15 iul. 2017

PĂCĂLEALĂ FOLOSINDU-SE DE SISTEMUL PATENTAT LA OSIM

Regia a folosit sistemul pentru aproximativ 11.000 de scări de bloc

Un bucureştean acuză Regia bucureşteană de termoficare că i-ar fi furat invenţia şi ar fi aplicat-o pentru contorizarea a 11.000 de scări de bloc. În acest fel, spune Dumitru Pabat, RADET a câştigat 28 de milioane de euro.

Omul a inventat, în 2002, un sistem de contorizare a blocurilor cu costuri de implementare de zece ori mai mici decât metodele tradiţionale. Acesta prevede montarea contoarelor folosind direct o conductă de alimentare care trece prin subsolul oricărui bloc, şi nu metoda de montare a contoarelor pe ţevi trase special de la conducta de alimentare de sub stradă.

Faţă de metodele tradiţionale, acest sistem permite, în plus, şi contorizarea fiecărui apartament, ceea ce ar duce la eliminarea apometrelor, care nu reflectă consumul real. Asta ar însemna şi facturi micşorate, cu peste 50 la sută.

RADET a avizat patentul

Pabat a depus la OSIM, în 2002 o cerere de brevetare, iar în 2004 a obţinut brevetul. Între timp instituţiile din domeniu, ARBAC, APA NOVA, RADET, Direcţia de utilităţi publice din cadrul Primăriei Capitalei, MLPAT şi ANRSC au avizat favorabil invenţia, nerămânând decât ca aceasta să fie implementată. Dar, atât Apa Nova, cât şi RADET au refuzat oficial acest lucru.

Dumitru Pabat susţine că RADET i-a folosit invenţia la toate scările de bloc pe care le-a contorizat începând din 2003, fără să-i cumpere patentul. „Eu am trimis către RADET o adresă în care am prezentat soluţia mea şi au avizat-o.

Mai mult, au recunoscut că firmele care o vor folosi, trebuie să cumpere patentul de la mine. La câteva luni, însă, după ce s-au apucat să contorizeze scările de bloc, m-am dus pe teren şi am văzut că mi-au furat invenţia, fără să-mi spună”, povesteşte Pabat.

Astfel, din 54 de milioane de euro, pe care Regia i-a primit pentru contorizarea scărilor de bloc din Capitală, RADET a contorizat aproximativ 11.000 de scări de bloc cu circa 26 de milioane de euro, după calculele făcute de Pabat.

„Să arate că i-am luat invenţia!”

Directorul general al RADET, Virgil Ramba, a refuzat să comenteze acuzaţiile, menţionând doar că „proiectele pentru contorizarea imobilelor au fost făcute de nişte firme particulare şi le poate face orice unitate de proiectare”.

„Aceasta e treaba dânsului. Să facă ce vrea, să demonstreze că i-am furat invenţia!” spune Ramba. Dar nici Apa Nova nu vrea să folosească, în mod oficial, această invenţie pentru înlocuirea reţelelor telescopice, chiar dacă este de zece ori mai ieftină şi îi scapă pe bucureşteni de calvarul săpăturilor în carosabil.

„Ei folosesc acum o soluţie mixtă, prin care, de la conducta de sub stradă este trasă câte o ţeavă la fiecare scară de bloc. Acest sistem, pe lângă faptul că este foarte costisitor, creează şi neplăceri, în sensul că pentru fiecare scară se scurmă în asfalt”, explică Pabat.

„Eu le-am făcut o ofertă bună, dar nu au fost de acord, dând proiectul altei firme, pe bani de zece ori mai mulţi”, ne-a mai spus acesta. Asta, în condiţiile în care banii pentru înlocuirea reţelelor telescopice vin tot de la bucureşteni.

Sursa:www.gandul.info
catiusa.ivanov@gandul.info
05 DECEMBRIE 2007

<span>Post a comment</span>