Cand iei in mana un catalog de cosmetice si dai peste una dintre acele pagini parfumate – “atingeti pagina cu incheietura mainii si veti simti parfumul” – iti vine sa crezi ca s-a gandit cineva la asta inca de acum 300 de ani? La asta si la altele, inca si mai uimitoare, anticipand inventii realizate cu secole mai tarziu.Uite o intrebare interesanta: oare cate dintre uimitoarele progrese ale stiintei si tehnicii au fost imaginate cu secole inainte de a se petrece? Probabil, mai multe decat am crede. Iata, cel putin un om – e drept, unul dintre marii savanti ai Europei – s-a gandit la analgezice, la pilule somnifere si la vase maritime care sa navigheze indiferent de directia vantului, cu mai bine de trei sute de ani inainte ca aceste lucruri sa fi devenit realitate. Numele omului era Boyle. Robert Boyle.

Lista lui Boyle 

Daca numele va suna oarecum cunoscut, dar nu stiti exact de unde sa prindeti amintirea fugara care va bantuie prin minte, iata un pont: Robert Boyle e cel cu “legea Boyle-Mariotte”, privind comportamentul gazelor. “Volumul unui gaz e invers proportional cu presiunea sa” si datorita acestei descoperiri geniale avem azi butelii pentru aragaz si putem face scuba diving cu rezervoarele de oxigen in spinare. Mare lucru n-am invatat noi la fizica despre el, dar merita stiut cate ceva, caci omul a fost un mare, mare, stralucit savant. Robert Boyle (1627 – 1691) a apartinut unei pleiade de ganditori europeni de elita, cele mai luminate minti stiintifice ale secolului al XVII-lea. Desi inca tributari conceptiilor alchimiei, predecesoarea stiintelor moderne ale chimiei si fizicii, acesti savanti – Boyle, dar si Isaac Newton sunt exemple ilustrative – au pus, in acelasi timp, bazele gandirii stiintifice moderne. Boyle, chimist, fizician, naturalist, filosof, dar si cercetator in domeniul teologiei, este unul dintre intemeietorii chimiei moderne.

Unul dintre semnele maturizarii si modernizarii stiintei europene a fost aparitia asociatiilor de savanti, dedicate schimbului de idei, sprijinirii cercetarilor, publicarii de lucruri de specialitate. In 1660, la Londra, a fost infiintata Royal Society, cea dintai organizatie stiintifica din lume. Printre fondatori – mari savanti ai vremii – s-a numarat si Robert Boyle. Cu acest prilej, a intocmit un fel de lista a aspiratiilor sale, cuprinzand lucruri pe care si-ar fi dorit sa le vada inventate – si este uimitoare precizia cu care a anticipat multe dintre inventiile secolelor XVIII, XIX si XX. Aproape toate cele 24 de lucruri trecute pe lista au devenit realitate. Dar profetic? Sau o justa anticipare a intensificarii ritmului progresului, din perspectiva bine documentata a unui savant martor la progresul stiintific deja remarcabil din vremea sa (pentru ca secolul al XVII-lea a fost o epoca de mare avant, in care stiinte ca fizica si chimia, desprinzandu-se din hatisul alchimiei, au inceput sa-si gaseasca, fiecare, un drum al ei, apropiindu-se de ceea sunt astazi)?

Oricum ar fi, lista lui Boyle – care e piesa de rezistenta a unei expozitii dedicate implinirii a 350 de ani de la fondarea Royal Society – ii surprinde pe vizitatori, desi acestia sunt foarte familiarizati cu inventiile prezise in ea. Si iata cateva dintre lucrurile pe care pe care si le dorea savantul si pe care le vedea realizate candva. Intre timp, dorintele i s-au indeplinit.

“O armura usoara si foarte tare” isi dorea Boyle; desi, in secolul al XVII-lea, nu se mai purtau armurile stil medieval, din tabla de fier, grele de zeci de kilograme, necesitatea unui vesmant care sa apere corpul de ranire era cu atat mai stringenta cu cat, intre timp, se inventasera si intrasera in uz, in razboaiele din Europa, armele de foc. Si iata, trei secole mai tarziu, dorinta lui anticipativa s-a indeplinit: armurile moderne – echipamentele anti-glont, – realizate dintr-o fibra sintetica speciala, numita kevlar, sunt nu doar foarte usoare – mai ales in comparatie cu armurile de fier ale trecutului – ci si extrem de solide, kevlarul avand o rezistenta foarte mare la intindere, ceea ce ii permite sa absoarba socul impactului produs de glont, fara a fi strapuns.

Leacuri care sa aline durerea, sa ajute somnul si sa revigoreze trupul obosit erau vise vechi ale oamenilor, iar Boyle, martor al suferintelor contemporanilor si, poate, supus si el unor suferinte asemanatoare, se gandea cu speranta la ziua cand vor exista asemenea medicamente care “sa stimuleze imaginatia, trezirea, memoria si alte functii, sa potoleasca durerea, sa aduca somn nevinovat, visuri inofensive…” Cu siguranta, ar fi fost coplesit sa afle despre progresele medicinei, despre sutele de analgezice si sedative pe care le folosim azi, despre tranchilizantele si energizantele actuale, carora li se adauga si drogurile psihedelice care “exalta imaginatia”; probabil, insa, ar fi deplans, ca si noi, efectele abuzului de substante asupra unei omeniri devenite aproape dependenta de medicamente.

Progresele chimiei au fost anticipate si de acea ciudata, dar realizata (ba chiar banalizata) intre timp viziune a unei “suprafete lacuite care sa imprastie parfum atunci cand e frecata”. Azi, asa ceva exista – de pilda, in carti pentru copii, dar mai ales in materiale publicitare care vor sa adauge o noua dimensiune senzoriala prezentarii, precum cataloagele de produse de parfumerie de care am amintit.

Navigatia era un subiect de interes pentru toti savantii Regatului Unit, caci insularitatea si traditia calatoriilor pe mare erau inscrise in cultura britanica si orice om nascut si crescut in Insulele Britanice (Boyle era nascut in Irlanda) era, in sufletul sau, un marinar si un explorator, chiar daca nu parasise vreodata uscatul. Boyle visa la “un mijloc practic si sigur de a afla longitudinea”, un vis comun tuturor natiilor navigatoare, caci, la vremea in care el isi intocmise lista, un astfel de mijloc inca nu fusese gasit.Astronomii si navigatorii stiau sa calculeze latitudinea, masurand, cu cuadrantul sau astrolabul, inaltimea fata de meridian a soarelui sau a unor stele cunoscute, dar longitudinea ramanea o coordonata geografica enigmatica.

Amerigo Vespucci, inca din secolul al XVI-lea; Galileo Galilei, la inceputul secolul al XVII-lea, propusesera niste metode – bazate pe pozitia lunii si distanta acesteia pana la Pamant – dar acestea erau imperfecte, supuse unui risc mare de eroare. Importanta cunoasterii longitudinii era evidenta, astfel incat numerosi oameni de stiinta erau preocupati de rezolvarea acestei probleme. In 1714, dupa un mare numar de dezastre navale – atribuite erorilor in masurarea longitudinii – guvernul britanic a infiintat Comisia Longitudinii, insarcinata sa evalueze si sa recompenseze cu premii contributiile la rezolvarea problemei. Prima persoana care urma sa demonstreze o metoda practica, simpla, de a masura longitudinea la care se gasea o corabie, in largul marii, urma sa fie rasplatita generos. Premiile au stimulat cercetarile, dar longitudinea tot nu si-a dezvaluit cu usurinta misterele. Premiul a fost castigat abia in 1773 (!) de John Harisson, un ceasornicar englez care a inventat cronometrul marin. Chiar si asa, din cauza ca aceste cronometre de precizie erau foarte scumpe (iar cei care nu le aveau recurgeau tot la vechile si imprecisele metode ce implicau Luna), a mai trebuit sa treaca un timp pana cand masurararea longitudinii sa devina cu adevarat simpla si la indemana tuturor, lucru care, de fapt, s-a intamplat abia la inceputul secolului XX.

Dar nu numai orientarea pe mare era o preocupare pentru Robert Boyle, ci si tehnica de constructie a vaselor. Intr-o vreme in care, pentru a parcurge distantele mari ale calatoriilor oceanice, nu existau decat nave cu vele, el se gandea – si a consemnat in lista sa acest gand – cat de bine ar fi sa existe “vase care sa navigheze pe orice fel de vant” si “nave care sa nu poata fi scufundate”. Daca tragedia Titanicului ne-a invatat ca e cazul sa dam dovada de putina modestie cand vorbim despre nave “imposibil de scufundat”, nu-i mai putin adevarat ca navele moderne sunt foarte sigure, prezentand, efectiv, un risc foarte mic de a se scufunda. iar inventarea vaselor cu motoare actionate de aburi, vase care, la sfarsitul secolului al XIX-lea, inlocuisera aproape in intregime corabiile cu panze, arata cat de departe a vazut Boyle atunci cand si-a formulat dorinta-profetie: intr-adevar, aceste nave, impinse de forta motoarelor lor si nu de forta vantului, se sinchisesc prea putin de capriciile vantului.

Lumina vesnica? O lampa solara, care capteaza ziua energia soarelui, o transforma si o emite, sub forma de lumina, in timpul noptii, e ceva aproape banal. Atata timp cat celulele fotovoltaice si acumulatorii se mentin in stare de functionare, obiectul emite lumina, iar daca Robert Boyle ar fi vazut un asemenea dispozitiv, ar fi considerat cu siguranta ca dorinta sa privind existenta unei surse perpetue de lumina s-a indeplinit.

Si toate aceste dorinte/predictii au fost emise intr-o vreme in care lumea in care traia Robert Boyle era inca dominata de superstitii, ravasita de conflicte religioase si abia iesita dintr-un razboi civil devastator (1642 -1651). Regele Carol I fusese decapitat in 1649, absolutismul monarhic fusese inlocuit cu un regim parlamentar, dar asta s-a facut cu sange: timp de 9 ani, trei serii de conflicte i-au opus pe regalisti adeptilor lui Cromwell, pana cand, dupa moartea acestuia, tara s-a intors la statutul de monarhie (moderat, totusi, de existenta unui parlament ca organ legislativ, situatie care s-a pastrat pana azi in Marea Britanie) aducandu-l pe tron, in 1660, pe fiul regelui executat, Carol al II-lea.

In aceste vremuri atat de agitate, cu atatea schimbari de situatii, cu o asemenea instabilitate si cu atat de multe suferinta omeneasca, o mana de carturari isi indrepta totusi, gandul si stradania spre stiinta si spre progres. Infiintarea Royal Society, un act de cultura aflat deasupra tuturor conflictelor politice, proclama victoria cunoasterii, iar dorintele vizionare ale lui Robert Boyle, puse pe hartie in urma cu trei secole si jumatate, pastrate aproape miraculos pana la noi si indeplinite in forme atat de uimitoare, sunt o expresie a optimismului, a increderii in evolutia umana.