Tehnici cu strună
Înainte să mă pasioneze pescuitul şalăului am pescuit foarte mult la ştiucă. Am avut sute de partide exclusiv la ştiucă şi faptul că în 2007 nu a fost practic nicio manşă care să aibă această specie preponderent în puncte m-a dezamăgit. Oricum, anul acesta – prin prisma Campionatului Mondial de spinning la care voi participa ca membru al lotului naţional – mă voi antrena la ştiucă. Echipamentul meu de ştiucă se bazează pe o lansetă din fibră de sticlă, cu acţiune lentă, lungă de 2,4 metri şi cu putere de aruncare de până la 28 de grame. Îmi place foarte mult să pescuiesc cu voblere minnow floating şi suspending, de 8 – 11 centimetri, în paternuri cromatice vizibile, gen fire-tiger, cu culori fluo, electrice. Folosesc strune uşoare şi fine, care să nu le altereze evoluţia. Tehnica de pescuit începe cu o oarecare pauză după ce voblerul a aterizat pe apă, aproximativ 10 secunde, timp în care ştiuca poate ataca fiind atrasă doar de zgomotul făcut de vobler la impactul cu apa, care imită săritura unui peşte-pradă. Dacă nu ai atac începi recuperarea, continuu şi lent, doi – trei metri, după care stopezi cinci – şase secunde, lăsând voblerul să se ridice la suprafaţă (în cazul unui model floating). De multe ori acesta este un pescuit de suprafaţă în care poţi vizualiza atacul ştiucii. Curge multă adrenalină şi trebuie să-ţi stăpâneşti reacţiile pentru a înfige ancora printre dinţii fiarei. Chiar dacă ratezi peştele jocul va continua cu miza înzecită, căci cine simte în lansetă măcar o dată furia ştiucii va deveni dependent de ea.

Jiguri şi bibani
În materie de dinamică a nălucii cel mai bun profesor este chiar peştele, care răspunde pozitiv la anumite jocuri ale nălucii, la altele nu. Deci este bine ca în prima oră de pescuit să încerci diferite metode de recuperare şi de joc din vârful lansetei. Practic trebuie testate recuperările lente şi rapide, cu variantele intermediare, mişcările mai ample din vârful lansetei, stopările – care pot fi scurtate sau prelungite. Toate aceste coordonate construiesc ritmul în care evoluează jigul, iar când acest ritm este pe placul bibanului, atunci cu siguranţă vei avea un răspuns pozitiv din partea sa. Câteodată bibanul îţi poate ataca jigul când îl târăşti uşor pe fundul apei, altă dată când recuperezi rapid trei metri de fir, după care stopezi, ori când păstrezi jigul mai mult între ape. Răspunsul peştelui este cel care va construi strategia care merită urmată.

Arta pescuitului la şalău
De multe ori şalăii când sunt slab activi eu port jigul pe un traseu liniar, târâş, cu o recuperare lentă şi continuă, cazuri în care culeg cea mai mare parte din informaţia atacului din vibraţia firului. Când aleg un traseu cu componente verticale şi un joc săltat pe un traseu în „dinţi de fierăstrău” sunt atent mai mult la mişcările firului, vibraţiile acestuia, care pot trăda contactul peştelui cu năluca. Poziţia lansetei nu este întâmplătoare, ea trebuie ţinută în prelungirea firului penru a face u nunghi cât mai mic cu acesta. Eu ţin în mod normal lanseta paralelă cu apa, însă atunci când este vânt cobor vârful pentru a reduce la minim lungimea de fir expusă în afara apei. Şalăul atacă foarte fin şi este dificil de sesizat contactul acestuia cu năluca. Reacţia rapidă de înţepare este o condiţie dacă vrei să ai un randament satisfăcător în acest stil de pescuit.

Numai ştiucă
Când pescuiesc dedicat la ştiucă folosesc cu predilecţie voblere şi oscilante, însă dacă observ că ştiucile nu sunt active şi nu urmăresc năluca încerc jigurile cu năluci suple. Spre deosebire de pescuitul la şalău, unde dimensiunea nălucii nu trece de şapte centimetri, la ştiucă folosesc shaduri de 15 centimetri, armate cu cârlige pe măsură şi lestări care nu depăşesc nouă – zece grame. Culorile vor fi în general alb cu roşu, verde sidef, verde cu glitter. Lansările vor fi mai lungi decât la şalău iar recuperarea va fi mai lentă. Este vorba de o dinamică în „dinţi de fierăstrău” pe distanţe lungi.

Sursa:www.aventurilapescuit.ro
de Mălin Muşatescu