Moartea clinica relatata de un medic

Fusesem diagnosticat cu tumoare pe coloana vertebrala

Fusesem diagnosticat cu tumoare pe coloana vertebrala si mi s-a spus ca voi muri. Am murit si iata povestea mortii mele.

S-a intimplat la Spitalul episcopal din Philadelphia. Tocmai fusesem informat ca am un blocaj la nivelul sirei spinarii, de la a patra vertebra cervicala pina la a saptea. Aceasta afectiune fusese responsabila de simptomele ciudate pe care le-am avut. Mina dreapta imi paralizase si simteam ceva ca niste electrosocuri prin corp de fiecare data cind imi miscam capul.

Un stranut ma putea ucide. Mi s-a spus ca trebuie sa ma operez imediat si ca daca ies in viata din operatie o sa ramin partial paralizat.

Cind am intrebat daca am timp sa mai cer opinia unui doctor, mi s-a spus ca daca tusesc sau stranut atunci, as putea muri. Asa ca am fost de acord sa fac operatia in citeva ore.

Mi-am dat seama ca dupa cum spun doctorii as putea muri in citeva ore si am trecut rin toate etapele pe care cei care stiu ca o sa moara le parcurg. Mai intii am avut impresia ca este un scenariu de film si ca lucrurile astea nu mi se intimpla cu adevarat. Am inceput sa negociez in mintea mea, sa implor sa se intimple ceva diferit, sa se schimbe ceva. Treptat am realizat ca totul este real si ca mi se intimpla mie si atunci am acceptat ca poate foarte curind voi muri.

Corpul meu s-a zguduit teribil… in momentul cind mi-am acceptat moartea corpul meu s-a zguduit teribil datorita unei energii care m-a strabatut. M-am deschis acestei energii din ce in ce mai mult si dupa doua minute enorm de lungi s-a terminat.

Am simtit un fel de calm in interiorul meu, toate simturile mi se ascutisera, vederea imi era mai clara, culorile mai puternice, auzul mai clar, mi se trezisera toate simturile.

Mi-am dat seama atunci ca tocmai inlaturasem un filtru perceptual care se intrepusese intre mine si viata, si ca, in mod ironic, era tocmai frica de moarte.

Acum ca scapasem de aceasta frica imi traiam altfel viata, ma bucuram mai mult de faptul ca eram in viata, chiar daca doar pentru putin timp.

M-am gindit la viata pe care o traisem, la toate lucrurile pe care as fi putut sa le fac si nu le facusem. Si m-am trezit spunindu-mi mie insumi As vrea sa fi facut…. Erau cam multe lucruri ramase nefacute. Atunci m-am gindit ca este un mod prea trist de a muri, si ca daca as lua-o de la capat, ar fi mai multe Ma bucur ca am facut….

Trebuia sa ma hotarasc ce aveam sa fac in putinul timp care imi mai ramasese. Daca mi-as fi petrecut timpul ramas gindindu-ma la ceea ce era de fapt inevitabil, mi-as fi irosit restul vietii si era prea valoroasa ca sa fac asta.M-am hotarit sa-mi petrec timpul simtindu-ma bine, si doar gindindu-ma la lucruri care sa ma faca sa ma simt bine, culoarea vopselii de pe pereti, mirosul florilor din incapere, tot ce era pozitiv. Stiam ca oricind pot gasi ceva pozitiv.

Operatia

in cele din urma a venit si acel moment. Am fost dus in sala de operatie, am fost anesteziat si m-am gindit ca e posibil ca aceasta sa fie ultima mea experienta pe acest pamint. Nu stiam ce avea sa se intimple mai tirziu. Pina atunci fusesem ateu, fara credinta, nu credeam in nimic care nu era palpabil. Poate ca urmatorul pas dupa moarte era uitarea.Mi-am dat drumul.

Ma simteam atras in amintirile mele. Am inceput sa ametesc, parca ma invirteam si nu era bine, asa ca m-am stabilizat in centru pina cind am ramas nemiscat si totul in jurul meu se invirtea.

Erau scene din viata mea, amintiri din viata pe care o traisem, amintiri care-mi captau atentia. Totusi daca ma concentram asupra lor ma simtem tras pentru ca ma miscam prin aceste amintiri ce se invirteau si parca eram tras intr-un tunel sau cadeam intr-o fintina, dar dindu-mi seama de asta la jumatatea drumului.

incercam sa ma prind de peretii fintinii dar nu reuseam. Singura mea tinta era apa de pe fund. A trebuit sa-mi retrag atentia de la aceste scene, aceste amintiri si sa ma concentrez asupra locului catre care eram tras, concentrindu-ma asupra lui.

Oricum ma indreptam catre el, dar daca ma concentram imi dadea senzatia ca eu sint cel care conduce si aceasta situatie imi convenea mai mult.

Era asemanator cu sentimentul pe care-l ai cind te dai in montagne rousse si esti in primul rind si ai impresia ca tu conduci trenuletul. Este altfel decit atunci cind esti atras de ceva fara sa poti controla ceva.

in cele din urma am zarit sfirsitul tunelului

A durat mult, dar nu aveam altceva de facut decit sa ma las dus. in cele din urma am zarit sfirsitul tunelului.

Am iesit intr-o stare de calm, de nemiscare, unde era o sursa stralucitoare de energie care mi se adresa.

Era ca o raza de viata, o energie inteligenta, nu intr-o forma neumana, pur si simplu constiinta. Mi s-a parut ca la o oarecare distanta era o alta sclipire care doar observa scena. Parca trebuia sa dau un interviu ca sa pot iesi, sau ceva asemanator.

“Ei bine, calatoria ta s-a terminat acum, asa ca termina de constientizat acest lucru ca sa putem continua”. M-am uitat inapoi si mi-am vazut viata asa cum o traisem, mi-am adunat gindurile in legatura cu ce se intimplase, am inteles altfel multe lucruri si apoi am spus ca sint gata.

Fiinta

Fiinta aceea a inceput sa se indeparteze. Am urmat-o si apoi m-am oprit. Fiinta m-a intrebat la ce ma gindeam in acel moment. Ma gindeam ce pacat ca fetele mele sa creasca fara tatal lor.

Eu imi petrecusem o mare parte din viata fara tatal meu si as fi vrut ca fetele mele sa nu treaca prin aceeasi experienta. Oricum, eram gata de plecare.

Fiinta mi-a spus ca din cauza ca motivul pentru care as fi vrut sa ma intorc era altcineva imi va fi permis sa ma intorc.

Pina sa pot spune ca de fapt nu mai vreau sa ma intorc, a avut loc o miscare rapida, confuza, s-a intimplat ceva care avea legatura cu cealalta scinteie. Apoi m-am trezit in acest corp, in dureri enorme, cu agitatie mare in jurul meu, in sala de operatie.

Ma simteam ca si cum as fi intrat intr-un film

Ma simteam ca si cum as fi intrat intr-un film la mijlocul lui. Dar parca nu as fi fost in corpul meu. Din cauza durerii si a agitatiei m-am concentrat mai mult asupra lumii fizice si amintirea a ceea ce se intimplase inainte a fost data uitarii.

Alte evenimente care aveau loc aveau nevoie de atentia mea. Si apoi nu aveam credinta necesara sa pot accepta ceea ce mi se intimplase.  Pe parcursul urmatorului an, am inceput sa explorez ideologii si filozofii necunoscute pina atunci.

Am citi carti ca “Viata de dupa viata” si “Viata de dupa moarte”, si alte scrieri care descriau cee ce numim moarte clinica, si am inceput sa-mi aduc aminte ceea ce se intimplase.

Am descoperit multe asemanari cu ceea ce traisera altii inaintea mea si atunci am stiut ce mi se intimplase. M-am mai gindit si la asemanarile cu nasterea cind copiii sint nascuti intr-o lumina stralucitoare si zgomote asurzitoare si sint batuti pe spate, si poate ca atentia lor este atrasa de exterior si uita experientele interioare care au loc exact inainte de a se naste.

Cum a fost pentru tine?

Citeodata ma intilnesc cu altii care au facut aceasta calatorie si facem schimb de impresii.

Cum a fost in cazul tau?

O femeie mi-a spus ca inainte era sigura ca dincolo va fi o Fiinta cu o carte mare, uitindu-se la ceea ce facuse si nu facuse, si bifind si verificind, dind note bune si proaste.

Cind a ajuns dincolo, chiar era o fiinta cu o carte mare, exact cum crezuse ea. Singurele note proaste pe care le-au primit erau pentru lucrurile pe care nu le facuse.
Singurul ei pacat era negarea de sine.

Cind am iesit din spital mi s-a pus diagnosticul de tumoare pe coloana vertebrala. Nu exista tratament pentru asa ceva. Mi se dadeau o luna sau doua de trait si m-am hotarit sa o fac traind dupa noua mea filozofie

Ma bucur ca am facut… M-am decis sa lucrez asupra mea, sa lucrez cu constiita ca sa vindec tumoarea.

Mai tirziu, doctorii au decis ca a fost o eroare in diagnosticarea mea.

Tradus din revista