Stapânul Inelelor, J. R. R. Tolkien

Coperta primei editii
Autor     J. R. R. Tolkien
Titlu original     The Lord Of The Rings
Tara     Regatul Unit
Limba     engleza
Genul     Fantastic, aventura, romantic
Editura     Allen & Unwin (în volume)
Data publicarii     1954 si 1955
Pagini     1216 pg.
Precedata de     Hobbitul

Pamântul de Mijloc

Stapânul Inelelor (engleza: The Lord of the Rings) este un roman de stil epic fantasy, scris de academicianul si filologul englez J.R.R. Tolkien. Actiunea volumului prezent este o continuare a Hobbitul-ului si se amplifica. Cartea a fost scrisa în anii 1937 – 1949, iar partea sa esentiala a fost creata în timpul celui de-al doilea razboi mondial. Lucrarea a fost publicata în trei volume în 1954 si 1955, aceasta forma fiind cea mai populara. A fost retiparita de mai multe ori si tradusa în diferite limbi, devenind una dintre cele mai populare si influente lucrari ale literaturii secolului 20.

Actiunea cartii Stapânului Inelelor se petrece într-o preistorie alternativa, al treilea Ev al Pamântului de Mijloc. Tinuturile din Pamântul de Mijloc sunt populate de oameni si alte rase umanoide (hobbiti, elfi, gnomi si orci), precum si multe alte creaturi reale sau imaginare. Naratia este focalizata pe Inelul Puterii faurit de lordul întunecat Sauron si variaza de la începutul linistit din Comitat pâna la cursul Razboiului Inelului, urmat de Pamântul de Mijloc si vazut prin ochii personajelor sale, în special ai protagonistului Frodo Baggins. Actiunea principala este urmata de sase anexe care ofera o multitudine de materiale contextuale istorice si lingvistice.

Volumul Stapânul Inelelor, la fel cu celelalte scrieri ale lui Tolkien, a fost supus unor analize extensive privind temele literare si sursele sale. Desi Stapânul Inelelor este o lucrare ampla, actiunea este numai ultima faza a unei mitologii la care Tolkien lucra înca din 1917. Tolkien a fost influentat de filologie, mitologie, industrializare si religie, precum si lucrarile de fictiune initiale si propria sa experienta din primul razboi mondial. La rândul sau, Stapânul Inelelor este considerat a avea un efect major asupra fantasticului modern, iar impactul lucrarilor lui Tolkien este atât de mare încât termenul „Tolkienian“ a fost înregistrat în Oxford English Dictionary.

Imensa si continua popularitate a Stapânului Inelelor a produs numeroase referinte în cultura populara s a dus la fondarea a numeroase organizatii de catre fanii lucrarilor lui Tolkien si publicarea a numeroase carti despre Tolkien si lucrarile sale. Stapânul Inelelor a inspirat si continua sa inspire arta, muzica, industria filmului si televiziunea, jocurile video si literatura ulterioara. Adaptari ale Stapânului Inelelor au fost facute pentru radio, teatru si film. Producerea în 2001-2003 a aclamatei ecranizari a trilogiei Stapânul Inelelor a initiat un nou val de interes fata de Stapânul Inelelor si celelalte lucrari ale lui Tolkien.

O harta a Númenorului (numit Andor de catre Elfi).

Fondul istoric al trilogiei Stapânul Inelelor se dezvaluie pe masura ce actiunea avanseaza si este elaborata în anexe si Silmarillion, publicate dupa moartea lui Tolkien. Istoria începe cu mii de ani înainte de povestea Inelului, când Lordul Întunecat Sauron a creat în secret Unicul Inel, singurul de acest fel, pentru a-i controla pe ceilalti purtatori ai Inelelor Puterii. El a pornit un razboi de-a lungul caruia a obtinut saisprezece inele ale puterii si le-a distribuit oamenilor (noua) si gnomilor (sapte); cei noua oameni purtatori ai inelelor au fost corupti în timp de catre magia inelelor si au devenit Nazgûli, cei mai de temut supusi ai lui Sauron. Acesta a esuat în încercarea de a captura ultimele trei inele, care au ramas în posesia elfilor. Oamenii de pe insula Númenor i-au ajutat pe elfii asediati în razboi si mult mai târziu au trimis o mare armata pentru a-l înfrânge pe Sauron, care a capitulat si a fost dus în Númenor ca si prizonier. Totusi, Sauron, fiind siret, le-a otravit mintile númenoreenilor si i-a pornit împotriva Valarilor (zeitati în mitologia lui Tolkien) si cu ajutorul acestora a invadat Amanul (casa Valarilor), atac al carui consecinta a fost distrugerea Númenorului. Spiritul lui Sauron a reusit sa scape si a ajuns în Pamântul de Mijloc. Distugerii Númenorului au supravietuit si câtiva númenoreeni, care s-au opus invaziei Amanului, condusi de Elendil si fii sai, Isildur si Anárion.
O harta a Pamântului de Mijloc .

O suta de ani mai târziu, Sauron a început un razboi împotriva celorlalti númenoreeni exilati care s-au stabilit pe Pamântul de Mijloc. Elendil a format Ultima alianta dintre elfi si oameni împreuna cu regele elf Gil-galad si au marsaluit spre Mordor, înfrângând armata lui Sauron si asediind fortareata Barad-dûr. Dupa sapte ani de asediu, în timpul caruia Anárion a fost ucis, Sauron însusi a iesit si a început o lupta împotriva liderilor Ultimii Aliante. Gil-galad si Elendil au fost ucisi de catre Sauron, dar si corpul acestuia era slabit. Isildur a taiat degetul pe care se afla Inelul lui Sauron cu ajutorul sabiei rupte (Narsil) a lui Elendil. Când acest lucru s-a întâmplat, spiritul lui Sauron a fost eliberat si a zburat în salbaticie. Isildur a fost sfatuit sa distruga inelul, prin aruncarea lui în lava vulcanului de pe Muntele Osândei, unde a fost faurit, dar atras de frumusetea inelului, Isildur refuza si îl pastreaza ca pret al vietii lui Anárion si Elendil, ambii fiind ucisi de catre Sauron.

Astfel a început cea de-a treia era a Pamântului de Mijloc. Doi ani mai târziu, Isildur si soldatii sai au fost prinsi într-o ambuscada a orcilor în timp ce marsaluiau pe Câmpiile Vesele. Isildur a scapat punându-si Inelul pe deget – care îl facea pe purtator invizibil – dar Inelul l-a tradat, alunecând de pe degetul sau când acesta înota în Marele Râu Anduin. Dupa pierderea inelului, Isildur a fost vazut de catre orci si apoi omorât, iar Inelul a fost uitat pentru doua milenii pe fundul râului.

Inelul a fost gasit din întâmplare de catre hobbitul Déagol. Prietenul sau, Sméagol, l-a ucis pentru a obtine inelul. Fiind renegat de catre cunoscuti, Sméagol s-a ascuns în Muntii Cetosi unde, fiind corupt de catre puterea Inelului a devenit o creatura slaba, pe nume Gollum. Mult mai târziu, dupa cum este relatat în Hobbitul, un alt hobbit pe nume Bilbo Baggins, gaseste inelul în pestera în care locuia Gollum si îl ia acasa la Fundatura, nestiind ca este ceva mai mult decât un inel magic, cu care se putea face invizibil.

Rezumat

Fratia Inelului

Avertisment sinopsis! Urmeaza detalii despre naratiune si/sau deznodamânt.
În cazul în care credeti ca acestea v-ar strica placerea savurarii povestii, pe care nu o cunoasteti înca, ar trebui sa evitati citirea subcapitolului.
Pentru detalii, vezi articolul  Fratia Inelului
Vestul Pamântului de Mijloc în timpul celui de-al treilea Ev

Cele trei volume ale trilogiei Stapânul Inelelor sunt divizate fiecare în doua carti mai mici, formând sase carti în total. Cartea I din Fratia Inelului începe în Comitat, avându-l ca personaj principal pe Bilbo, care îsi serbeaza cea de-a 111-a aniversare, aproximativ cu saizeci de ani dupa terminarea Hobbitului. Acesta dispare folosind inelul sau magic. Începând o noua aventura, Bilbo îi încredinteaza multe dintre bunurile sale, incluzând inelul, varului si mostenitorului sau adoptiv Frodo Baggins. Dupa 17 ani de investigatii, bunul sau prieten Gandalf cel Sur confirma ca acest inel este de fapt Inelul, instrumentul puterii lui Sauron, pe care Lordul Întunecat l-a cautat de-a lungul celui de-al Treilea Ev, si care a corupt multe persoane în dorinta sa de a ajunge la stapânul sau. Ceea ce nu stie Gandalf este ca Gollum a calatorit în Mordor, unde a fost capturat si putinele informatii pe care le avea despre Inel le-a divulgat prin tortura.

Sauron îsi trimite cei mai de temut supusi ai sai, Nazgûlii deghizati în calareti negri, pentru a cauta Inelul în Comitat. Frodo, purtatorul Inelului, scapa cu ajutorul gradinarului sau loial Samwise Gamgee si a trei prieteni apropiati Meriadoc „Merry“ Brandybuck, Peregrin „Pippin“ Took si Fredegar „Fatty“ Bolger. În timp ce Fatty actioneaza drept momeala pentru Calaretii Negri, Frodo si ceilalti decid sa duca Inelul la elfii din Vâlceaua Despicata. Ei sunt ajutati de catre Tom Bombadil si un barbat numit „Pas Mare“, care mai târziu se dovedeste a fi Aragorn, mostenitorul tronului din Gondor si Arnor, doua regate create de catre númenoreenii exilati. Aragorn îi conduce pe hobbiti la Vâlceaua Despicata, la cererea lui Gandalf. Între timp, Frodo este grav ranit de catre Calaretii Negri, când se aflau pe dealul supranumit Tancul Vremii. Cu ajutorul lordului elf Glorfindel, Frodo reuseste sa ajunga la Vâlceaua Despicata, trecând râul Bruinen. Calaretii Negri sunt alungati cu ajutorul unei vraji de crestere a debitului râului, facuta de catre lordul Elrond. Cartea I se termina avându-l pe Frodo inconstient.

Cartea a II-a îl surprinde pe Frodo revenindu-si dupa rana facuta de catre Nazgûli, sub stricta grija a lui Elrond, conducatorul Vâlcelei Despicate. Frodo îl reîntâlneste aici pe Bilbo, care traieste retras si o vede pe Arwen, fiica lui Elrond. Mai târziu, o mare parte din expozitiunea povestii este redata de-a lungul unui mare consiliu, gazduit de catre Elrond si la care participa reprezentantii marilor semintii din Pamântul de Mijloc (elfi, gnomi si oameni). Gandalf mentioneaza posibila amenintare a lui Saruman, liderul Ordinului Vrajitorilor, care a vrut Inelul pentru el însusi. Pentru a împlini o veche profetie referitoare la reîntoarcerea regelui Gondorului si Arnorului, Aragorn urmeaza sa porneasca un razboi împotriva lui Sauron, fiind înarmat cu Narsil, sabia distrusa a lui Elendil. Bucatile distruse ale sabiei au fost tinute în secret la Vâlceaua Despicata de-a lungul anilor pentru a fi restaurata acum sub numele de Andúril. Consiliul decide ca singura posibilitate de a salva Pamântul de Mijloc este aceea de a distruge Inelul, prin aruncarea lui în lava Muntelui Osândei, loc în care a fost creat Inelul. Frodo se ofera voluntar pentru aceasta misiune, iar Fratia Inelului este formata pentru a-l proteja, fiind compusa din cei trei semeni hobbiti, Gandalf, Aragorn, Boromir din Gondor, Gimli gnomul si Legolas elful. Acestia, împreuna cu Frodo, sunt cei noua membri care au pornit împotriva lui Sauron.

Echipa calatoreste de-a lungul câmpiilor si muntilor si hotareste sa se avânte în Minele Moriei, din cauza vrajilor cu care Sauron controleaza natura împotriva lor. Ei sunt urmariti de catre Gollum, care a fost eliberat de catre Sauron, fiind disperat sa îsi redobândeasca Inelul pe care îl numeste Pretiosul. Când compania ajunge în mijlocul galeriilor din Moria, este atacata de catre orci. Gandalf trebuie sa se lupte cu un Balrog, un demon din timpuri stravechi si cade împreuna cu acesta într-o prapastie adânca, creând astfel iluzia mortii sale. Scapând din Moria, Fratia, condusa acum de catre Aragorn, se refugiaza în regatul elfilor, Lothlórien, casa Doamnei Galadriel si a Lordului Celeborn. Fratia calatoreste apoi de-a lungul râului Anduin, iar Frodo decide sa continue calatoria pe cont propriu, din pricina influentei negative pe care o are Inelul asupra lui Boromir. La finalul Cartii a II-a, Frodo alaturi de Sam încep sa calatoreasca pe drumul spre Mordor.

Cele doua turnuri
Pentru detalii, vezi articolul  Cele doua turnuri

Cel de-al doilea volum, Cele doua turnuri, este împartit în doua povesti paralele, câte una în fiecare carte. Cartea a III-a detaliaza aventurile membrilor Fratiei ramasi în viata, care ajuta regatul numit Rohan în lupta sa împotriva lui Saruman. În începutul cartii, Fratia este atacata de catre orcii lui Saruman, în lupta fiind ucis Boromir, iar Merry si Pippin sunt rapiti de catre orci (Saruman a hotarât sa caute Inelul pentru el si i-a trimis pe acestia pentru a-i aduce hobbitii în viata). Aragorn, Legolas si Gimli pornesc în cautarea hobbitilor. Cei trei îl întâlnesc pe Gandalf, care s-a reîntors sub numele de Gandalf cel Alb. El a învins Balrogul cu pretul vietii sale, dar s-a întors pe Pamântul de Mijloc din cauza ca misiunea sa nu a fost îndeplinita înca. Cei patru ajuta regatul Rohan sa învinga trupele lui Saruman, în lupta de la Cetatea Cornului. În acest timp, Merry si Pippin, eliberati din captivitate, îi ajuta pe enti, fapturi asemanatoare copacilor dar care poseda abilitati motorii, sa distruga fortareata lui Saruman, Isengard. Cele doua grupuri se întâlnesc dupa ce ambele lupte se încheie. Saruman refuza sa renunte la ideile sale nebunesti si este izgonit de catre Gandalf din Ordinul Vrajitorilor, luându-i o mare parte din puterea magica.

Cartea a IV-a descrie calatoria lui Frodo si Sam spre Muntele Osândei. Acestia reusesc sa îl captureze pe Gollum si sa îl convinga sa îi conduca pe drumul spre Poarta Neagra, realizând dupa aceea ca este impenetrabila. Gollum le sugereaza apoi un drum secret catre Mordor, prin înfricosatoarea vale a Minas Morgulului. În timp ce calatoresc prin aceasta zona, ei sunt capturati de catre o mica armata a Gondorului, condusa de catre fratele lui Boromir, Faramir, dar ei îl conving pe acesta ca inelul trebuie sa fie distrus cu orice pret. La finalul volumului, Gollum îl tradeaza pe Frodo si îl conduce la Shelob, un paianjen urias, sperând ca odata ce aceasta se va ospata din hobbit el va putea lua Inelul. Shelob îl înteapa pe Frodo si îl paralizeaza, dar Sam se lupta cu paianjenul si îl învinge. Frodo este luat de catre orci si dus în fortareata Cirith Ungol. Sam crede ca stapânul sau este mort si ia povara Inelului asupra sa. El realizeaza mai târziu ca adevaratul purtator traieste si începe astfel o urmarire pentru a-i salva viata lui Frodo. În tot acest timp Sauron porneste razboiul împotriva Gondorului, trimitând o armata numeroasa condusa de catre liderul Nazgûlilor în lupta contra Gondorului.
Întoarcerea regelui
Pentru detalii, vezi articolul  Întoarcerea regelui
Cel de-al treilea volum, Întoarcerea regelui începe cu Gandalf care ajunge la cetatea Minas Tirith, din Gondor, împreuna cu Pippin, pentru a avertiza orasul în legatura cu atacul iminent ce urmeaza sa fie lansat de catre Sauron. Merry se alatura armatei din Rohan, în timp ce componentii Fratiei, condusi de catre Aragorn se avânta pe Cararile Mortii având speranta ca pot gasi o armata formata din sufletele mortilor care îi vor ajuta împotriva corsarilor din Umbar. Gandalf, Aragorn si ceilalti membri ai Fratiei asista astfel la marele razboi lansat de catre Sauron împotriva regatului Gondor. Cu ajutorul calaretilor din Rohan si a asaltului lui Aragorn dinspre râu, procente semnificante din armata lui Sauron au fost înfrânte, iar cetatea Minas Tirith a câstigat lupta. Totusi, Sauron dispunea înca de mii de supusi, iar personajele principale sunt nevoite sa înceapa o lupta pentru totul sau nimic, lânga Poarta Neagra a Mordorului. Planul acestora este sa îi distraga atentia lui Sauron, pentru a-i da lui Frodo suficient timp pentru a distruge Inelul.

În cartea a VI-a, Sam îl salveaza pe Frodo din captivitate. Cei doi îsi croiesc cu greu drum prin Mordor si dupa un drum dificil ajung la Muntele Osândei (fiind urmariti îndeaproape de catre Gollum). De asemenea, tentatia Inelului se dovedeste a fi prea puternica pentru Frodo, în final acesta hotarând sa pastreze Inelul pentru el. În timp ce Nazgûlii zboara cu mare viteza spre Muntele Osândei, Gollum îl ataca pe Frodo, în speranta ca poate obtine „Pretiosul“. Acesta îl musca pe Frodo de degetul pe care poarta Inelul si reuseste sa îl ia. Înebunit de bucurie, Gollum se dezechilibreaza si cade în lava încinsa a vulcanului, distrugând neintentionat Inelul. O data cu distrugerea acestuia, armata lui Sauron este împrastiata, Nazgûlii se dezintegreaza, iar armata lui Aragorn devine victorioasa.

Astfel, Sauron este distrus pentru totdeauna, iar regatul acestuia îsi gaseste sfârsitul. Aragorn este încoronat drept rege al Gondorului si se casatoreste cu Arwen, fata lui Elrond. Totusi, conflictele nu s-a încheiat, deoarece Saruman reuseste sa scape din captivitate si sa aduca Comitatul sub conducerea sa. În final, hobbitii reusesc sa îl înlature pe acesta si sa readuca frumusetea si pacea acelor zone. La sfârsit, Frodo ramâne ranit în suflet si corp si, fiind acompaniat de catre Bilbo, calatoreste peste mari spre Tarâmurile Nemuririi, unde îsi gaseste pacea.

Anexele romanului contin detalii referitoare la istoria Pamântului de Mijloc si semintiile care populeaza aceste locuri. Arwen este un personaj absent fizic din multe parti ale romanului, povestea sa fiind narata complet în anexe (trecutul si viitorul sau alaturi de Aragorn).

Conform cronologiei lui Tolkien, evenimentele descrise în poveste se încadreaza între anuntul facut de catre Bilbo la sarbatorirea vârstei sale (111) pe data de 22 Septembrie 3001 si reîntoarcerea lui Sam la Fundatura pe data de 6 octombrie 3021. Majoritatea evenimentelor se desfasoara de-a lungul anilor 3018 si 3019, prezentându-l pe Frodo care pleaca de la Fundatura pe 23 Septembrie 3018 si distrugerea Inelului, sase luni mai târziu, pe 25 martie 3019.
Conceptie si creatie
Scriere

Stapânul Inelelor a fost conceput sub statutul de continuare a Hobbitului, o poveste fantastica publicata în 1937, scrisa de catre Tolkien pentru copiii sai. Din cauza popularitatii dobândite de catre aceasta poveste Tolkien a fost contactat de catre edituri pentru a scrie mai multe povesti despre hobbiti si goblini. Astfel, la vârsta de 45 de ani, Tolkien a început sa scrie la ceea ce urma sa devina Stapânul Inelelor. În anul 1949 Tolkien a terminat scrierea cartii, dar cartea a fost publicata deabea în 1955, când Tolkien avea 63 de ani.

Înitial Tolkien nu a intentionat sa scrie o continuare pentru Hobbitul si a început sa scrie povesti pentru copii, precum Roverandom. Munca sa consta în creearea unei lumi numite Arda, unde traiesc personaje numite Simarili, iar el povesteste istorioarele acestora. Multe dintre aceste povesti l-au inspirat pe narator în cadrul producerii Stapânului Inelelor. Tolkien a murit înainte de a termina romanul de povesti, numit în prezent The Silmarillion, dar fiul sau Christopher Tolkien a reusit sa editeze munca tatalui sau si a publicat romanul în anul 1977. Câtiva editori au mentionat ca Silmarillion este adevarata munca a lui Tolkien, deoarece aceasta a ocupat o mare parte din viata sa, prin creerea unei limbi specifice. Stapânul Inelelor este ultima creatie a lui Tolkien si ultima amprenta lasata asupra universului creat de catre el.
J. R. R. Tolkien în 1916 .

Fiind presat de catre editori, Tolkien a început un nou Hobbit în luna decembrie a anului 1937. Dupa câteva începuturi false, povestea Inelului a prins viata si a devenit o continuare a romanului nepublicat The Silmarillion. Ideea primului capitol („O petrecere mult asteptata“) a fost preconceputa, iar motivele din spatele disparitiei lui Bilbo, semnificatia Inelului si titlul de Stapânul Inelelor nu au fost publicate pâna în primavara anului 1938. Initial Tolkien a planuit sa scrie o poveste în care Bilbo dorea sa calatoreasca, pentru a-si mari averea initiala; totusi el si-a reamintit de Inel si de puterile sale si a decis sa scrie actuala poveste. Tolkien a început cu Bilbo ca si caracter principal, dar s-a razgândit, deoarece un hobbit amuzant si petrecaret nu ar fi fost potrivit pentru o astfel de poveste. Astfel Tolkien a catat un nou personaj principal care sa duca povara inelului si a ajuns la membrii familiei lui Bilbo. Initial scriitorul a vrut sa dea viata unui fiu, dar s-a razgândit deoarece aceasta solutie ar fi generat o serie de întrebari precum cine este sotia sa sau de ce l-ar fi lasat Bilbo pe fiul sau se aventureze în calatorii periculoase. În legendele grecesti exista un erou care a primit artefacte ale puterii, lucru care i-a dat viata lui Frodo, purtatorul Inelului. (Tehnic Tolkien l-a facut pe Frodo varul de grad secund al lui Bilbo, dar din cauza diferentei de vârsta dintre cei doi, ei se considera unchi si nepot.)

Scrierea romanului a decurs foarte încet, din cauza perfectionismului lui Tolkien, care a fost întrerupt frecvent de catre îndatoririle academice. Conform surselor se pare ca Tolkien a abandonat romanul de-a lungul anului 1943. De-a lungul celui de-al doilea razboi mondial, Tolkien a facut eforturi uriase pentru a finaliza cartea. El a terminat-o în anul 1948, dar nu a mai revizuit-o pâna în 1949.

Între timp a intervenit o disputa cu editura, Tolkiend preferând sa publice alaturi de Stapânul Inelelor si romanul sau de povesti, The Silmarillion dar editura Allen & Unwin nu a vrut acest lucru. Tolkien a fortat o colaborare cu Collins, Milton Waldman, dar în cele din urma cartea a fost publicata sub numele Allen and Unwin.

Dupa succesul obtinut de catre trilogia Stapânul Inelelor, Tolkien a luat în considerare scrierea unui nou roman, care ar fi trebuit sa continue povestea precedentului. În acesta populatia Gondorului se convertesc la culte întunecate si se întorc împotriva fiului lui Aragorn, Eldarion. Totusi Tolkien nu a ajuns niciodata prea departe la scrierea cartii, iar unele parti au fost anexate romanului Oamenii Pamântului de Mijloc. Instantaneu, Tolkien s-a reîntors la revizuirea povestii Silmarillion, dar a murit înainte de a termina acest proiect, iar cartea a fost publicata postmortem de catre fiul sau, Christopher Tolkien în 1977.

Publicare

Pentru publicarea trilogiei, din cauza crizei de hârtie de dupa razboi, si pentru a mentine pretul scazut, cartea a fost divizata în trei volume: Fratia Inelului (cartile I si II) Cele Doua Turnuri (cartile III si IV) si Întoarcerea Regelui (cartile V si VI plus sase anexe). Amânarea producerii anexelor, hartilor a condus la amânarea datii initiale a publicarii. Astfel pe 21 iulie 1954, 11 noiembrie 1954 si pe 20 octombrie 1955 respectiv au fost lansate în Regatul Unit, si apoi în Statele Unite. Lansarea cartii Întoarcerea Regelui a fost amânata cel mai mult, iar Tolkien nu a fost încântat de catre titlul dat, deoarece acesta dezvaluia prea mult din povestea romanului. Initial scriitorul a propus titlul Razboiul Inelului, dar a fost refuzat de catre editori.
Coperta versiunii cu un singur volum din 1968 din Marea Britanie, desenata de Pauline Baynes

Cartile au fost publicate conform unei întelegeri de împartire a profitului în care Tolkien nu primea niciun avans sau onorariu pâna când investitia nu era recuperata. Un index al întregului set de trei volume publicat la sfârsitul volumului al treilea a fost promis în primul volum. Totusi, acesta s-a dovedit impracticabil de realizat într-un interval de timp rezonabil. Mai târziu, în 1966, patru anexe, care nu erau scrise de Tolkien, a fost adaugate Întoarcerii regelui. Din cauza distributiei largi a setului de trei volume, se face adeseori referire la lucrare drept „trilogia“ Stapânul Inelelor. Într-o scrisoare adresata poetului W. H. Auden (faimos pentru revizuirea volumului final în 1956), Tolkien însusi s-a folosit de termenul „trilogie“ pentru lucrarea sa, desi alteori o considera drept o denumire improprie, deoarece opera era scrisa si conceputa ca o singura carte. Este de asemenea adeseori considerata si roman; cu toate acestea, Tolkien a obiectat si împotriva acestei denumiri, deoarce o privea mai degraba drept un roman de aventuri.

Un set britanic de sapte volume (ISBN 0-261-10387-3) a urmat diviziunea originala în sase carti a lui Tolkien în 1999, cu anexele de la sfârsitul Întoarcerii regelui legate drept un volum separat. Numele individuale ale cartilor a fost stabilite conform unei combinatii de sugestii pe care Tolkien le facuse în timpul vietii si titlurilor volumelor existente. De la Cartea I pâna la Cartea a VI-a, aceste titluri erau Inelul porneste la drum, Inelul merge spre miazazi, Tradarea Isengardului, Inelul merge spre est, Razboiul Inelului si Sfârsitul celui de-al treilea Ev . Titlurile Tradarea Isengardului, Razboiul Inelului si Sfârsitul celui de-al treilea Ev au fost de asemenea utilizate drept titluri de volume de catre Christopher Tolkien în Istoria Stapânului Inelelor.

Cronologia publicarii

Cele trei parti publicate pentru prima data cu un decalaj de câteva luni, în 1954 si 1955 de catre editura Allen & Unwin. De atunci au fost republicate de mai multe ori si de mai multe edituri în seturi de câte unul, trei, sase sau chiar sapte volume. Cele mai comune versiuni actuale sunt ISBN 0-618-34399-7 (un volum) si ISBN 0-618-34624-4 (set de trei volume). La începutul anilor 1960, Donald A. Wollheim, editor de carti stiintifico-fantastice al editurii Ace Books, a emis teoria ca Stapânul Inelelor nu era protejat în Statele Unite de catre legea americana a drepturilor de autor, deoarece editia americana fusese legata din pagini tiparite în Marea Britanie, cu intentia originala fiind ca acestea sa fie tiparite în editia britanica. Ace Books a initiat publicarea unei editii, neautorizata de catre Tolkien si fara ca drepturile de autor sa îi fie platite. Tolkien a luat atitudine fata de aceasta, anuntându-si rapid fanii în privinta acestei obiectii. Presiunea exercitata din partea organizatiilor de fani a devenit atât de mare, încât Ace Books si-a retras editia si a platit drepturile de autor ale lui Tolkien, însa cu mult sub ce ar fi trebuit sa primeasca în cazul unei publicatii obisnuite. Totusi, acest început nefericit a fost umbrit atunci când o editie autorizata publicata de Ballantine Books a avut un urias succes comercial. Pe la mijlocul anilor 1960 romanul, din cauza largii expuneri în fata publicului american, devenise un adevarat fenomen cultural. Tot în aceasta perioada Tolkien a început revizii variate ale textului pentru a produce o versiune a cartii care sa aiba drepturi americane de autor de netagaduit. Aceasta va deveni mai târziu A doua editie a Stapânului Inelelor. Ani mai târziu teoria drepturilor de autor avansata de catre Ace Books a fost repudiata iar editia lor a fost gasita ca violase drepturile de autor ale lui Tolkien conform legii americane.

De la tiparirile originale din anii 1950 si 1960, au aparut multe editii diferite ale Stapânului Inelelor. În anii 1990 (parte din cauza anticiparii viitoarei ecranizari a trilogiei Stapânul Inelelor) mai multe noi editii au fost publicate, inclusiv o editie de trei volume cartonate de la editura Houghton-Mifflin, prezentând ilustratii color realizate de catre Alan Lee. În 2004 o noua editie a fost publicata pentru a celebra a 15-a aniversare a publicatiei originale a cartii.

Romanul a fost tradus, cu grade variate de succes, în zeci de alte limbi. Tolkien, un expert în filologie, a examinat multe din aceste traduceri si a avut comentarii asupra fiecareia, care reflecta atât procesul traducerii, cât si munca sa. Pentru a ajuta traducatorii, Tolkien a scris Ghidul numelor din Stapânul Inelelor. Deoarece se doreste a fi o traducere a Cartii Rosii a Marsului Vestic, traducatorii au un grad neobisnuit de libertate în privinta traducerii Stapânului Inelelor si în contrast cu practica moderna, numele intentionate a avea un înteles particular în versiunea engleza sunt traduse pentru a oferi un înteles asemanator limba respectiva. În germana, de exemplu, numele „Baggins“ devine „Beutlin“ (continând cuvântul Beutel care înseamna „sac“) iar „elf“ devine „Elb“ (Elb nu prezinta conotatiile sau interpretarile gresite ale echivalentului sau englez si din acest motiv este o varianta mai potrivita pentru creatia lui Tolkien).

Influente

Stapânul Inelelor este materializarea explorarii intereselor lui Tolkien: filologie, religie (în special catolicismul roman), basme, mitologia Scandinava, dar romanul este puternic influentat si de catre evenimentele Primului Razboi Mondial. Tolkien a creat o lume fictiva extrem de complexa (Eä), în care Stapânul Inelelor este plasat, multe dintre componentele acestei lumi, conform propriilor marturisiri fiind inspirate de catre alte surse.

Tolkien a descris romanul Stapânul Inelelor, prietenului sau, membru al Ordinului iezuit Robert Murray ca o „lucrare fundamental religioasa si Catolica, de care nu a fost constient la început, lucru observat dupa revizuire“. În cadrul romanului pot fi gasite multe teme teologice care includ razboaie între bine si rau, triumful umilintei asupra mândriei si activitatea zeilor. În plus legenda contine teme precum moartea si imortalitatea, mila si binecuvântarea, învierea, salvarea, pocainta, propriul sacrificiu, dreptatea, propria credinta, fratia, autoritatea si vindecarea. De asemenea, Tolkien a declarat ca de-a lungul scrierii romanului, în momentele în care Frodo trebuia sa lupte împotriva puterii inelului, în mintea sa era prezent deseori versul „Si nu ne duce pe noi în ispita, Ci ne izbaveste de cel rau“ din rugaciunea Tatal Nostru.

Motive non-crestine sunt puternic reprezentate de-a lungul romanului. Unul dintre exemple ar fi Ainur, un regat al fiintelor angelice, responsabile pentru conceperea lumii, încluzându-l pe Valar, cel mai mare dintre „zei“ împuternicit cu sarcina de a mentine echilibrul si servitorii sai maiarii. Conceptul de Valar împlica influente mitologice scandinave si grecesti, deasemenea Ainur si lumea în sine sunt creatii ale unui zeu momoteist – Ilúvatar or Eru, „Unicul“. Religia mentionata în Stapânul Inelelor este descrisa pe larg în romanul Silmarillion. Totusi ramân multe lucruri neclarificate precum „Marele Dusman“, maestru al lui Sauron. Alte elemente necrestine apar în roman precum neumanii (piticii, elfii, hobbitii si entii), un „Om Verde“ (Tom Bombadil) si spirite sau stafii (Oamenii morti din Dunharrow).
Gandalf „vrajitorul Odin“, pe coperta creata de catre John Howe.

Mitologiile nord Europene sunt probabil cel mai bine reprezentate de-a lungul romanului. Elfii si gnomii creati de catre el sunt bazati puternic pe legende scandinave si germanice. Numele precum „Gandalf“, „Gimli“ sau „Middle-earth “ (termenul în engleza pentru „Pamântul de Mijloc“) sunt cuvinte derivate direct din mitologia nordica. Personajul Gandalf este influentat în mod special de catre zeitatea germanica Odin, Tolkien însusi mentionând într-o scrisoare din anul 1946 ca si-l imagineaza pe Gandalf ca pe un vrajitor Odinic.

Influente specifice ale mitologiilor Europene includ poemul anglo-saxon Beowulf. Este posibil ca Tolkien sa fi împrumutat elemente ale legendei Völsunga saga, în mod special Inelul magic de aur si sabia rupa care este refaurita. În Völsunga saga aceste lucruri sunt Andvarinaut si Gram, ele corespund cu Inelul si Narsil/Andúril. Mitologia finalandeza si multe alte elemente din cartea de poeme Kalevala au jucat un rol important asupra creerii Pamântului de Mijloc. În maniera asemanatoare cu Stapânul Inelelor, Kalevala este centrata asupra unui artefact magic, numit Sampo, care îi aduce avere purtatorului sau, dar nu îi dezvaluie niciodata natura acestuia. Precum Sampo, Inelul este disputat de catre fortele binelui si ale raului pentru ca în final sa fie distrus pentru „binele majoritatii“. O alta paralela între cele doua carti este vrajitorul, Gandalf împrumuta unele din actiunile lui Väinämöinen (vrajitorul din Kalevala). Ambii lupta alaturi de fortele binelui si în finalul romanului pleaca spre o lume a nemuririi. Tolkien s-a inspirat din limba finlaneza când a creat limba elfa Quenya.

Deasemenea este clar ca Inelul are o aplicabilitate larga privind conceptul de putere absoluta si efectele sale, iar accentueaza ideea ca oricine încearca sa obtina putere de pe seama sa va fi inevitabil corupt de catre el. Conceptul de „Inel al puterii“ este prezent si în dialogul Socratic al lui Plato – Republica, în Cercul Inelului – Richard Wagner si în povestea Inelul lui Gyges.

Piesa Macbeth, scrisa de catre Shakespeare l-a influentat pe Tolkien într-o oarecare masura. Atacul Entilor asupra cetatii Isengard a fost inspirat de catre „Padurea Birnam venind spre Dunsinane“ în piesa lui Shakespeare.

La un nivel mult mai personal, unele locatii si personaje au fost inspirate de catre copilaria lui Tolkien din Sarehole si Birmingham. Comitatul pare a fi influentat în mare parte de catre Colegiul Stonyhurst din Lancashire, une Tolkien a studiat în anii 1940. Stapânul Inelelor a fost inspirat crucial de catre participarea lui Tolkien la Primul Razboi Mondial si a fiului acestuia la Cel De-Al Doilea Razboi Mondial. Actiunea centrala a cartilor este plasata în jurul unui razboi dintre bine si rau, în pragul unui nou mileniu. Acest razboi poate fi întâlnit în mitologia scandinava, dar Primul Razboi Mondial este o influenta clara asupra romanului.

Dupa publicarea romanului Stapânul Inelelor, aceste influente au condus la speculatia ca Inelul este o alegorie pentru bomba nucleara. Totusi, Tolkien a insistat ca munca sa nu este o alegorie de niciun fel. El a declarat în prefata Stapânului Inelelelor ca niciodata nu i-au placut alegoriile, care credea el ca impun dominatia autorului asupra cititorului. În schimb el a preferat termenul de aplicabilitate, libera opinie a cititorului de a interpreta munca sa (a lui Tolkien) în lumina propriei vieti si timpuri. Tolkien a scris o mare parte a cartii, incluzând începutul si finalul, înainte ca bombele nucleare de la Hiroshima si Nagasaki sa fie facute cunoscute lumii.

Totusi, romanul are si o serie de influente moderne. Exista o disperare în fata noilor masinarii, simtite chiar de catre Tolkien în timpul Primului Razboi Mondial. Unii sustin ca în cadrul romanului exista dovezi clare care dovedesc ca povestea este puternic influentata de catre problemele contemporane cum ar fi industrializarea si urbanizarea din locurile pitoresti engleze. Dezvoltarea masiva a unei generatii de orci are deasemenea rezonante moderne, iar efectele inelului asupra purtatorului aduc indirect în discutie dependenta actuala a drogurilor, Tolkien aducând asftel romanul la un nivel modern.

Abrevieri

Numele întregii lucrari este adeseori abreviat LotR, sau pur si simplu ‘LR’ (Tolkien însusi folosea ‘LR’), iar cele trei volume FR, sau FotR (engleza: The Fellowship of the Ring – Fratia Inelului), TT sau TTT (The Two Towers – Cele doua turnuri) si RK sau RotK (The Return of the King – Întoarcerea regelui).

Aprecieri critice

Lucrarea lui Tolkien a primit numeroase critici, variind de la teribila la excelenta. Revizuirile recente ale variatelor publicatii media au fost, în majoritate, foarte pozitive. La revizuirea sa originala, Sunday Telegraph a notat ca era „printre cele mai mari lucrari de fictiune imaginativa ale secolului douazeci“. Sunday Times a parut sa fie de acord cu aceste sentimente, atunci când în revizuirea sa era mentionat ca „lumea vorbitoare de limba engleza este împartita în cei care au citit Stapânul Inelelor si Hobbitul si cei care urmeaza sa o faca“. New York Herald Tribune a parut de asemenea sa aiba o idee despre cât de populare vor deveni cartile, scriind în revizuirea sa ca erau „predestinate sa depaseasca generatia noastra“.

Totusi, nu toate revizuirile originale au fost atât de încurajatoare. Cronicarul de la New York Times Judith Shulevitz a criticat „pedanteria“ stilului literar al lui Tolkien, spunând ca acesta „a formulat o credinta imaginara fata de importanta misiunii sale, aceea de conservator literar, care se pare a fi în realitate moartea literaturii însasi“. Criticul Richard Jenkyns, scriind în The New Republic, a criticat lipsa perceputa a capitolului psihologic. Atât personajele, cât si lucrarea însasi sunt, potrivit lui Jenkyns, „anemice si lipsite de continut“. Chiar si în interiorul grupului literar al lui Tolkien, The Inklings, parerile au fost amestecate. Hugo Dyson s-a plâns cu voce tare fata de ce a citit, iar Christopher Tolkien l-a înregistrat pe Dyson „stând pe canapea, si tolanindu-se si strigând si spunând, «Doamne, gata cu elfii»“. Cu toate acestea, alt Inkling, C.S. Lewis, avea sentimente foarte diferite, scriind ca „aici sunt frumuseti care patrund precum sabiile sau ard precum fierul rece. Aici este o carte care va va misca sufletul“. În ciuda acestor revizuiri si a lipsei de exemplare pâna în anii 1960, Stapânul Inelelor s-a vândut bine initial în varianta cu coperti cartonate.

Câtiva alti autori din domeniu, cu toate acestea, au parut sa fie mai mult de acord cu Dyson decât cu Lewis. Autorul de stiintifico-fantastic David Brin a criticat cartea pentru ceea ce el a perceput a fi un devotament incontestabil fata de o structura traditionala sociala elitista, descrierea sa pozitiva a macelului dintre fortele oponente si romantica sa viziune asupra lumii din trecut. Michael Moorcock, un alt faimos autor de stiintifico-fantastic si fantastic, este de asemenea critic fata de Stapânul Inelelor. În eseul sau, „Epic Pooh“, egaleaza lucrarea lui Tolkien cu Winnie-the-Pooh si o critica împreuna cu alte lucrari similare din cauza punctului de vedere închipuit al unei Anglii fericite. Dintr-o întâmplare, Moorcock i-a întâlnit atât pe Tolkien, cât si pe Lewis când era adolescent si sustine ca i-a placut personal, desi nu îi admira si pe plan artistic.

În 1957, i s-a acordat International Fantasy Award. În ciuda numerosilor sceptici, publicatiile editurilor Ace Books si Ballantine au ajutat Stapânul Ineleor sa devina imens de popular în anii 1960. Cartea a ramas astfel de atunci, plasând-o printre cele mai populare lucrari de fictiune ale secolului douazeci, conform atât vânzarilor, cât si opiniilor cititorilor. În sondajul din 2003 „Big Read“ organizat de BBC, Stapânul Inelelor a fost gasit a fi „cea mai iubita carte a natiunii“. În sondaje asemanatoare din 2004, atât Germania, cât si Australia, au considerat Stapânul Inelelor a fi cartea lor favorita. Într-un sondaj din 1999 organizat pentru clientii Amazon.com, Stapânul Inelelor a fost judecat a fi „cartea lor favorita a mileniului“.

Câteva analize recente s-au concentrat pe criticile fata de Stapânul Inelelor adresate din partea grupurilor minoritare. O critica sustine faptul ca lucrarea promoveaza rasismul din cauza portretizarii oamenilor, elfilor, gnomilor si hobbitilor de culoare alba drept protagonisti si a orcilor si oamenilor de culoare închisa a pielii drept antagonisti. Cartea mentioneaza de asemenea ca númenóreeni au devenit slabi atunci când s-au amestecat cu ‘cei mai putin oameni’. Criticile afirma ca aceasta reprezinta declaratie a faptului ca strainii distrug cultura, în special pe acelea ale altor etnii. Conform contra-criticilor, culoarea pielii este întrucâtva diversa printre Oamenii liberi – de exemplu, unii hobbiti aveau culoarea pielii maro, iar oamenii aliati de culoare neagra a ajutat la apararea orasului Minas Tirith. Tolkien da dovada de asemenea de simpatie fata de oamenii care îl servesc pe Sauron; vazând cadavrul unui astfel de om, Sam Gamgee se întreaba daca a fost „cu adevarat rau la inima“, sau daca a fost mai degraba înrobit sau înselat. Declinul númenóreenilor este de asemenea cauzat de multi factori, precum propria lor mândrie sau dorinta de putere. Aceasta interpretare rasista este de asemenea vazuta drept nepotrivita fata de convingerile personale ale lui Tolkien. În scrisori private, Tolkien a denuntat nazismul drept „o doctrina rasista“ si antisemitismul drept „în întregime daunator si nestiintific“, iar apartheidul, „oribil“. L-a denuntat de asemenea pe ultimul si în scrisoarea de ramas bun adresata Universitatii Oxford în 1959.

Adaptari
Inelul folosit în trilogia Stapânul Inelelor creata de catre Peter Jackson

Stapânul Inelelor a fost adaptat în cinematografie, radio si teatru de multe ori.

Cartea a fost adaptata pentru radio de patru ori. În 1955 si 1956, British Broadcasting Corporation (BBC) a difuzat Stapânul Inelelor, o adaptare de douasprezece parti a romanului. În anii 1960, postul radio WBAI din New York a produs o scurta adaptare. O dramatizae a Stapânului Inelelor a fost difuzata la posturile radio din Statele Unite în anul 1979, fiind înregistrata de catre ascultatori pe CD-uri si benzi. În anul 1981, BBC a produs o noua interpretare a Stapânului Inelelor formata din douazeci si sase de episoade, fiecare având o jumatate de ora.

Trei adaptari cinematografice au fost facute de-a lungul timpului. Prima, numita J.R.R. Tolkien’s The Lord of the Rings a fost creata de catre animatorul Ralph Bakshi si este prima parte din ceea ce initial a vrut sa fie o adaptare de doua parti a povestii (titlul sau initial fiind Stapânului Inelelor partea 1. Aceasta acopera romanele Fratia Inelului si Cele Doua Turnuri. Ce-a de-a doua adaptare, Întoarcerea Regelui a fost facuta în anul 1980 de catre Rankin-Bass si este un desen animat. Rankin-Bass a produs o versiune similara a Hobbitului, în 1977. Cea de-a treia adaptare a fost regizata de catre Peter Jackson si reprezinta o trilogie captivanta. Trilogia Stapânului Inelelor a fost produsa de catre New Line Cinema si a fost lansata în trei parti: Stapânului Inelelor: Fratia Inelului(2001), Stapânului Inelelor: Cele Doua Turnuri(2002), Stapânului Inelelor: Întoarcerea Regelui(2003). Ultima parte a trilogiei a devenit unul dintre cele doua filme care a obtinut încasari de peste un miliard de dolari, alaturi de Titanic. Asemenea acestuia a obtinut 11 premii Oscar, incluzând categoriile pentru cel mai bun film si cel mai bun regizor. Aceasta trilogie a readus în atentia publicului romanul lui Tolkien.

În anul 1990, Recorded Books a publicat o versiune audio a cartilor. Compania l-a angajat pe actorul britanic Rob Inglis, care a mai avut roluri în Hobbitul, pentru a deveni „vocea“ romanului. Inglis a citit cartile, folosind voci diferite pentru fiecare personaj si a cântat toate cântecele. Tolkien a compus melodii pentru unele cântece incluse în carte, în rest Inglis a fost nevoit sa compuna alaturi de Claudia Howard melodii suplimentare. Versiunea actuala este ISBN 1402516274.

Cartea a fost adaptata de câteva ori pentru pise de teatru. Adaptari complete ale romanului au fost facute în Cincinnati, Ohio, Statele Unite. Un musical a fost creat în anul 2006 pe scena din Toronto, Ontario, Canada în anul 2006, iar un al doilea a fost creat în Londra în luna mai a anului 2007.

Mostenire

Influente asupra genului fantastic

Din pricina enormei popularitati obtinute de catre romanele lui Tolkien, cererea pietei pentru genul fantastic a crescut. În principiu multumita Stapânului Inelelor, acest gen literar a înflorit de-a lungul anilor 1960. Multe alte carti având teme asemanatoare au fost publicate, incluzând Earthsea carti scrise de catre Ursula K. Le Guin, The Riftwar Saga de Raymond Feist, The Belgariad de David Eddings, The Sword of Shannara de Terry Brooks, nulelele lui Thomas Covenant despre Stephen R. Donaldson; „Wheel of Time“ carti scrise de catre Robert Jordan si în cazul seriei Gormenghast de Mervyn Peake si The Worm Ouroboros de E. R. Eddison, rediscovered.

De asemenea, în anii 1960 a existat un schimb de influente între genul fantastic si cel stiintifico fantastic. În acest fel, cartea Stapânul Inelelor a avut o influenta puternica asupra unor scriitori precum Frank Herbert sau Arthur C. Clarke si a unor producatori precum George Lucas.

Trilogia a influentat si dezvoltarea industriei jocurilor video, care a dobândit popularitate în anii 1070 cu jocul Dungeons & Dragons, în care apar multe dintre fiintele prezente în cartile lui Tolkien. Cele mai notabile dintre acestea sunt: hobbitii, elfii, gnomii, orcii, dragonii. Totusi, Gary Gygax, principalul producator al jocului, a declarat ca a fost foarte putin influentat de catre Stapânul Inelelor si ca a inclus aceste elemente pentru a atrage atentia asupra muncii sale. Industria jocurilor video a fost influentata însa puternic de catre romanele lui Tolkien, iar nume precum Warcraft sau EverQuest reprezinta doar doua dintre multele jocuri fantastice. De asemenea, au fost create jocuri ce se desfasoara pe Pamântul de Mijloc.

De asemenea, romanul a influentat mai mult sau mai putin si alte câmpuri artistice. Termenul Tolkienesc este folosit pentru a face referire la abuzul creat asupra liniei povestii Stapânul Inelelor : în care un grup de aventurieri pleaca pentru a salva o lume fantastica de armata unui lord întunecat (aceasta poveste a devenit un tipar pentru unele povesti). Acest termen este un atestat pentru a dovedi cât a crescut popularitatea acestor carti, desi multi critici au descris-o ca pe o poveste de adormit copii. Romanul a ajutat si la popularizarea pluralelor unor cuvinte precum elf sau elfi în limba engleza.

Impactul în cultura populara

Stapânul Inelelor a avut un efect profund asupra culturii populare înca de la aparitia sa, în anii 1950, în special în 1960 si 1970, când tinerii au primit romanul drept o poveste – „Frodo Traieste!“ si „Gandalf presedinte“ fiind doua fraze foarte populare în rândurile fanilor lui Tolkien. Exemple mult mai recente constituie jocuri precum sah sau Monopoly si parodii precum Bored of the Rings, Lord of the Beans, episodul South Park: The Return of the Fellowship of the Ring to the Two Towers si musicalul revistei Mad Magazine, intitulat „The Ring And I“. Din pricina popularitatii obtinute de catre filmele lui Peter Jackson, influenta romanului a ramas puternica si în prezent.

Cartea, si celelalte lucrari ale lui Tolkien i-a influentat pe multi muzicieni. Formatiile rock ale anilor 1970 au fost inspirate din punct de vedere muzical si textual de catre povestile fantastice ale acelor timpuri. Trupa britanica Led Zeppelin este probabil, grupul cunoscut drept cel mai influentat de opera lui Tolkien. Mai târziu, în anii 80 si 90, câteva trupe metal (în principal nordice) au fost inspirate de catre partea întunecata si malefica a romanului. Printre acestea se numara formatia germana Blind Guardian, grupul austriac Summoning si trupa finlandeza Nightwish. Mai mult, unele trupe de metal si-au luat nume din poveste (Burzum, Gorgoroth, Amon Amarth, Ephel Duath and Cirith Ungol de exemplu), iar membrii unor formatii au preluat numele unor personaje, precum Count Grishnackh si Shagrath. Chitaristul anilor 1960, Steve Took si-a ales acest pseudonim în onoarea personajului Peregrin Took. Formatiile Iluvatar si Isildur’ Bane, ce cânta rock progresiv, împrumuta numele unor personaje din carte.

În afara sferei muzicii rock, un numar considerabil de artisti clasici si New Age au fost influentati de munca lui Tolkien. Artista New Age Enya a scris o melodie instrumentala numita „Lothlórien“ în anul 1991 si a compus doua cântece pentru coloana sonora a filmului Stapânul Inelelor: Fratia Inelului, una fiind numita „May It Be“ (cântata în engleza si quenya) iar cealalta este „Aníron“ (cântata în sindarina). Cântaretul suedez Bo Hansson a lansat un album numit „Music Inspired by Lord of the Rings“ (Muzica Inspirata de Stapânul Inelelor) în anul 1970. Ansamblul danez Tolkien a lansat cinci albume ce contin transpuneri ale poeziilor lui J. R. R. Tolkien.

Vezi si

* Hobbitul
* Silmarillion

Note

1. ^ en Primul si al doilea razboi mondial.
2. ^ en Tolkien FAQ: În câte limbi au fost traduse „Hobbitul“ si „Stapânul Inelelor“?
3. ^ en Întoarcerea regelui: Sumare si comentarii: Anexe.
4. ^ en J. R. R. Tolkien: O schita biografica.
5. ^ en Influente ale Stapânului Inelelor.
6. ^ en Gilliver, Peter (2006). Inelul cuvintelor: Tolkien si Oxford English Dictionary. Oxford University Press. ISBN 0-19-861069-6.
7. ^ en Celebrându-l pe Tolkien: Întruchipatori ai elfilor.
8. ^ a b en Gilsdorf, Ethan (16 noiembrie 2003). Stapânul Inelului de Aur. The Boston Globe.
9. ^ a b c d e f en Tolkien, J.R.R. (1981). Scrisorile lui J. R. R. Tolkien. Houghton Mifflin. ISBN 0-618-05699-8.
10. ^ a b c d e f g h i j en Stapânul Inelelor: Geneza.
11. ^ en Shippey, Tom (2003). Drumul spre Pamântul de Mijloc, Editie revizuita si completata, Houghton Mifflin. ISBN 0-618-25760-8.
12. ^ en Shippey, Tom (2000). J. R. R. Tolkien: Autorul secolului. Harper Collins.
13. ^ en „Am petrecut aproape toate vacantele timp de 17 ani examinând […] Scriind povesti în proza sau în versuri…“
14. ^ en Tolkien, J.R.R. (2000). Razboiul Inelului: Istoria Stapânului Inelelor, partea a treia. Houghton Mifflin. ISBN 0-618-08359-6.
15. ^ en Eisen, Durwood & Co. v. Christopher R. Tolkien et al., 794 F. Supp. 85, 23 U.S.P.Q.2d 1150 (S.D.N.Y. 1992), a afirmat fara opinie, 990 F.2d 623 (al doilea Cir. 1993)
16. ^ en În câte limbi au fost traduse Hobbitul si Stapânul Inelelor?. Accesat la data de 3 iunie, 2006.
17. ^ en Influente ale Stapânului Inelelor. Accesat la data de 16 aprilie, 2006.
18. ^ en „Smârcurile Mortilor si înaintarea catre Morannon seamana întrucâtva cu nordul Frantei dupa batalia de pe Somme. Seamana si mai mult cu lucrarile lui William Morris si hunii si romanii sai, precum în Casa puilor de lup sau Radacinile muntilor.“ Scrisorile lui J. R. R. Tolkien. Scrisoarea #19, 31 decembrie 1960
19. ^ en Shippey, Tom (2000). J. R. R. Tolkien, autorul secolului, HarperCollins. ISBN 0-261-10401-2
20. ^ en Handwerk, Brian. „Stapânul Inelelor inspirat de de un poem antic”, Stirile National Geographic, Societatea National Geographic, pp. 1–2.
21. ^ en Conservarea culturala si lingvistica. Accesat la data de 16 aprilile, 2006.
22. ^ en Carpenter, Humphrey (2000). J. R. R. Tolkien: O biografie, Houghton Mifflin. ISBN 0-618-05702-1
23. ^ en În valea hobbitilor. Accesat la data de 5 octombrie, 2006.
24. ^ en Expozitia LOTR Props: Steve la Hood vorbeste. Accesat la data de 14 iunie, 2006.
25. ^ en Tolkien, J.R.R. (1991). Stapânul Inelelor. HarperCollins. ISBN 0-261-10238-9.
26. ^ en Tolkien, J.R.R. (1991). Stapânul Inelelor. HarperCollins. ISBN 0-261-10238-9.
27. ^ en Hobbitii la Hollywood. Accesat la data de 13 mai, 2006.
28. ^ en Richard Jenkyns. „Plictisit de Inele“ The New Republic 28 ianuarie 2002. [1]
29. ^ en Format:Cite video
30. ^ en J. R. R. Tolkien: O schita biografica. Accesat la data de 14 iunie, 2006.
31. ^ en Noi, hobbitii, suntem un popor fericit: o imprudenta si eretica reevaluare a lui J.R.R. Tolkien. Accesat la data de 9 ianuarie, 2006.
32. ^ en Moorcock, Michael. Epic Pooh. Accesat la data de 27 ianuarie, 2006.
33. ^ en Seiler, Andy (16 decembrie, 2003). ‘Inelele’ fac un cerc complet. USA Today.
34. ^ en Diver, Krysia (5 octombrie, 2004). Un stapân pentru Germania. The Sydney Morning Herald.
35. ^ en Cooper, Callista (5 decembrie, 2005). O trilogie epica pe primul loc al sondajului celor mai favorite filme. Stirile ABC Online.
36. ^ en O’Hehir, Andrew (4 iunie, 2001). Cartea secolului. Salon.com.
37. ^ en Stapânul Inelelor al lui Tolkien: Adevar, mit sau ambele? Berit Kjos. Postat în decembrie 2001. Accesat pe 27 ianuarie 2007.
38. ^ en „Tolkien, Rasism & Paranoia“, pp. 2 Julia Houston. Accesat pe 27 ianuarie 2007.
39. ^ en A fost Tolkien un rasist? Dar lucrarile sale? de pe Tolkien Meta-FAQ de Steuard Jensen.
40. ^ en „Am ura fata de apartheid în oasele mele; si cel mai mult dintre toate urasc segregarea sau separarea dintre Limba si Literatura. Nu îmi pasa pe care dintre acestea le considerati de culoare alba“. — Monstrii si criticii (1983, ISBN 0-04-809019-0)
41. ^ en „Va amintiti de […] Stapânul Inelelor? […] Ei bine, Io este Mordor […] Este un pasaj despre «râuri de roca topita care îsi croiesc drum … pâna se racesc si ramân precum forme de dragon vomitate din torturatul pamânt». Aceasta este o descriere perfecta: cum de stia Tolkien, cu un sfert de secol înainte ca cineva sa vada vreo poza de-a lui Io? Si mai vorbiti de arta care imita natura“. (Arthur C. Clarke, 2010: Odiseea doi, capitolul 16 ‘Linia privata’)
42. ^ en Originile Razboiului Stelelor – Stapânul Inelelor. Originile Razboiului Stelelor.
43. ^ en Gary Gygax – Creator al Dungeons & Dragons.
44. ^ en Douglass, Perry (17 mai, 2006). Influentele literaturii si miturilor asupra jocurilor video. IGN.
45. ^ en Spengler-ul complet. Asian Times Online (29 mai, 2006).
46. ^ en Feist, Raymond (2001). Meditatii despre Pamântul de Mijloc. St. Martin’s Press.
47. ^ en Carpenter, Humphrey (2000). J. R. R. Tolkien: O biografie. Houghton Mifflin. ISBN 0-618-05702-1.
48. ^ en Drake, Matt (29 iunie, 2005). Revizuire a Stapânului Inelelor. RPGnet.

Bibliografie

* Tolkien, J.R.R. (1954 [2005]). The Lord of the Rings. Houghton Mifflin. paperback: ISBN 0-618-64015-0
* Tolkien, J.R.R. (1937 [2002]). The Hobbit. Houghton Mifflin. paperback: ISBN 0-618-26030-7
* Tolkien, J.R.R. (1977 [2004]). The Silmarillion. Houghton Mifflin. paperback: ISBN 0-618-39111-8

„Stapânul Inelelor” de J. R. R. Tolkien
Volume     Fratia Inelului · Cele doua turnuri · Întoarcerea regelui
Animatii     Stapânul Inelelor al lui J. R. R. Tolkien · Întoarcerea regelui (TV)
Radio     Stapânul Inelelor (1955) · Stapânul Inelelor (1979) · Stapânul Inelelor (1981)
Filme     Fratia Inelului · Cele doua turnuri · Întoarcerea regelui
Teatru     Fratia Inelului · Cele doua turnuri · Întoarcerea regelui · Stapânul Inelelor
Personaje     Frodo · Sam · Merry · Pippin · Bilbo · Gandalf · Aragorn · Legolas · Gimli · Boromir · Sauron · Saruman · Arwen · Elrond · Glorfindel · Galadriel · Théoden · Éomer · Éowyn · Limba de Vierme · Faramir · Denethor · Beregond · Gollum · Regele-vrajitor · Arborebarbos · Tom Bombadil
Altele     Adaptari ale Stapânului Inelelor · Teme ale Stapânului Inelelor · Lucrari inspirate de Stapânul Inelelor · Pamântul de Mijloc în jocuri video · Muzica din ecranizarea trilogiei Stapânul Inelelor
Lucrari înrudite     Hobbitul · Aventurile lui Tom Bombadil · Silmarillion · Povesti neterminate · Istoria Pamântului de Mijloc · Istoria Stapânului Inelelor · Ultimul cântec al lui Bilbo  · Copiii lui Húrin · Istoria Hobbitului