Indiferent de contextul în care s-ar consuma acest fapt, condamnarea la închisoare nu poate fi un episod facil în viaţa unui om. De aceea, deţinuţii încearcă să se adapteze, pe cât posibil, la un mod de viaţă lipsit de confortul tipic vieţii în libertate. Şi, cum nevoia îl învaţă pe om, este deja de notorietate inventivitatea adesea surprinzătoare a celor aflaţi în spatele gratiilor: spre exemplu, ambalajul gol al unui tub de pastă de dinţi sau băţul unei acadele consumate, lucruri de care oricine s-ar descotorosi pe loc, devin „instrumente” valoroase în puşcarie. Cele mai multe asemenea elemente sunt considerate de gardieni materiale de contrabandă şi confiscate pe loc, dacă sunt descoperite. Totuşi, asta nu îi împiedică pe condamnaţi să recicleze şi să refolosească materialele disponibile pentru a crea, iar şi iar, obiecte surprinzătoare.

Maşinării şi aparate electronice

Unele închisori de minima securitate din lume le permit deţinuţilor să folosească plite electrice în celule. Totuşi, majoritatea instituţiilor de acest fel interzic asemenea posesiuni, lucru care nu îi împiedică însă pe prizonieri să născocească ingenioase dispozitive improvizate, cu ajutorul cărora să îşi gătească singuri mâncarea. De exemplu, grătarul din imaginea alăturată este invenţia unui condamnat german, care a avut la îndemână un încălzitor stricat, folie de aluminiu şi nişte fire electrice.

De asemenea, fie că menirea i-a fost aceea de a contribui la realizarea unor obiecte artistice, unelte, sau arme – ceea ce rămâne un mister – micul strung din cea de-a doua imagine reprezintă un exemplu perfect al felulul în care deţinuţii folosesc elementele din jurul lor pentru a construi maşinării ingenioase. Câteva bucăţi de plastic rupt, nişte baterii, fire electrice, bandă magnetică şi cauciuc au fost de ajuns pentru că un condamnat să construiască un adevărat dispozitiv.

Cum alcoolul nu este permis în închisori, prizonierii din toate vremurile au încercat să-şi prepare licori bahice combinând cele mai neaşteptate substanţe. Totuşi, pentru ca reacţiile chimice corespunzătoare să aibă rezultatele aşteptate, sunt aproape întotdeauna necesare temperaturi ridicate. De aceea, un instrument esenţial din arsenalul oricărui condamnat “respectabil” este un fierbător submersibil, asemenea celui din imagine: lame de ras şi un cablu electric pot fi de ajuns pentru a fabrica o asemenea ustensilă. Nimeni nu pretinde, fireşte, că întrebuinţarea sa ar fi şi sigură.

Prizonierii, îndeosebi aceia care au marfă de contrabandă pe care trebuie să o ascundă, stau permanent de veghe pentru a “mirosi” din timp operaţiunile de percheziţie a celulelor. Şi se pot pregăti cu o mai mare eficienţă pentru asemenea cercetări dacă au un echipament precum microfonul şi staţia de recepţie din imaginea alăturată. Presupunând că un deţinut are, cumva, posibilitatea de a îl strecura în camera gardienilor, acest mic transmiţător îi va permite prizonierului să asculte tot ceea ce se discută pe domeniul paznicilor. Construit din componente de radio-casetofon, micul aparat poate fi folosit şi pentru transmiterea mesajelor între celule, în cazul în care în celula destinatară se află un receptor asemenea celui ilustrat în imagine.

Tatuajele şi detenţia merg mână în mână şi, virtual, probabil că nu există condamant cu ani mulţi de ispăşit care să fi ocolit această formă de însemnare. Cum este o practică reprezentativă pentru închisori, aplicarea tatuajelor se realizează într-o varietate de moduri: unii prizonieri folosesc lame de ras pentru a zgâria şi secţiona pielea înainte să o frece cu cerneală; alţii utilizează o agrafă de hârtii sau un ac pentru a introduce cerneala, în timp ce unii găsesc mijloace de a improviză un pistol pentru tatuare. Tot ce trebuie este o sursă de alimentare (baterii), un ac de cusut sau alt obiect subţire şi ascuţit şi câteva alte elemente pentru a le asambla.

Atunci când îţi găteşti cina pe o plită încinsă, ingenios improvizată, există o mare probabilitate să îţi doreşti şi o condimentare adecvată a mâncării. Dar, cum nu îţi este permis să iei în celulă oliviera cantinei, recipiente în care să depozitezi conţinutul ei – sare şi piper – , precum cele din fotografie, se dovedesc la fel de potrivite.

Nu este greu de ghicit sau de înţeles că, în închisoare, plictiseala se instalează cu uşurinţă, astfel că deţinuţii improvizează întotdeauna mijloace ingenioase prin care să îşi distragă atenţia şi chiar să se distreze. În imaginile alăturate se pot observa zaruri şi chiar un frumos set de piese de şah, toate obţinute din hârtie mestecată, sau pastă de hârtie, care, în puşcarie, se fabrică din hârtie igienică, apă şi lipici.

Apoi, această măsuţă, confecţionată din pachete de tăiţei şi bandă adeziva de hârtie, este perfectă pentru jucat zaruri sau pentru a savura masa în celulă. E un exemplu perfect al felului în care prizonierii reciclează orice e posibil pentru a construi, apoi, obiecte pe care şi le doresc sau de care au nevoie. Inventivitatea lor neobosită adaugă, astfel, un mic plus de confort, ordine şi chiar frumuseţe unui mediu altfel neplăcut şi dur.

Lumânările nu sunt nici ele permise într-o închisoare, din simplu motiv că ele pot declanşa cu mare uşurinţă un incendiu sau pot fi folosite ca arme. Acest lucru nu înseamnă, în mod necesar, că ele nu pot fi, totuşi, găsite într-o instituţie de detenţie. Prizonierii folosesc recipiente goale de iaurt sau de alte feluri, ulei pentru bebeluşi şi aţă pentru a încropi lumânări care să le servească pentru iluminat după ora stingerii, pentru a steriliza acele şi pentru a execute diverse alte sarcini care presupun folosirea unei flăcări.

Totuşi, atunci când prizonierul are nevoie să aprindă o lumânare improvizată sau o ţigară cu greu obţinută, evident că nu poate scoate, pur şi simplu, o brichetă sau un chibrit din buzunar. De aceea, s-au scornit multe mijloace prin care un deţinut poate avea acces la foc, sau măcar la o scânteie. Exemplul din imaginea alăturată este unul simplu şi cu un aspect chiar plăcut, din care cu uşurinţă se poate deduce cărui scop îi serveşte “dispozitivul”: un fir conectat la catodul (polul minus) unei baterii. Atunci când utilizatorul doreşte să obţină foc, nu trebuie decât să atingă anodul bateriei cu celălalt capăt al firului, iar porţiunea dezizolata din mijlocul firului începe să se încingă.

De asemenea, dacă un deţinut reuşeşte să intre în posesia unei anumite cantităţi de “iarbă” (marijuana) în puşcarie, posibilităţile de a o fuma reprezintă deja partea uşoară. Prizonierii au inventat pipe din sute de materiale diferite. Cea luată ca exemplu aici, improvizată dintr-un tub de pastă de hrean, este cu adevărat ingenioasă, mai ales pentru că, atunci când este rulată, arată complet inocent.

Să fii închis pentru perioade lungi de timp te face să duci dorul multor lucruri, dintre care sexul nu se află deloc spre capătul de jos al listei. Ca bărbat, atunci când nu ai mai văzut o femeie reală timp de luni sau ani de zile, un prosop împăturit, cu o pungă de plastic în interior şi o cantitate generoasă de ulei de corp tind să arate destul de tentant. Vorbim aici despre un areal în care prizonierii, atât bărbaţi, cât şi femei, par să dispună de o rezervă nesecată de creativitate; jucăriile sexuale din închisoare au fost, mai devreme sau mai târziu, scornite din aproape orice obiect sau material accesibil într-un asemenea loc.

Este redundant de spus că închisoarea reprezintă unul dintre cele mai periculoase locuri în care un om poate trăi. La fel, se înţelege de la sine că armele nu sunt permise, dar şi că această interdicţie nu înseamnă câtuşi de puţin o problema pentru acei deţinuti decişi să provoace nişte pagube celor cu care au răfuieli. Ţepuşa din stânga imaginii a fost făcută dintr-o componentă metalică a unei maşini de scris, ascuţită ulterior. Arma din dreapta este un ciob de plexiglas, cu un mâner improvizat din bandă izolatoare înfăşurată pe porţiunea inferioară a obiectului. Atunci când folosesc arme din plexiglas, condamnaţii şubrezesc adesea lama, astfel încât aceasta să se rupă în corpul victimei, iar mânerul cu amprentele atacatorului să rămână în posesia acestuia din urmă, pentru a putea scăpa de el.

În imaginea următoare, lama cu aspect de spadă – având un aspect realmente ucigător -, ascunsă într-un crucifix, a fost confiscată de la un prizonier dintr-o închisoare germană. Obiectul a fost fabricat de către deţinut în atelierul puşcăriei. Este vorba despre un exemplu sofisticat de armă folosită în detenţie; majoritatea sunt improvizate din materiale primitive, cum ar fi oasele de pui, periuţe de dinţi ascuţite la capete şi pungi de plastic topite şi apoi întărite. Unii condamnaţi chiar îşi înmoaie armele în excremente pentru a spori şansele că victima să sufere de o infecţie chinuitoare şi letală.

Prizonierii tind să fie destul de răbdători, dat fiind faptul că majoritatea au timp grămadă la dispoziţie. Aşa că, atunci când îşi doresc cu adevărat să încropească un obiect, reuşesc să colecteze piesele necesare, până la urmă. Biciul terifiant din stânga imaginii este construit dintr-o bucată de lemn luată de pe undeva, un şiret de pantofi şi lame de ras. În dreapta, boxul infernal a fost confecţionat dintr-o răzătoare, probabil furată din bucătăria închisorii.

Chiar dacă pare incredibil, micile motociclete viu colorate din imaginea alăturată sunt, toate, făcute din materiale reziduale şi obiecte recuperate de Chip Jarett, un deţinut din Michigan. Motocicletele lui Harett au fost prezentate în cadrul câtorva expoziţii artistice având că tematică viaţa în detenţie şi au fost chiar vândute colecţionarilor.

Şi, în final, că o încununare absolută a talentului artistic de care pot da dovadă cei din spatele gratiilor, iată nişte creaţii de artă fascinante ale lui Michael Harms, un condamnat din Illinois. Scăunelele au fost sculptate cu acul de cusut în săpun de calitate superioară (săpunul standard nu este potrivit pentru astfel de întrebuinţări). Sunt extrem de detaliate şi de complexe, mai ales raportat la dimensiunile pe care le au: niciunul nu este mai mare de câţiva centimetri. Cel puţin la fel de impresionant este şi faptul că artistul a confecţionat şi dulapuri pentru scăunele, folosind beţişoarele acadelelor, pe care le-a modelat cu o unghieră. Culoarea şi textura ce imită lemnul au fost obţinute cu rugină din bureţi de sârmă şi cu mici cantităţi de mină de la creioanele colorate. Odată finalizate, scăunelele pot fi vândute pentru câteva sute de dolari fiecare.