L-am întîlnit la marele miting al bugetarilor, pierdut în trupa de protestatari adunată de Pavel Coruț, sub stindardul Frăției Creatorilor. Mi-a dat o carte de vizită pe care scria simplu „Ion Vîlcu, inventator“.

Inventator pe bază de pet-uri

M-a primit într-o casă sărăcăcioasă, de pensionar. Surprinzător era doar faptul că încă de la intrare nu am găsit imaginea la care mă asteptam. Lipseau suruburile, piulițele, motorasele de OZN-uri desfăcute. Misterul s-a risipit, în parte, cînd Ion Vîlcu m-a condus spre dormitorul nr. 1, o cameră cu pereții acoperiți de diplomele primite pentru cele 21 de invenții, la nenumăratele saloane naționale si internaționale de inventică la care participase. În colț, sub un cearsaf, erau invențiile. Și asta era tot. Ion Vîlcu a dat la o parte un colț al cearsafului si a început să le scoată.

Multe dintre invențiile lui erau din pet‑uri. De exemplu: o sticlă de apă minerală Dorna, tăiată în două, vopsită maro si denumită „vază ecologică“. Vîlcu a trimis schița la Geneva, la pachet cu vaza, si a luat o medalie pentru asta. Medalia si diploma erau pe perete.

Sau capcana ecologică pentru soareci. E de tot rîsul: o scăriță urcă spre botul unui vas de sticlă. Pe fundul vasului e o bucățică de brînzică. Șoarele simte brînzica, urcă scărița, cade în vas si acolo rămîne, pentru că lăbuțele îi alunecă pe pereții sticlei.

Diploma era pe perete.

Sau frapiera ecologică. E revoltătoare. Ceva mai penibil nu am văzut. Ce-a făcut Ion Vîlcu? A luat un pet mare de apă minerală la cinci sau zece litri, l-a vopsit maro, i-a tăiat partea superioară si l-a transformat într-o găleată. Asta e frapiera ecologică!
Sau „pîlnia ecologică“: e gîtul care a rămas de la pet-ul tăiat pentru frapiera ecologică, vopsit si el maro, bineînțeles, si botezat „pîlnie ecologică“.

„Bolțarul ecologic“ aproape m-a sufocat de indignare. Se ia un pet de cinci litri, se bagă în curul altui pet de cinci litri, se lipeste de alte două pet-uri de cinci litri si se botează tot ansamblul bolțar ecologic. Cu asta cică faci pereți pentru case, dar, bineînțeles, trebuie să torni ciment peste ele. Musiu Vîlcu avea diplome si premii si pentru ăsta.

Ori „Sania năzdrăvană“, care se poate folosi în orice anotimp si cu care te poți da si pe ciment. Care-i marele fîs? Pe tălpici are un fel de senilă pe rulmenți.
„Roaba ergonomică“, pentru care iarăsi a luat niste premii prin străinătate. P… mă-sii! E o roabă obisnuită căreia i-a lungit mînerele. A luat premiu pentru asta. Cum e posibil?

Timp de o oră, mi-a descris si următoarele realizări: jucăria fantezie, solnița electrică, alonja ecologică sau bradul decorativ ecologic. Lista de false invenții e lungă.

Dar nu era vina lui. E vina unei industrii care trăieste din jumulirea fraierilor care se cred inventatori. La orice salon de inventică, național sau internațional, inventatorii plătesc o taxă măricică de participare. Oamenii inteligenți care organizează saloanele le dau la schimb diplome si medalii. Toate saloanele de invenții sînt escrocherii penibile.

Dar mai era mini-OZN-ul, care chiar mă intriga. Nu a vrut să mi-l arate, pentru că „pluteste doar patru minute. OZN-ul caută o undă de energie si cît o captează, stă în aer. Apoi unda se termină si el începe să coboare. O să ies cu el, în public, abia cînd o să-l fac să stea pe undă o jumătate de oră“.

Probabil mini-OZN-ul era si el sub cearsaf, alături de celelalte obiecte. Dacă nu, putea fi prin sifonier. O clipă am cochetat cu ideea să îl închid pe Ion Vîlcu în balcon si să caut OZN-ul prin casă. (Alexandru Vărzaru)

Sursa: www.kamikazeonline.ro/05./2010