Tabu

Tabú (polin. ta -sacru, bu – foarte mult) este un termen religios originar din Melanesia ÅŸi Polinesia (introdus în Europa de exploratorul James Cook), însemnând interdicÅ£ie absolută cu caracter sacral, referitoare la comportamentul, limbajul, activităţile ÅŸi relaÅ£iile oamenilor ÅŸi impusă, în societăţile totemice, de căpeteniile tribale (ÅŸamani sau ÅŸefi militari).

DirecÅ£ii în definirea termenului

La începutul secolul XX s-au deosebit două direcÅ£ii în definirea noÅ£iunii tabu. Pentru sociologul Émile Durkheim, tabu era un ansamblu de interdicÅ£ii rituale care au scopul de a preveni efectele primejdioase ale unei contagiuni magice, împiedicând orice contact între un lucru sau o categorie de lucruri unde se presupune că se află un principiu supranatural ÅŸi altele care nu au caracter sau nu îl au în acelaÅŸi grad.

Pentru părintele psihanalizei Sigmund Freud, tabu era expresia exterioară a poziÅ£iei ambivalente în raporturile oamenilor cu liderii unui grup, în care se ciocneÅŸte ura inconÅŸtientă faţă de ÅŸef cu interdicÅ£ia conÅŸtientă, de aici rezultând o situaÅ£iea de compromis, analoagă nevrozei, ÅŸi astfel raportul ambivalent transferându-se asupra substitutului ÅŸefului, adică asupra animalului totemic.

Victor Kernbach, pe de altă parte, considera că orice tabu e mai complex în realitatea vie a societăţilor totemice ÅŸi că acesta nu poate fi atribuit ca atare societăţilor civilizate. Astfel, interdicÅ£iile prin sacralizare din cadrul unor religii evoluate nu sunt forme propriu-zise de tabu, ci numai elemente de cult cu o strctură juridică mai densă. Acesta subliniază că în termenul “tabu” se cuprind de fapt două noÅ£iuni: “sacru” ÅŸi “profan”. În linii mari, tabuarea urmăreÅŸte în toate religiile sau formele sociale sacralizate (deÅŸi uneori complet laice) mai ales 4 scopuri:

* 1) asigurarea secretului sacerdotal de iniţiere şi finalitate;
* 2) apărarea, prin certificarea inviolabilităţii persoanei, a preoţilor, căpeteniilor, monahilor, de surprizele oricărui conflict cu supuşii;
* 3) apărarea unor obiecte şi tradiţii atribuite revelaţiei primordiale;
* 4) apărarea populaÅ£iei de pericole reale (boli, accidente, otrăviri prin imprudenţă, excese), salvarea de stârpire a unor specii utile de animale ÅŸi plante, veghea bunei desfăşurări a unor fenomene naturale (de exemplu, procreaÅ£ia, de unde tabuarea impurificării periodice a femeii), echilibrul moral al societăţii.

Antropologii consideră tabuul o parte din sistemul general al controlului social, de unde rezultă că orice tabu, chiar unul iraÅ£ional sau absurd, e învestit cu funcÅ£ia reglementării vieÅ£ii colective. Practicarea tabuului pare într-adevăr un sistem prejuridic. Astfel, de pildă, ciuccii nord-siberieni aveau câteva tabuuri deosebit de interesante: a nu se face iarna focul cu lemn de arbore, a nu trăi mai mult de 5 ani pe alte meleaguri, a nu face foc în barcă, a nu se folosi foc străin.

Forme ÅŸi denumiri

Numită tabú în Polineasia, tambú în Melanesia, fadi în Madagascar, wakan în America de Nord (tribul dakota), noÅ£iunea era cunoascută ÅŸi în religiile antice: herem la evrei, sacer (sacru) la romani (existând perioade de interdicÅ£ie religioasă ferie). Instituirea unui tabu diferă de la o zonă la alta: se face de obicei în cadrul unui ritual magic (în Polinesia prin proclamare); la multe populaÅ£ii primitive, un tabu este transmisibil, dar poate fi ÅŸi abrogat. În unele zone, sacralitatea ÅŸefului de trib poate institui tabuarea prin contactul trupului său cu fiinÅ£ele sau lucrurile din jur: în Tahiti, căpetenia insulei se lasă purtată de hamali speciali, căci atingând pământul, l-ar fi tabuat, oprind accesul supuÅŸilor pe orice teren pe care trecea.

Încălcarea unui tabu atrage sancÅ£iuni: directe, adică fireÅŸti, sau indirecte, adică sociale. Primele pot să apară spontan, divinitatea pedepsind ocult nerespectarea interdicÅ£iei, ca printr-o lege acÅ£ionând de la sine, celelalte depind de intervenÅ£ia zeului, a unui spirit sau chiar a ÅŸamanului ori preotului, întrucât o încălcare de tabu deschide cale primejdiilor, culpabilul devenind el însuÅŸi sursă de pericole, e tabuat el însuÅŸi. La multe populaÅ£ii, violarea unui tabu, chiar involuntară, e pedepsită uneori cu moartea.

Unele forme de tabu sunt enigmatice: în Egipt de exemplu se stabilise interdicÅ£ia atingerii vreunui obiect de fier. Există ÅŸi alte tabuuri greu de explicat pentru omul civilizat: populaÅ£ia din insulele Celebes îÅŸi interzice să lucreze în casă pe vreme de ploaie. Însă societăţiile primitive sunt foarte receptive la oricare tabu nou, de exemplu, când misionarii creÅŸtini le-au comunicat eschimoÅŸilor că nu se poate lucra duminica, eschimoÅŸii au mărturisit cu părere de rău că nu ÅŸtiuseră de acest tabu ÅŸi că deci numai aÅŸa se explică o serie de insuccese la vânătoare ÅŸi pescuit, iar în consecinţă au respectat ziua de repaus duminical mai riguros decât misionarii înÅŸiÅŸi.

Note

1. ^ Émile Durkheim, Les Formes élémentaires de la vie religieuse, Paris, 1912
2. ^ Freud, Sigmund, Totem und Tabú, Leipzig, 1913
3. ^ Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros, Bucureşti, 1983
4. ^ A. R. Radcliffe-Brown, Tabu, Cambridge, 1940
5. ^ A. van Gennep, Tabu et Totémisme á Madagascar, Paris, 1904