Am avut inventatori care ne-ar fi putut îmbogăţi, avem invenţii ce ne-ar putea îmbogăţi. Dar nu investeşte nimeni în îmbogăţirea ţării. 

O simplă trecere în revistă a câtorva nume de inventatori români ale căror descoperiri au avut, de-a lungul timpului, consecinţe de ordin planetar în nenumărate domenii, ar putea configura foarte bine noţiunea de tezaur naţional al gândirii tehnice: Petrache Poenaru, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Nicolae Paulescu, Ana Aslan, Ştefan Procopiu, Ion Basgan, Nicolae Vasilescu-Karpen, Justin Capră etc.

 “Săpătoarea românească <Ştefania>”

Primul român care şi-a brevetat invenţia (atât la Viena, cât şi la Paris) a fost inginerul Petrache Poenaru. Invenţia era intitulată „Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală“ (strămoşul stiloului de astăzi), iar brevetul obţinut la Paris avea numărul 3208 din 25 mai 1827. Existenţa unei instituţii care să gestioneze soarta invenţiilor şi inventatorilor se impunea aşadar, cu necesitate, şi în România. În ianuarie1906 lua fiinţă, la Bucureşti, “Biroul Brevetelor de Invenţiune”, o dată cu publicarea primei legi româneşti privind regimul invenţiilor (Legea nr. 229 din 17.01 1906). Iar primul “Brevet de Invenţiune”, apărut sub protecţia noii instituţii, a fost “Săpătoarea românească <Ştefania>”, inventată de “D-l Căpitan Ion Constantinescu domiciliat în Tecuci”. Avantajele “Ştefaniei”, în raport cu tehnicile de lucru curente în România acelor vremuri erau, printre altele, “cantitatea de lucru zilnic, care atinge de la 10 hectare săpătura”, faptul că “nu face bulgări, astfel că se înlătură parte din uneltele agricole ca bomma şi grapa”, dar mai ales “iuţeala de lucru, astfel ca semănăturile să fie făcute chiar în prăşiturile culese târziu”. De la brevetul nr. 1 şi până la nivelul anului 2009 se adunaseră – şi se află în arhivele Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) – aproximativ 125.000 de brevete. Dintre acestea, peste10.000 sunt în vigoare.

Două baterii care funcţionează de 61 de ani

Calificativul “tezaur”, aplicat arhivei de inteligenţă tehnică din Strada Ion Ghica nr. 5, nu este câtuşi de puţin o exagerare. Prestigiul şi banii aduşi României numai de Gerovital şi Aslavital sunt realităţi concrete. Printre personalităţile care au folosit (deci au cumpărat) celebrele produse de întinerire au fost J.F. Kennedy, Marlene Dietrich, Charlie Chaplin, Kirk Douglas, Charles de Gaulle, Nikita Hrusciov, Indira Ghandi, Slavador Dali, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, preşedinţii Suharto şi Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet, prinţul Agacan, contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.
Mai spectaculos decât ce s-a câştigat prin aceste invenţii, este însă ce se pierde ori s-a pierdut, prin dezinteresul instituţiilor statului, al conducătorilor, al structurilor de putere. Un caz incredibil se află sub ochii noştri de 61 de ani, la Muzeul Tehnic “Prof. Ing. Dimitrie Leonida” din Parcul Carol. Invenţia se numeşte “Pila termoelectrica cu temperatura uniforma”, pentru care autorul ei, inginerul, fizicianul şi academicianul Nicolae Vasilescu-Karpen, a obţinut brevet încă din 1922. Prototipul a fost realizat însă în 1950. De atunci pilele Karpen (aşa se numesc şi sunt două) funcţionează continuu şi generează energie pentru un minimotor galvanometric care învârte nonstop o paletă. Conform calculelor lui Nicolae Vasilescu-Karpen, s-ar putea construi un aparat similar, de gabarit, respectand exact proporţiile celui existent, care ar putea alimenta la nesfarşit o navă spaţială călătorind prin Cosmos. Oamenii de ştiinţă români se străduiesc, fără succes, să explice ce anume stă la baza acestui fenomen. Unii spun că ar fi vorba despre transformarea energiei termice a mediului în lucru mecanic dar, de fapt, nu ştie nimeni de ce funcţionează. Teoretic, conform datelor furnizate de savant, pilele Karpen funcţioneaza împotriva principiului al II-lea al termodinamicii privind transformarea energiei termice în lucru mecanic. Adică este un perpetuum mobile. Din 1950 şi până astăzi pilele generează continuu energie şi indică aceeaşi tensiune: 1 volt. Nicolae Vasilescu-Karpen spunea că ele vor funcţiona veşnic. N-au trecut decât 61 de ani.

 Sapa lui Basgan şi motorul cu apă al lui Ruşeţel

Un alt caz teribil este cel al inginerului Ion Ştefan Basgan din Focşani. În anii ’30 el a revoluţionat tehnica forării petroliere, aplicând, cu imens succes, “efectul Coandă” la sondele de extracţie a ţiţeiului. Atât de mare a devenit randamentul de extracţie încât, dacă cei care au aplicat – şi aplică şi acum – tehnologia Basgan ar fi oneşti, ei ar datora inginerului român şi urmaşilor săi zeci de miliarde de dolari. Ion Şt. Basgan a obţinut, pentru această invenţie, două brevete: unul în România (pe o perioada de 15 ani, prin Decretul Regal nr. 1579, din 01.06.1934) şi unul în SUA (Brevetul nr. 2.103.137 din 21.12.1937), pe o perioadă de 17 ani. Nici Basgan, nici urmaşii lui n-au primit însă nimic pentru foloasele imense pe care le-a adus şi continuă să le aducă omenirii celebrul său “Aparat Rotativ pentru Forare Puţuri”. Se pare că, după intrarea României în război alături de Germania, americanii i-au confiscat invenţia ca pradă de război. S-ar putea declanşa un proces cu statul american, cu toate şansele de a câştiga, dar cine să-i susţină pe moştenitorii lui Basgan? Şi cine să plătească taxa de timbru? Statul Român? Ferească Dumnezeu!