor Mocanu, profesor universitar la Facultatea de Geologie şi Geofizică din cadrul Universităţii Bucureşti. Diferenţa dintre cutremurele de suprafaţă şi cele de adâncime este că primele se resimt pe o arie redusă, dar lasă în urmă distrugeri uriaşe, aşa cum s-a întâmplat în Haiti, de pildă. Cele de adâncime se resimt pe o arie mai mare, dar nu produc victime şi pagube atât de mari, cum a fost cazul recent din Chile.
“Trebuie să ne obişnuim cu ideea că suntem într-o zonă seismică. În Chile, de pildă, a fost cutremur de peste 8 grade, urmat de replici puternice, dar nu au fost aşa multe victime şi pagube materiale. Asta pentru că ei îşi contruiesc locuinţele pe structuri de şină de cale ferată. Adică ştiu că stau într-o zonă activă seismic şi sunt pregătiţi”, a adăugat profesorul Victor Mocanu.”

Sursa:www.libertatea.ro
anul 2010

<span>Post a comment</span>