Privindu-mă fix din nou, îşi face o cruce spunînd:
–   Doamne iartă-mă dacă ţi-am luat numele în deşert, dar am vrut să ştiu şi să le spun şi lor…
Apoi, fără să clipească, cu privirea rece, apropape inumană a continuat:
–    Într-adevăr, am făcut un studiu cu privire la apariţia lacrimilor pe unele icoane şi iată cum am procedat: am angajat un pictor renumit în zonă, A.Goja fie-I ţărina uşoară, care a pictat două icoane cu Maica sfîntă şi cu pruncul Isus. La prima icoană, în acuarelă, a amestecat praf de sticlă şi a făcut cu pensula o reţea de striaţiuni superficiale şi imperceptibile, toate convergînd spre ochiul drept, la vedere. Cea de a doua icoană a pictat-o normal, dar identică la aspect cu prima, fără să aşeze vopseaua sub forma unor mici canale superficiale. Concomitent cu picturile un iscusit pictor de icoane pe sticlă din Chiuzbaia, a pictat cîteva iconiţe. De Sf.Mărie Mare, în 15 August, lume multă şi căldură mare la biserica din deal. Picturile şi iconiţele pe sticlă au fost aşezate pe pereţi, în biserică, fără să ştie nimeni în afară de mine ce urmăream. După începerea slujbei, cînd temperatura în biserică a ajuns la 37 de grade şi umiditatea a depăşit 90%, pictura striată a început să scape “lacrimi” pe care le-am observat numai eu pentrucă nimeni nu ştia de experiment. După terminarea slujbei am constatat că cealaltă pictură şi iconiţele pe sticlă s-au umezit dar nu au “plîns”. Concluzia mea a fost că, în anumite condiţii de umiditae şi temperatură, condensul care se depune pe anumite materiale “curge” şi se adună sub forma unor “lacrimi”. (Un fenomen asemănător cu evoluţia condensului de pe parbrizele automobilelor dimineaţa.) Picăturile respective au caracteristicile “lacrimilor” deoarece condensul este format din umiditatea existentă în respiraţie şi în transpiraţia mulţimii. După alte două săptămîni am repetat experimentul cu pictura fixată într-o ramă metalică cu rol de răcitor, de aspectul unei “semicarcase” din care ieşeau doar chipurile Maicii Sfinte şi a Pruncului Isus. “Răcitorul” favorizînd condensarea umidităţii din biserică, a favorizat apariţia unor “lacrimi “ mai mari şi mai dese. Am avut o anumită emoţie. Demonstraţia fiind făcută, m-am limitat numai la atît. Uite, vezi dumneata, este pentru prima oară cînd vorbesc despre aceste lucruri şi m-aş bucura să fie înţelese de către cititorii dumneatale.
–     Au mai fost şi alte experimente?
–    Da.
–    Ne puteţi spune, să ştim?
–    M-am născut, am murit şi am înviat în dangătul clopotelor pentru a vă spune multe. Toate la vremea lor.
…..
Şi am tăcut, parcă cu părere de rău că nu mai pot crede în toate lacrimile icoanelor.
Dar, totusi unele icoane plîng………