Inovaţia a fost definită în multe moduri diferite de către diferiţi specialişti, fără să existe o definiţie general acceptată. În DEX online  se menţionează că inovaţia este: “1) o noutate, schimbare, prefacere, sau 2) rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătăţirii (productivităţii) muncii, perfecţionării tehnice sau raţionalizării soluţiilor aplicate”. Dicţionarul Merriam-Webster Online prezintă o definiţie cu sens larg a inovaţiei: “1) introducerea a ceva nou, sau 2) o idee nouă, o metodă nouă sau un dispozitiv nou”. Inovarea este un proces (acţiunea de a inova), iar inovaţia este rezultatul unui proces de inovare. Există şi opinia că “inovarea” este atât un proces cât şi rezultatul acestui proces (deci ar fi atât formă activă cât şi rezultativă), adică există o polisemie a termenului.

Inovaţia nu se limitează la ştiinţă şi tehnologie.In sens larg,inovaţia poate fi şi socială (în sisteme sociale), artistică,în domeniul administrativ,în afaceri,în îngrijirea medicală etc. În sociologie, inovaţia este definită ca un proces de influenţă care conduce la o schimbare socială şi al cărei efect este respingerea normelor sociale existente şi adoptarea unor norme noi.

 Tipuri de inovaţii

Tipul de inovaţie este un diferenţiator obişnuit utilizat în literatură. Manualul OSLO versiunea 3 din 2005 a propus clasificarea inovaţiilor în patru categorii: 1) inovaţia de produs; 2) inovaţia de proces; 3) inovaţia de marketing; 4) inovaţia organizaţională. Manualul OSLO recomandă următoarea definiţie conceptuală a inovaţiei (tehnice): “O inovaţie este implementarea unui produs nou sau îmbunătăţit semnificativ (un bun sau serviciu), sau a unui proces, a unei metode noi de marketing, sau a unei metode de organizare noi în practica afacerilor, în organizarea locurilor de muncă sau în relaţiile externe”. Cerinţa minimă pentru o inovaţie este aceea că produsul, procesul, metoda de marketing sau metoda de organizare trebuie să fie noi (sau semnificativ îmbunătăţite) pentru firmă. O inovaţie de produs este “introducerea unui bun sau serviciu care sunt noi sau îmbunătăţite semnificativ în ceea ce priveşte caracteristicile lor sau utilizările intenţionate”. Acestea includ îmbunătăţiri semnificative ale specificaţiilor tehnice,componentelor şi materialelor, ale software-ului încorporat, ale atitudinii prietenoase faţă de utilizatori sau ale altor caracteristici funcţionale. Inovaţiile de produs pot utiliza noi cunoştinţe sau tehnologii, sau se pot baza pe noi utilizări sau combinaţii ale cunoştinţelor şi tehnologiilor existente. Termenul produs se foloseşte pentru a acoperi atât bunuri cât şi servicii. Inovaţia de proces este implementarea unei metode noi sau îmbunătăţite semnificativ de producţie (de exemplu noi procedee de fabricaţie sau fluxuri tehnologice) sau unei metode noi de livrare. Aceasta include schimbări semnificative în tehnici, echipamente tehnologice şi/sau ale software-ului. Rezultatul inovării de proces trebuie să fie semnificativ în ceea ce priveşte: nivelul producţiei, calitatea produselor sau reducerea costurilor de producţie şi distribuţie. Inovaţia de marketing este implementarea unei noi metode de marketing care implică schimbări semnificative ale designului produsului sau ale ambalajului, noi metode de vânzare, de plasare a produsului, de promovare a produsului sau în privinţa politicii de preţuri. Inovaţiile de marketing au scopul de a satisface mai bine necesităţile clienţilor, urmăresc deschiderea de noi pieţe sau o poziţionare nouă a produselor firmei pe piaţă, cu obiectivul de a creşte vânzările firmei. Inovaţia organizaţională este implementarea unei noi metode de organizare în practicile de afaceri ale firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în relaţiile externe ale firmei. O astfel de inovaţie urmăreşte creşterea performanţelor firmei prin reducerea costurilor administrative sau ale tranzacţiilor, îmbunătăţirea satisfacţiei la locurile de muncă (şi astfel a productivităţii forţei de muncă) sau reducerea costurilor de aprovizionare. În SUA multe inovaţii organizaţionale au avut loc în distribuţie. Exemple de inovaţii organizaţionale includ introducerea sistemelor de management al lanţului de aprovizionare, a sistemului de management al calităţii etc. În sens general, termenul “inovaţie organizaţională” se referă la crearea sau adoptarea unor idei sau comportamente noi pentru organizaţie, prin schimbări şi adaptări interne ale organizaţiei care inovează (Lam,Alice(2004).Pot fi introduse schimbări în strategie, structură, competenţe în procese, sisteme de stimulare sau cultura în inovare a organizaţiei,reorganizarea întregii organizaţii. O definiţie cuprinzătoare a inovaţiei, care încorporează atât produse (şi servicii) cât şi procese (în marketing, în sisteme şi operaţionale) a fost formulată de G. Pinchot şi R. Pellman (1999): “inovaţia este atât crearea cât şi aducerea în utilizare profitabilă a unor noi tehnologii, noi produse, noi servicii, noi idei de marketing, noi sisteme şi noi căi de operare”. Una dintre clasificările timpurii ale tipurilor de inovaţii a fost elaborată de economistul austriac Joseph Alois Schumpeter (1883-1950) care deosebeşte cinci tipuri (Schumpeter,J.A.(1934):a) crearea unor produse noi sau îmbunătăţirea calităţii unui produs; b) noi metode de producţie care se bazează pe descoperiri ştiinţifice noi; c) noi surse de aprovizionare cu materii prime sau semifabricate; d)crearea unor noi pieţe; e) apariţia unei noi forme de organizare industrială care să conducă la crearea unei poziţii de monopol. Damanpour,F.(1991)defineşte inovaţia ca “adoptare a unui dispozitiv, sistem, program, proces, produs, serviciu sau a unei politici care sunt noi pentru organizaţia care le adoptă”. Compania de consiliere generală în management din SUA Boston Consulting Group (BCG)apreciază că “inovaţia este procesul de realizare a unor îmbunătăţiri prin introducerea a ceva nou. Acesta poate fi un nou produs inventat,o nouă lege emisă de guvern sau pur şi simplu o nouă idee care încurajează gândirea nouă”. O ediţie recentă a Business Dictionary(Dictionar de afaceri) defineşte inovaţia ca “procesul prin care o idee sau o invenţie este transformată într-un bun sau un serviciu,pentru care oamenii vor plăti. Pentru a fi denumită inovaţie, o idee trebuie să fie reproductibilă la costuri economice şi trebuie să satisfacă o necesitate specifică. Inovaţia implică aplicarea deliberată a informaţiilor, imaginaţiei şi iniţiativei pentru obţinerea unei valori diferite sau mai mari din resurse şi cuprinde toate procesele prin care ideile noi sunt generate si convertite în produse utile”. Abernathy şi Clark (1985) au evaluat inovaţia din perspectiva avantajelor pe care le aduce unei organizaţii în raport cu concurenţii săi, rezultând patru tipuri de inovaţii: a)inovaţii”arhitecturale” (de fond) care recombină anumite componente ale unui produs sau proces astfel încât să rezulte o nouă “arhitectură”. Un exemplu de inovaţie arhitecturală poate fi înlocuirea oţelului cu materiale plastice, în unele aplicaţii; b) inovaţii de “nişă comercială” care permit crearea de noi pieţe prin utilizarea tehnologiei existente; c) inovaţii “regulate” (curente) care sunt schimbări incrementale, continue ce au efecte cumulative semnificative asupra costului şi performanţelor produselor. Inovaţii curente de perfecţionare continuă au loc în industria automobilelor, a calculatoarelor etc.; d) inovaţii “revoluţionare” (de ruptură) care produc tehnologii sau produse complet noi,implicând schimbări radicale (“de ruptură”) ale unor industrii sau crearea de industrii noi.Apariţia compact-discurilor audio (CD) este, în raport cu banda magnetică, o inovaţie revoluţionară. Francis,D.şi Bessant,J.(2005)propun patru categorii de inovaţii (cei ‘4P” ai inovaţiei): -P1, inovaţia de produs; -P2, inovaţia de proces; -P3, inovaţia de poziţionare a firmelor sau produselor; -P4, inovaţia de paradigmă. Aceste patru categorii de inovaţii nu sunt strict distincte, ci au graniţe fuzzy (vagi).Cei “4P” ai inovaţiei permit examinarea spaţiului de oportunităţi pentru inovare. Inovaţia de poziţionare este o schimbare a contextului în care sunt livrate produsele şi nu afectează semnificativ compoziţia sau funcţionalitatea produsului.De exemplu, introducerea unui produs bine definit într-o nouă piaţă reprezintă o inovaţie de poziţionare. Trăsătura principală a strategiei de poziţionare inovativă a produselor este managementul identităţilor, prin publicitate, marketing, media şi ambalaje.Inovaţia de poziţionare poate schimba caracteristicile unei pieţe existente sau poate crea o piaţă complet nouă,care nu exista anterior. Inovaţia de paradigmă. Termenul de paradigmă şi-a găsit locul în vocabularul managementului organizaţiilor în expresii ca “schimbare de paradigmă” sau “ruptură de paradigmă”. Expresiile sunt înţelese, în general, pentru a implica faptul că un sistem tradiţional de convingeri-vechea paradigmă- a fost înlocuit cu un nou mod de înţelegere, o nouă paradigmă. Inovaţia de paradigmă este o schimbare a modelelor mentale de acţiune pentru rezolvarea problemelor asociate cu inovarea unui produs sau serviciu particular. Exemple de inovaţii de paradigmă care redefinesc în mod radical natura organizaţiei şi politicile de management pot fi: schimbarea practicii de management, înlăturarea stilului autoritar, introducerea stilului participativ, abordări bazate pe echipe.Un exemplu de inovaţie de paradigmă este dezvoltarea soluţiilor prin Internet pentru multe domenii, cum sunt activităţile bancare, asigurări, voiaj etc. Există, totuşi, o anumită neclaritate în definirea inovaţiei de paradigmă, termenul fiind întrucâtva litigios.

Inovaţii incrementale şi inovaţii radicale

Termenii inovaţii incrementale şi inovaţii radicale sunt diferenţiaţi frecvent în funcţie de gradul de schimbare necesar pentru implementarea inovaţiei,de nivelul de intensitate tehnologică. Inovaţiile radicale (de ruptură, breakthrough innovation (l.engl.)) produc soluţii cu totul noi pentru sisteme,procese,produse sau servicii,care se dezvoltă într-o nouă afacere, pot cauza schimbări majore într-o întreagă ramură industrială sau pot pune bazele unei noi industrii, însoţită de crearea unor noi pieţe. Inovaţiile radicale asigură o valoare pentru clienţi substanţial mai mare, aceasta din urmă fiind o dimensiune a noutăţii. Exemple de inovaţii radicale sunt: laserul, fibrele optice, industria computerelor, radarul etc. Inovaţiile radicale de produs descriu un produs a cărui utilizare intenţionată,caracteristici de performanţă,atribute,proprietăţi ale construcţiei sau utilizare a materialelor şi componentelor se deosebesc semnificativ în comparaţie cu produsele executate anterior.Astfel de inovaţii pot implica tehnologii radical noi sau se pot baza pe combinarea tehnologiilor existente în noi utilizări. Inovaţiile radicale se caracterizează prin următoarele: a) performanţa produsului se îmbunătăţeşte de 5…10 ori faţă de produsele similare existente; b) se creează premize pentru reducerea cu 30…50% şi peste a costurilor; c) produsele au caracteristici de performanţă noi pe plan mondial.Actualmente,cercetătorii sunt departe de un consens referitor la definiţia formală a inovaţiilor radicale.

Inovaţiile incrementale implică “adaptarea,rafinarea,simplificarea şi îmbunătăţirea produselor existente şi/sau a sistemelor de producţie şi de distribuţie existente.Inovaţiile incrementale au fost definite de Banbury şi Mitchell (1995) ca” rafinări şi extinderi ale proiectelor stabilite care conduc la beneficii substanţiale de preţ sau funcţionale la utilizatori”. Inovaţiile incrementale sunt,de regulă,îmbunătăţiri minore ale produselor şi proceselor existente Inovaţia incrementală a unui produs sau serviciu se referă la un produs/serviciu existent, ale cărui performanţe au fost intensificate sau îmbunătăţite în ciclul de viaţă, de la o versiune la alta. Un produs simplu poate fi îmbunătăţit prin utilizarea unor componente sau materiale cu performanţe mai înalte, în timp ce un produs complex, format din mai multe subsisteme tehnice integrate, poate fi îmbunătăţit prin schimbări parţiale aduse unuia dintre subsistemele sale. Inovaţiile incrementale pot consta şi din extinderea liniilor de producţie existente, crearea de familii de produse sau extinderea funcţiunilor produselor existente prin adăugarea de funcţiuni complementare. Inovaţiile incrementale au caracter continuu (spre deosebire de cele radicale care sunt discontinue) şi o frecvenţă relativ mare, în vederea satisfacerii necesităţilor percepute pe piaţă, însă asigură firmelor câştiguri mai mici în comparaţie cu inovaţiile radicale. Categoria inovaţiilor incrementale include şi inovaţii “imitate”, similare cu cele ale concurenţilor,care sunt noi pentru firmă,însă nu sunt noi pentru piaţă. Inovaţiile imitate au de obicei o inovativitate tehnologică scăzută şi o inovativitate de piaţă mai redusă.

Deosebiri dintre invenţie şi inovaţie

Invenţie şi “inovaţie” sunt concepte care nu trebuie confundate. Invenţia constă în crearea unei noi configuraţii, compoziţii sau materii, dispozitiv sau proces.Invenţia este prima apariţie a unei noi idei (concept) pentru un nou produs sau proces, în timp ce inovaţia este prima comercializare a ideii noi. Această idee nouă poate fi o recombinare a unor idei vechi, o schemă care constituie o provocare pentru ordinea prezentă, o formulă sau o abordare unică ce este percepută ca nouă de către persoanele implicate. Inovaţia vizează o aplicare comercializabilă în practică a unei invenţii, o integrare a invenţiei în practica economico-socială. Dacă invenţia este definită ca acţiunea de a imagina, a inventa, a crea ceva nou, sau facultatea de a descoperi ceva, de a crea prin imaginaţie, inovaţia se defineşte (în special în economie) ca întregul proces care continuă de la emergenţa unei idei pînă la materializarea sa (lansarea noului produs), prin cercetare de piaţă,dezvoltarea prototipului şi primele faze de producţie. O invenţie nu devine o inovaţie până ce nu a fost procesată prin activităţi de producţie şi marketing şi a fost comercializată pe piaţă. Se consideră că:

Inovaţia = Idee (invenţie) + Comercializare

Fără comercializarea noilor produse inovative, ideea inovativă nu aduce avantaje pentru întreprindere, nu are valoare economică pentru aceasta. Inovaţia se caracterizează prin abilitatea de a captura valoare economică din invenţie.Inovaţia trebuie să fie utilă prin contribuţia sa la performanţele firmei sau la satisfacerea necesităţilor clienţilor,în timp ce invenţia poate să nu fie aplicată în practică.

O abordare nuanţată a conceptelor de inovaţie şi invenţie aparţine lui Edward B.Roberts (2007) care consideră că procesul de inovare este compus din două părţi: 1) generarea unei idei sau invenţii şi 2) transformarea acelei idei într-o afacere (business) sau altă aplicaţie utilă. Această abordare este tradusă în schematizarea:

Inovaţia = Invenţie + Exploatare

Procesul de invenţie implică toate eforturile pentru a crea noi idei şi a obţine ca acestea “să funcţioneze”, iar procesul de exploatare se referă la eforturile de dezvoltare comercială a ideii sau invenţiei, aplicarea şi transferul acestora, inclusiv focalizarea ideilor sau invenţiilor spre obiective specifice, evaluarea acestor obiective, eventual utilizarea pe bază largă, diseminarea şi difuzarea rezultatelor bazate pe tehnologie.

Activităţi de inovare

Activităţile de inovare sunt acţiunile cu caracter ştiinţific, tehnologic, organizaţional, financiar şi comercial care participă toate la materializarea inovaţiilor şi implementarea acestora. Activităţile de inovare includ, deasemenea, şi cercetarea-dezvoltarea care nu este legată direct de elaborarea unei inovaţii specifice, dar care urmăreşte acumularea unor noi cunoştinţe în mecanică, cinematică, electromagnetism sau termodinamică, ce vor fi necesare în proiectarea unor sisteme tehnice inovative moderne.Procesul de inovare include o serie de activităţi care nu au caracter de cercetare-dezvoltare, cum sunt fazele ulterioare de producţie şi distribuţie a noilor produse,instruirea personalului în privinţa noilor procese, activităţi de implementare a inovaţiilor, de exemplu noi metode de marketing sau noi metode organizaţionale.

Surse pentru inovare

Inovarea sistematică începe cu analiza surselor de noi oportunităţi de inovare. Drucker,Peter (1985) susţine că există o serie de surse de inovare,interne şi externe firmei.Ca surse interne de inovare ale firmei sau industriei pot fi considerate:

   – Evenimentul neaşteptat. Orice succes comercial neaşteptat trebuie exploatat de firmă într-o oportunitate de inovare, prin elaborarea unei noi variante de produs sau a unui nou produs care va fi lansat ca viitoare generaţie.
   – Neconcordanţe între aşteptări şi rezultate sau între presupuneri şi realităţi pot crea oportunităţi pentru inovare.
   – Necesităţile proceselor: îmbunătăţirile proceselor pot crea noi oportunităţi.De exemplu,inventarea linotipului a permis să se tipărească mari cantităţi de ziare, cu eficienţă ridicată în mass media.
   – Schimbări în industrie şi în piaţă: creşterea cererii pe piaţă sau creşterea industriei deschid noi oportunităţi de lansare a unor procese de inovare.

Dintre sursele externe ale firmei (în mediul social şi intelectual) fac parte:

   – Schimbările demografice în populaţie, de exemplu în distribuţia pe grupe de vârstă, în educaţie, în ocupaţii etc. sunt oportunităţi pentru preocupările inovative ale antreprenorilor.

-Schimbări în percepţie. Înţelegerea percepţiilor clienţilor asupra produselor firmelor constituie cheia pentru exploatarea oportunităţilor.

-Noi cunoştinţe din categoriile invenţiilor,brevetelor,know-how etc.vor aduce oportunităţi de noi produse sau pieţe. Managerii trebuie să analizeze toate aceste surse de noi oportunităţi.

Joẽl Broustail şi Frédéric Fréry (1993) au propus alte surse importante pentru inovare,cum sunt furnizorii şi clienţii, transferul tehnologic de la un sector industrial la altul sau între ramuri industriale diferite, cererile pieţei. Nu trebuie să fie ignorate alte surse şi metode de colectare a informaţiilor şi ideilor inovative, ca de exemplu, concurenţii, personalul curent al firmei,partenerii de afaceri informaţii obţinute de departamentul Marketing etc.

 Măsurarea inovatiei

Inovarea este o activitate complexă,cu multe componente care interacţionează,iar procesul de inovare nu este uşor de cuantificat.Metoda cea mai obişnuită de măsurare a inovaţiei se bazează pe utilizarea unor indicatori indirecţi: a) date asupra cercetării-dezvoltării;b) date asupra brevetelor de invenţie.

Cheltuielile de cercetare-dezvoltare reprezintă un indicator care măsoară o parte a intrărilor (inputuri) în procesul de inovare,indică resurse cheltuite.Acest indicator are dezavantaje majore :cheltuielile pentru cercetare-dezvoltare (C-D) nu echivalează totdeauna cu inovaţii de succes, nu conduc în mod necesar la produse şi/sau procese îmbunătăţite.Acest indicator este o măsură supraestimată a inovării,deoarece poate include şi eforturi de C-D eşuate.

Brevetele de invenţie reprezintă un indicator obişnuit pentru inovare,care are avantaje remarcabile:

-brevetele sunt acordate pentru tehnologii inventive,cu perspective de comercializare;

-sistemul brevetelor de invenţie înregistrează sistematic informaţii importante asupra invenţiilor.Totuşi,numărul brevetelor de invenţie are şi dezavantaje ca indicator al inovaţiilor: nu toate inovaţiile sunt brevetate ca invenţii,iar pe de altă parte, un inventator nu este în mod necesar şi inovator,dacă invenţia nu este comercializată sau introdusă în producţie. Au fost dezvoltaţi noi indicatori care permit măsurarea directă a inovaţiilor:a) numărul de inovaţii; b) analiza activităţilor inovative în firme.

Numărul de inovaţii este o măsură directă a inovaţiilor şi constituie o abordare “pe obiect”, deoarece se concentrează pe inovaţiile înseşi.Dezavantajul acestui indicator este că tinde să favorizeze inovaţiile radicale,faţă de cele incrementale şi exclude inovaţiile nereuşite. Analiza activităţilor inovative la nivelul firmelor colectează informaţii asupra inovaţiilor direct de la firme prin analize şi interviuri, şi constituie o abordare “pe subiect”.Această abordare a devenit în prezent metoda standard de colectare a informaţiilor asupra inovaţiilor din industrie.Dezavantajul major al acestui indicator constă în faptul că reprezentativitatea rezultatelor depinde de rata de răspuns a firmelor la interviuri.

 Tabloul de bord european al inovării

Pentru a evalua performanţele de inovare realizate de statele europene,la iniţiativa Comisiei Europene a fost dezvoltat instrumentul denumit Tablou de bord european al inovării (“European Innovation Scoreboard (EIS)”- în l.engl.),care permite analiza comparativă a performanţelor activităţilor de inovare ale Statelor Membre ale UE, precum şi ale altor naţiuni inovative. O versiune pilot a EIS a fost publicată în anul 2000,iar începând din 2001 au fost publicate versiuni complete în fiecare an.Conform metodologiei EIS,performanţele în inovare sunt caracterizate de 29 indicatori de inovare, repartizaţi în trei blocuri principale: a) Factori motori pentru inovare; b) Activităţile firmelor; c) Rezultate. Pentru o prezentare rezumativă a performanţelor de inovare naţionale,a fost elaborat un Indice de sinteză pentru inovare (Summary Inovation Index, SII- în l.engl), care este un indice compus din cei 29 indicatori de măsură; valoarea sa poate varia de la 0 (cea mai slabă performanţă),până la 1(performanţa cea mai mare).Cu ajutorul acestui indice sunt sintetizate performanţele de inovare prin agregarea diferiţilor indicatori pentru fiecare ţară într-o singură cifră.Studiul şi cuantificarea performanţelor activităţilor inovative în unele ţări europene au fost realizate de Francesco Bogliacino şi Mario Pianta (2009)

 Alte metrici pentru inovare

La nivelul Uniunii Europene au fost introduse şi alte instrumente de benchmarking şi indicatori pentru evaluarea diferitelor dimensiuni ale inovării în Europa. Intre aceste metrici pentru inovare se includ: Schiţa Tendinţelor de Inovare în Europa ( Trend Chart on Innovation in Europe – în l.engl.), Analiza Inovării Comunitare (Community Innovation Survey (CIS) -în l.engl.), Ino-Barometrul (Inno-Barometer – în l.engl.), Tabloul de Bord European al Inovării în Sectorul Serviciilor (SSIS).”Schiţa Tendinţelor de Inovare în Europa” este un instrument practic,introdus de Comisia Europeană în 1998 pentru a monitoriza schimbările în politicile de inovare din Statele Membre. CIS este o analiză statistică coordonată de oficiul statistic al Comisiei Europene, EUROSTAT.Baza metodologică a CIS este oferită de Manualul Oslo. Ino-Barometrul este o colecţie de opinii obţinute sub auspiciile Comisiei Europene, care explorează opiniile managerilor din Europa asupra necesităţilor companiilor, investiţiilor în inovare şi rezultatelor obţinute.

A fost elaborat mai recent (în 2009) un indice al capacităţii de inovare (Innovation Capacity Index – ICI), acest indice (indicator) fiind construit pe 5 piloni, compuşi dintr-un total de 61 de variabile. Indicele ICI ierarhizează ţările conform cu performanţa lor generală şi oferă scoruri pe baza unor piloni şi subindici care dau o idee generală a performanţelor în domeniile respective. Ierarhizarea ICI pentru perioada 2009-2010 este : Suedia, Finlanda, Statele Unite, Elveţia, Olanda etc. România este situată pe locul 47 din 131 ţări.

 Inovaţia în servicii

Serviciile constituie un domeniu important al economiilor moderne,reprezentând 60-75 % din activităţile economice în Europa şi un procent similar al angajaţilor din sectorul privat. Inovaţiile produse în sectorul serviciilor au un caracter diferit faţă de cele din industriile primare (de exemplu,industrii extractive) cât şi din industriile secundare (fabricaţie,construcţii, utilităţi), de exemplu prin utilizarea mai amplă a inovaţiilor de marketing şi a inovaţiilor organizaţionale.Mai mult, inovaţiile în servicii sunt deseori non-tehnologice, adică sunt posibile şi fără utilizarea de noi tehnologii.

Definiţii. O definiţie cuprinzătoare a inovaţiei în sectorul serviciilor a fost propusă de van Ark et al(2003)[29][13] :Inovaţia în servicii este “un concept de serviciu nou sau considerabil îmbunătăţit, un nou canal de interacţiune cu clienţii, un nou sistem de furnizare a serviciilor sau concept tehnologic care în mod individual sau în combinaţie conduce la una sau mai multe funcţiuni noi (reînnoite) ale serviciului, care sunt noi pentru firmă şi schimbă serviciul/bunul oferit pe piaţă şi necesită noi capabilităţi tehnologice,umane sau organizaţionale ale firmei de servicii”. Această definiţie acoperă noţiunile de inovaţie tehnologică şi non-tehnologică în servicii. O definiţie utilă a fost propusă de Finnish Funding Agency for Technology and Innovation [14] :”Inovaţia în servicii este un concept nou sau semnificativ îmbunătăţit de serviciu care este adoptat în practică.Acesta poate fi, de exemplu, un nou canal de interacţiune cu clienţii,un nou sistem de distribuţie sau un nou concept tehnologic ori o combinaţie a acestora.O inovaţie în servicii include totdeauna elemente reproductibile care pot fi identificate şi reproduse sistematic în alte cazuri sau medii….”.

Pentru sectorul serviciilor pot fi acceptate următoarele definiţii ale inovaţiei de produs,respectiv de proces:

Inovaţiile de produs sunt servicii a căror utilizare intenţionată sau ale căror caracteristici de performanţe diferă semnificativ de cele deja existente. Introducerea unor servicii complet noi reprezintă inovaţii de produs.

Inovaţiile de proces sunt reprezentate de utilizarea de metode,proceduri,echipamente şi/sau competenţe noi sau semnificativ îmbunătăţite pentru furnizarea serviciilor.De exemplu, introducerea sistemului de navigaţie GPS (Global Positioning System) în servicii de transport reprezintă o inovaţie de proces.

Din cauza finalităţii comune (simultaneităţii) dintre producerea serviciului şi consumarea acestuia,distincţia dintre inovaţiile de produs şi cele de proces este mai puţin precisă decât în fabricaţie; de obicei, inovaţiile de produs şi de proces coincid în servicii.

Modelul den Hertog al inovaţiilor. Inovaţiile în servicii pot implica noi canale de distribuţie a produselor, noi forme de interacţiuni cu clienţii, noi tehnologii etc. Pim den Hertog et al (1999)[30] [15] a identificat patru “dimensiuni” ale modelului de inovaţii în servicii:

– conceptul de serviciu;

– interfaţa cu clienţii;

– sistemul de furnizare a serviciilor;

– noi opţiuni tehnologice.

Dimensiunea “nou concept de serviciu” se referă la o nouă idee sau concept de serviciu care sunt noi pe piaţă,în realitate un nou gen de serviciu.Exemple din această categorie de inovaţii pot fi :linii aeriene “low-cost” (cu costuri mici) sau noi servicii de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Dimensiunea “nouă interfaţă cu clienţii”.Modul în care furnizorul de servicii interacţionează cu clientul poate fi o sursă de inovaţie.Clienţii sunt deseori foarte implicaţi în producerea serviciului.Exemple pot include activităţile bancare electronice (introducerea de ATM-uri pentru retragerea de bani cash), livrarea de baze de date prin Internet etc.Pentru a evidenţia interacţiunea dintre furnizorul serviciului şi clienţii beneficiari, cercetătorii francezi P.Eigler şi E.Langeard (1987)[31] [16] au creat neologismul “servuction” (tradus în l.română prin “servucţie”),obţinut prin contractarea termenilor “SERVice” şi “prodUCTION”. Termenul “servuction” trebuie considerat ca proces de producţie (creare) a unui serviciu în care sunt direct implicaţi clienţii.

Dimensiunea”nou sistem de funizare a serviciilor”. Această dimensiune se referă la ajustări/schimbări ale sistemului de furnizare a serviciilor, de exemplu prin noi rutine de lucru. Noile sisteme de servicii pot necesita,de exemplu, noi structuri organizaţionale sau noi competenţe ale echipelor. Un exemplu de inovaţie care a condus la schimbări în sistemul de furnizare este E-comerţul : acesta poate necesita un “re-engineering” al procesului de afaceri.

Dimensiunea “noi opţiuni tehnologice” se referă la dezvoltarea şi implementarea unor noi forme de tehnologii în producerea serviciului. Tehnologia informaţiei nu este singura tehnologie relevantă în inovarea din servicii, totuşi constituie o sursă tehnologică importantă în multe servicii inovative.Dimensiunea tehnologică a inovaţiei se poate referi ,de exemplu, la un nou calculator sau noi pachete software individualizate. De asemenea, în unele cazuri firmele acordă produse fizice care însoţesc serviciile, de exemplu carduri de fidelitate pentru clienţi. Totuşi, inovaţiile în servicii sunt posibile şi fără inovare tehnologică sau pot încorpora un conţinut tehnologic limitat.

In practică, noile servicii inovative sunt un amestec al celor patru tipuri de “dimensiuni” ale inovaţiilor.

Pentru a măsura inovaţia în servicii s-a introdus indicatorul Tablou de bord european al inovării în sectorul serviciilor (în l.engl.-European Service sector Innovation Scoreboard (SSIS)).Acest indicator este un răspuns la importanţa din ce în ce mai mare a serviciilor în general şi la inovaţia în servicii,în particular.

 Note

   1. – DEX online-Dicţionarul explicativ al limbii române
   2. – Merriam-Webster Online
   3. – Azgaldov, G.G., Kostin, A.B. (2009). K voprosu o termine “inovaţia” (Asupra problemei despre termenul “inovaţie”)[1]
   4. – Corsi, Patrick et al.(editors),(2006).Innovation Engineering.The power of intangible networks. Published by ISTE Ltd 2006- London
   5. – a b OSLO Manual.Guidelines for collecting and interpreting innovation data.3rd ed.OECD/European Communities, 2005
   6. – Lam,Alice(2004),Organizational Innovation,Working Paper,No.1
   7. – G. Pinchot,R. Pellman (1999): Intrapreneuring in Action: A handbook for business innovation, Berret-Koehler Publishers Inc,San Francisco CA,1999
   8. – Schumpeter,J.A.(1934) The Theory of Economic Development,Cambridge,Mass:Harvard University Press
   9. – Damanpour,F.(1991) Organisational Innovation:A Meta-Analysis of Effects of Determinants and Moderators, Academy of management Journal,34,No.3,1991,p.555-590
  10. – Business Dictionary.com,2007-2009
  11. – Abernathy,William J.and Clark,Kim B. (1985):Innovation:Mapping the Winds of Creative Destruction,Research Policy,14,3
  12. – Francis,D.,Bessant,J.(2005):Targeting innovation and implications for capability development, Technovation,25(3),p.171-183
  13. – Leifer,R.et al(2000):Radical Innovation-How Mature Companies Can Outsmart Up starts,Harvard Business School Press,Boston Mass.,2000
  14. – McDermott,C.M.,O’Connor,G.C.(2002),Managing Radical Innovation:An Overview of Emergent Strategy Issues,Journal of Product Innovation Management,19,p.424-438.
  15. – Song,M.X., Montoya-Weiss,M.M.(1998), Critical development activities for really new versus incremental products.Journal of Product Innovation Management,1998; 15(2),p.124-135.
  16. – Banbury,C. and Mitchell,W. (1995), The effect of introducing important incremental innovations on market share and business survival,Strategic Management Journal,Vol. 16,pp.161-182
  17. – Piana,V.(2003),Innovation-a key concept in Economics and Management
  18. – Garcia,R.,Calantone,R.(2002) A critical look at technological innovation typology and innovativeness terminology: a literature review.Journal of Product Innovation Management,19(2002),p.110-132.
  19. – Fagerberg, Jan (2004): Innovation: A guide to the Literature, in The Oxford Handbook of Innovation Oxford University Press, 2004, pp.1-26
  20. – Roberts, Edward, B. (2007). Managing Invention and Innovation. In: Research-Technology Management, January 2007, 50 (1), p.35-54
  21. – Drucker, Peter (1985), The Discipline of Innovation, in Harvard Business Review (HBR), May-June, 1985 şi Reprint în HBR,august,2002
  22. – Broustail,J.,Fréry,F.(1993),Le management strategique de l’innovation,Paris,Dalloz,230 p.
  23. – Verworn,B.ş.a.(2000),Innovationsmanagement in kleinen und mittleren Unternehmen,Arbeitspapier Nr.7,TU Hamburg-Harburg,2000.
  24. – Becheikh,N.et al (2006),Lessons from innovation empirical studies in the manufacturing sector: A systematic review of the literature from 1993-2003, Technovation 26 (2006),p.644-664.
  25. – European Commission: European Innovation Scoreboard.Comparative analysis of innovation performance, January,2009
  26. – Bogliacino,F.,Pianta,M.(2009),Innovation Performances in Europe:a long term perspective,March,2009
  27. – Celikel-Esser,F.et al.(2008). The Lisbon strategy and development of metrics to measure innovation in Europe.In: Yearbook on Productivity 2007,Statistics Sweden 2008,pp.7-33
  28. – Lopez, Claros, A., Mata, Yasmina N. (2009) The Innovation Capacity Index: Factors, Policies, and Institutions Driving Country Innovation
  29. – van Ark,Bart et al (2003),Services Innovation,Performance and Policy: A Review,June,2003,Research Series No.6,The Hague (with Dialogic)
  30. – den Hertog,P. et al (1999),Conceptualising Service Innovation and Service Innovation Patterns,March,1999
  31. – Eigler,P.,Langeard E.:La servuction:le marketing des services,McGraw Hill,1987

Sursa:Wikipedia