Iluzie optică

Fig.1

Fig.2

Iluzia optică (sau iluzia vizuală) reprezintă perceperea unei imagini care conduce la o estimare eronată a realităţii. Iluziile optice sunt studiate de psihologia percepţiei.

Iluzii fiziologice

Iluzia grilajului sau a lui Hermann:
La intersecţii parcă apar pete negre

Acestea sunt un fel de imagini remanente datorate unor puternice, contrastante alternanţe de luminozitate, de culoare, de mişcare etc. care produc o puternică stimulare a zonei optice cerebrale.

Iluzii cognitive

Acestea apar la interacţiunea diverselor idei predefinite privind lumea exterioară şi care conduc la aşa-numita “deducţie inconştientă”. Sunt cele mai interesante şi mai bine cunoscute. Nu au o cauză fiziologică, acţionează la nivelul interpretării vizuale, al ipotezelor preconcepute. Au fost studiate în secolul al XIX-lea de către Hermann Helmholtz.

Iluziile cognitive se împart în:

Iluzii de ambiguitate: Imaginile obiectelor suferă schimbări semnificative de aspect. Putem admite mai multe interpretări ale imaginii: “cubul lui Necker”, “vaza lui Rubin”

Iluzii de distorsionare: “peretele de cafenea”, “iluzia Müller-Lyer”.

Iluzii paradoxale: “triunghiul Penrose”, “scările imposibile”, “cascada”.

Iluzii fictive: produse de halucinaţii.