Tracii Dacii Getii Cetatea Koga-Ion-ului

Arborele tracic numără peste 200 de triburi, esenţiale fiind cele ale Dacilor, Geţilor, Ramanilor, Bessilor (metalurgişti), Latinilor etc.
Dio Casius a spus “şi iarăşi să nu uităm că Traian – Troian a fost trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fraticide, iar Tracii au fost Daci”.
După Mircea Eliade, numărul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 (“Dicţionar al Religiilor”, pag. 265).

Prof. Dumitru Bălaşa a alcătuit un tabel al acestora numărând nu mai puţin de 150 de ramuri tracice (vezi “Tara Soarelui” sau “Istoria Daco-României”, ed. Kagaion, 1997).
Herodot (425 BC) considera: “Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, Tracii au multe nume, după regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleaşi la toţi” (Fontes, I, 65).
După victoria grecilor, de la Maraton, asupra Perşilor, regele Xerxes (486-465 BC) îşi construieşte o mare armată printre care se menţionează de către Herodot şi prezenta Tracilor Bithini, din nord-vestul Asiei Mici; aceştia sunt descrişi astfel: “Tracii însoţeau expediţia purtând pe cap căciuli din blana de vulpe, îmbrăcaţi cu hitoane, peste care se înfăşurau cu mantale viu colorate. În picioare şi peste pulpe aveau o încălţăminte din piele de căprioară. Ca arme au suliţe, scuturi uşoare şi pumnale mici”.
Ovidiu în “Tristele” îi surprinde pe tracii geto-daci astfel:
* Îi vezi călari, venind şi ducându-se prin mijlocul drumurilor.
* Între ei nu-i nici unul care să nu poarte tolbă, arc şi săgeţi îngălbenite de veninul viperei.
* Au glas aspru, chip sălbatic şi sunt cea mai adevărată întruchipare a lui Marte.
* Părul şi barba lor n-au fost tunse niciodată.
* Mâna lor dreaptă e totdeauna gata să înfigă cuţitul pe care îl are legat la şold orice bărbat.
În anul 547 BC Perşii lui Cyrus au înfrânt Regatul Lydiei Tracice din Asia Mică, extinzându-şi stăpânirea spre nord-vest până la ţărmul sudic al Mării Marmara.

Regele Persan Darius I (522-486 BC) a întreprins o expediţie la nord de Dunăre, iar după acelaşi Herodot, singurii Traci care s-au luptat cu el au fost Geţii din Scythia Minor (Dobrogea) nelăsându-l pe acesta să se stabilească acolo. L-au atacat Tracii din Munţii Pangaion cât şi Tracii Odomanţi, stabiliţi mai la nord, păstrându-şi astfel independenţa. Peninsula Tracică a Chersonesului, în decursul agitaţiei istoriei va trece de la Perşi la Greci.
Confederaţia tribală a Tracilor – Odrişi care avusese o evoluţie strălucitoare va fi desfiinţată în urma unui război fraticid de Regele Macedonean Filip al-II-lea. Acesta va întreprinde o expediţie în ţinuturile Dunării de Jos (339 BC), unde Regele Get Kothelas i-a dat-o pe fiica sa Meda, de soţie. Aceiaşi Traci-macedoneni după ce i-au învins pe sciţi, încărcaţi de prizonieri şi vite, întorcându-se acasă traversând Munţii Haemus (Balcani) au fost atacaţi de Tracii Tribali care le-au luat toată prada rănindu-l grav la picior pe însuşi Filip al II-lea.
Patru ani mai târziu un tânăr Trac-macedonean, fiul lui Filip al-II0lea, Alexandru Macedon (336-326 BC) va face şi el o incursiune în regiunile de la nord de Balcani, în “Tara Zeilor” – Dacia şi, precum tatăl său va da lupte grele împotriva fraţilor Geto-Daci al căror Rege Syrmos (“din Soare”) se baricadase pe un ostrov al Dunării cunoscut azi ca “Păcuiul lui Soare” pe care personal l-am colindat prin anii 1973-74 şi l-am găsit izolat şi straniu.
O echipă de arheologi lucrau cu seriozitate şi-mi explicau cu plăcere şi mândrie, mie şi prietenului meu agronom Mihai, despre misterele locului. Eram pe atunci un tânăr doctor al comunei Roseti, jud. Călăraşi, aşteptând să mai treacă un an pentru a-mi începe stagiatura în chirurgie la Bucureşti, la prof. Juvara. Îl citisem deja, de câteva ori, pe Nicolae Densuşeanu aşa că discuţiile noastre au fost aprinse dar politicoase.
Despre Regele Syrmos nu auzisem şi nici despre înfrângerea lui de mai târziu, dar de originea geto-dacă a numelui lui Alexandru, ei nu o ştiau. Să ne oprim puţin să-i vedem provenienţa: Alexan-Dros “Cel Jertfit Cerbului” (precum Cerbul lui Orfeu i s-a mai zis şi Dros “Cerbul” şi în amintirea sacrificiului său s-a construit teribila tradiţie getica a trimiterii unui Sol Curat, la ceruri (vezi A. Bucurescu “Dacia Secretă” pag. 21).
Deci Alexandru este un foarte vechi nume Pelasgic, Carpato-Dunărean — şi este bine ca lumea să o ştie!
El era mesagerul care odată la 4 ani era zvârlit între suliţe şi prin moartea lui ducea Zeului Suprem mesajul poporului său.
Carpato-Dunărenii în evoluţia lor s-au răspândit în jurul nucleului cetăţii naturale a Munţilor Carpaţi, munţi greu de trecut, unde aurul, argintul şi sarea se găseau din belşug.
Ei, Carpato-Dunărenii, s-au răspândit peste toată Europa Centrala, de la Alpii Austrieci şi din Câmpia Bavariei până în Podişurile Galiţiei Orientale şi până în Stepa Dobrogei, iar de acolo până peste toata aşa zisa Rusie Meridională. De la Nistru şi până în Kuban (vezi Tracii Cimmerieni), Asia Mică, Insulele Marii Tracice (Egee) au fost la început populate de ei, Pelasgii-Tracii-Arienii “Carpato-Danubieni” ajungând până în Nordul Africii (vezi Garamanii).
Dar dacă istoria a fost aşa de generoasă cu Neamul Nostru Tracic, nu acelaşi lucru se întâmpla şi cu istoricii contemporani.
Bulgarii, aparent un popor slav, sosit de departe, din Asia, se redescoperă azi, nemaiconsiderându-se invadatorii sosiţi în secolul VI AD ci, nici mai mult nici mai puţin decât urmaşii Tracilor!
Ei nu vor să mai aibă nimic în comun cu neamul slav (or Vulgar: Bulgar-Mongoloid de la Volga). Citându-i pe acad. V. Georgiev, prof. A. Fol şi pe prof. G.I. Georgiev, descoperi că nici nu au existat traci la Nord de Dunăre iar ei Bulgarii au devenit Traci, extinzându-şi istoria cu câteva mii de ani. Si când te gândeşti că până fiica fostului lor preşedinte Jivkov a devenit istoriografă, ei bulgarii, credeau că sunt slavi la origine!

Tracii Dacii Getii Cetatea Koga-Ion-ului

După cum vedeţi, nu numai “Academicienii Profesori de Istorie” schimbă istoria, ci şi fetele preşedinţilor comunişti … şi pentru ce, pentru nişte interese geo-politice. Nu ar fi fost mult mai simplu să se mândrească că ne-au cotropit în secolul al VI-lea, ne-au subjugat şi decimat, lăsând în urmă doar un număr mic de supravieţuitori “Melelno-Romanii”.
Când vorbeşti o limbă slavonă (apărută foarte târziu în istoria lumii) cum poţi spune că eşti trac!
De-a lungul râului Marita trăiau Tracii Odrişii, numele lor fiind menţionat până în secolul III BC.
De asemenea de-a lungul râului Struma trăiau Medii – trib din care se trăgea şi Spartacus, trac ce a clătinat şi înspăimântat Roma. Născut în jurul anului 113 BC, absorbit în armata Romană, şi-a permis un “mic-concediu” pe cont propriu, a fost prins şi transformat în sclav-gladiator. Fiind la şcoala din Capua, excelent pregătit şi cu suflet trac, nu a acceptat ideea de a muri pe arenă pentru satisfacţia “stăpânilor”, aşa că a evadat împreună cu alţi 70 de camarazi, alcătuindu-şi o mică armată cu care a reuşit să clatine Imperiul Roman.
Spaima i-a obligat pe romani, învinşi de câteva ori de armata tracului Spartacus, să trimită împotriva acestuia pe Marcus Licinius Crassus şi pe Pompei (adus special din Spania). Învins de o armată enormă, Spartacus moare vitejeşte, în anul 71 BC lângă Silar, râzând fericit ca toţi dacii. Istoria schimbă câteodată înţelesul unor simboluri, aşa că numele Eroului nostru Trac este preluat de germanii socialişti care înfiinţează, după primul război mondial, “Liga lui Spartacus” (Spartakusbund). Aceştia în frunte cu Rosa Luxemburg şi Carol Liebknecht vor transforma la 30 decembrie 1918 “Liga lui Spartacus” în Partidul Comunist German. Ce ironie a soartei! Dar tot ei germanii, la numai câţiva ani vor avea o nouă idee, aceea de a fura Simbolul Vieţii Veşnice, Zvastica Pelasgica, transformând-o într-un simbol al intoleranţei şi cruzimii, manifestat în cel mai extremist sens, creând martiri în proporţie de masă.
Astfel vechi simboluri preluate şi folosite necorespunzător, îşi pierd aparent valoarea cum s-a întâmplat şi cu vechiul Semn Hitit Carpato-Danubian al Vulturului cu Două Capete.
Preluat de Bizanţ, apoi de Huni la formarea Imperiului Austro-Ungar, etc., etc., pentru ca în zilele noastre să redevină actual, preluat de Noul Stat Rus…

Să nu-i uităm pe Odrişi, trib Tracic din zona Munţilor Rodopi, care s-au răsculat împotriva Imperiului Roman, în anul 26 AD.
Lăsându-i la o parte pe Bulgarii Tracizaţi peste noapte de istorică, fiica lui Jivkov, şi alţi istorici de- ai lor, să mergem ceva mai la sudul teritoriului tracic.
Prof. Universitar dr. Decebal Bucurescu îl menţionează pe Herodot (Istorii II, 56) care spunea: “Elada (n.a. Grecia) ţinut care mai înainte vreme se numea Pelasgia”.
Ei grecii sosiţi intre anii 1900-1400 BC în 4 valuri: Aheii, Ionienii, Dorienii, Eolienii, ne-au găsit acasă, pe noi Pelasgii Carpato-Danubieni, numindu-se Traci (nume prima oară menţionat de acelaşi Herodot). Ei ne-au învins de mai multe ori, reuşind să ocupe partea sudica a Peninsulei Balcanice.
De la noi au luat apoi Asia Mica (vezi războiul împotriva Tracilor-Ramani locuitori ai Troiei) şi în sfârşit ocupându-ne insulele din Marea Tracica (grecii schimbându-i numele în Marea Egee) (vezi războiul dus de Greci sub conducerea lui Teristocle împotriva Tracilor-Sinthioni).
Revanşa împotriva grecilor ne-a fost adusă de tracul-pelasg-macedon Alexandru (336-323 BC) care cucereşte Grecia şi conform tradiţiilor timpului îi angajează pe învinşi în trupele sale.
Acesta reconstruieşte într-o perioadă foarte scurtă Marele Imperiu Pelasgic, recucereşte Egiptul, Mesopotamia, Persia, India, capitala acestui Mare Imperiu Pelasgic, reînviat, fiind la Pela.
Vremea a trecut şi după 2000 de ani, de asta data “istoricii greci” îl redescoperă pe macedonul Alexandru ca fiind “grec” şi îl pun în Panthenon (după 2000 de ani !!!). Dar nici bulgarii nu se lasă, şi-l adjudecă şi ei pe “strămoşul” Alexandru, considerându-l unul din cei mai mari generali bulgari ai antichităţii.
Unde eşti tu Alexandru Doamne
Ca punând mina pe ei
Să-i împarţi în două taberi
De nebuni şi de mişei…
Între timp pelasgii au devenit şi ei greci, precum şi tracii — o fi greşit Herodot sau probabil nu cunoştea noţiunea de “politically correct” când îi considera pe traci ca fiind alt neam decât grecii.
Istorie, istorie, istorie … săraca istorie.
Singurii care nu şi l-au revendicat pe Alexandru ca fiindu-le neam şi strămoş … sunt romanii…
Capul ce se pleacă
Sabia nu îl taie
Dar cu umilinţă
Lanţu-l încovoaie…
Herodot în “Istorii V.9” spunea: “del la Padurea Hercinica, limita vestică a spaţiului pelasgo-tracic trece prin Alpii Răsăriteni, ocolind Noricum, provincie cu populaţii predominant Dacice şi Celto- Germanice, şi apoi coborând la Aquileea (azi Terzo d’Aquileia – Italia), în golful Veneţienilor. De aici, limita vestică, sud-vestică a spaţiului pelasgo-tracic urmărea ţărmul Mării Adriatice, întreg ţărmul de vest al Peninsulei Balcanice, până în Creta.
Populaţiile, neamurile pelasgo-tracice de la Marea Adriatică, din “ţinuturile ilirice”, atingeau potrivit informaţiilor lui Strabon, din Geografia (VII, 5,1 – “Istrul şi Alpii dintre Italia şi Germania”): “populaţiile pelasgo-traco-ilirice încep de la acel lac (n.a. este vorba de lacul Constanta din Elveţia de azi) alături de care locuiesc Vindelicii, Reţii şi Helveţii… Amintitul teritoriu (Alpino-Panonico-Iliric), Dacii l-au prefăcut într-un pustiu, în urma războiului în care i-au biruit pe Boi şi pe Taurisci – semeţii celtice de sub stăpânirea lui Critasiros. Dacii pretind că ţinutul acesta ar fi al lor, cu toate că este despărţit de ei prin râul Parisos (n.a. Paar de azi în Germania) care vine din munţi şi se varsă în Istru (Dunăre)…”
Originea acestui popor, tracic, căruia geografia şi condiţiile climatice i-a hărăzit culoarea albă a pielii, menţinută cu toate invaziile, încrucişările şi suprapunerile orientale, se confundă cu cea a Arienilor Carpato-Danubieni, a vechilor Pelasgi, întemeietori ai Europei moderne de azi. În ultima vreme, tot mai mulţi cercetători sunt de părere că leagănul vechii Europe este spaţiul Carpato-Dunărean (Marija Gimutas), în timp ce P. Bosch-Gimpera considera că spaţiul din care au pornit popoarele europene este situat pe teritoriul dintre Valea Dunării, Marea Egee (Marea Tracilor) şi Marea Neagră (Marea Getică).
Istoricilor şi arheologilor li s-au alăturat şi unii lingvişti, printre care trebuie amintit Vladimir Georgiev. Importanţa Tracilor şi a spaţiului tracic a fost subliniată ştiinţific prima oară de către Vasile Pârvan.
Născut la 28 septembrie 1882, în cătunul Perchiu din Comuna Huruiesti, Jud. Tecuci, fiu al unui învăţător rural, Vasile Pârvan, a fost un alt îndrăgostit de Preistoria poporului roman. El ajunge la 27 de ani Membru al Academiei Romane, Profesor de istorie Antică la universitatea din Bucureşti, Director al Muzeului Naţional de Antichităţi. El este autorul sintezei istorico-arheologice despre protoistoria Daciei, pe care a intitulat-o “Getica”. În această lucrare V. Pârvan a pus în evidenţă, documentat şi convingător, măreţia poporului geto dac. El va muri timpuriu, înainte de a atinge vârsta de 45 de ani, lăsându-ne un tezaur de nepreţuit, opera lui ştiinţifică.
Din punct de vedere lingvistic, mulţi cercetători susţin existenta unei Limbi Ariene, Carpato- Danubiene (Pelasgice) care a stat la originea limbii tracice, cu diferite variante locale. Având în vedere legăturile între Limba Hittită şi Limbile Ariene, se poate afirma că mişcări de popoare au avut loc de la apus spre răsărit, adică din Europa spre Asia şi nu invers. Forma veche a cuvintelor hitite constituie o dovadă că aceştia s-au desprins din trunchiul carpato-danubian, european, pătrunzând în Asia Mică. Sunt suficiente dovezi de natură arheologică şi antropologică (spune J,C. Drăgan în “Noi Tracii”, pag.90) pentru a îngădui afirmaţia că, încă din Epoca Neolitică, în spaţiul tracic şi într-o arie limitrofă acestuia, exista o populaţie autohtonă, din care îşi trag rădăcinile Popoarele Istorice Europene, iar această populaţie poate fi considerată din punct de vedere lingvistic ca preariană. Considerând că istoricii şi arheologii au neglijat, necuvenit, mitologia noastră Traco-Dacică, precum şi alte mitocănii, cu scrieri epice precum sunt Vedele şi Upanisadele sanscrite, consider că introducerea lor în circuitul cercetărilor ar fi în avantajul nostru, al românilor şi în special în avantajul iluminării trecutului îndepărtat al continentului European.
Simpozionul internaţional de tracologie care a avut loc în Bulgaria (15-18 Mai, 1998) cu temele:
1. Cel mai vechi simbol pre-tracic găsit în lume — zvastica — 6,000 BC
2. Primele ornamente şi măşti de aur (tracice) găsite în lume – 3,800 BC (karanovo V-VI)
3. 1600 de tezaure ale regilor Traci — cele mai frumoase din lume.
4. Noi splendori tracice.
În Iliada Homer spunea despre traci “Armatele lor străluceau de scuturi de aur şi tezaurele lor erau aşa de preţioase că regele Priam (rege al Troiei-Tracice) a putut să ia înapoi, de la greci, capul fiului său mort, numai după ce le-a dat acea faimoasă Cupă Tracică de Aur”.
Toate marile civilizaţii au înflorit pe văile unor mari fluvii şi în special la gurile de vărsare ale acestora: cea Egipteană pe Nil, cea Mesopotamiană între Tigru şi Eufrat, cea Indiana pe Ind şi Gange, cea Chineză pe Fluviul Galben, iar cea Europeană, cu voia sau fără voia “marilor profesori de istorie şi arheologie”, pe valea (Istrului, Danubiului) Dunării şi în special în zona deltei acesteia. Acesta este leagănul adevărat al civilizaţiei Proto-Europene, în străvechea vatră tracică a Carpaţilor, a dunării Carpatice. Aici veneau grecii în antichitate să-şi caute Lâna de Aur şi bogăţiile agricole dunărene. Aici s-a dezvoltat faimoasa Epocă de Aur, cu Cimitirul Eroilor de la Gurile Dunării şi Lăcaşul Zeilor din Cetatea Koga-Ion-ului.
Uitaţi-vă pe hartă şi veţi vedea ce fantastic arăta acest spaţiu, unde din trupul munţilor ţâşnesc izvoare ce se prefac în râuri care se desfăşoară ca un evantai spre Dunăre, străbătând văi calme şi dealuri molcome, prielnice agriculturii şi păstoritului. De sus, din avion această reţea hidrografică, cu forma de elipsă, seamană cu un Ou al Genezei. Munţi de sare, fără de care e greu de conceput viaţa omului şi creşterea vitelor, reprezenta în antichitate o bogăţie mai mare ca aurul, poate cea mai de seamă bogăţie pentru oamenii vechimii, bogăţia vieţii. Nimic nu este mai presus decât “sarea în bucate” spune o veche poveste dacică.
Bogăţiile solului şi sub-solului au făcut ca spaţiul tracic să fie râvnit de triburile şi popoarele învecinate — spre acel El Dorado al Antichităţii îşi orientau dorinţele jefuitoare vecinii. “Invadatorii europeni au venit şi încă mai vin de la răsărit. Mişcările dinspre sud spre nord fiind determinate nu atât de cauze economice cât şi de modificări ale climatului, de schimbarea florei şi faunei cum a spus şi J. Drăgan “orice pom ce dă roade şi seminţe, caută să le răspândească în preajmă, aşa şi neamul nostru al daco-tracilor, prin triburi prolifice, a rodit şi s-a răspândit fie la marginea teritoriului sau de vieţuire, fie deplasându-se la distanţe mai mari până în Asia ori trecând strâmtorile Bosforului şi ale Dardanelelor până în Anatolia; aşa au ajuns rmamani-dardanii să ridice oraşul cetate Troia, iar brigii să alcătuiască o “Filială” care a luat numele de Frigia; mysii nu erau altceva decât o fărâmă a moeşilor din sudul Dunării; mesapii, iapygii şi veniţii din Italia de răsărit erau surplusuri ale traco-illirilor din Dalmaţia şi din Panonia (unde a existat Statul Rama – până la venirea Ungurilor). Extinderea neamului Carpato-Danubian se poate asemăna cu o explozie atomică, avându-şi epicentrul acolo, acasă, în Tara Soarelui, în Daksha pre-sanscrită, ariana. Îi vom găsi pe strămoşi pe râul Hipanis (Bug) şi Borystene, Nipru). Cimmerienii vor fi împins de către Sciţi spre sud, dar şi ei Sciţii se vor topi în Marea Populaţie Tracică, tracizându-se, lăsând în urma lor doar … un nume. Ei tracii care se întindeau spre apus până la Oceanul Atlantic, au pătruns şi pe Valea Vistulei întemeind cetăţi ca Getidava; alte ramuri ca Etruscii şi Venetii se vor îndrepta spre Valea Padului. Peninsula Italică au cucerit-o de cel puţin 4 ori, ultima data sub conducerea Strălucitorului Raman Enea — plecat din zona Oltinei (Dobrogei de azi) ori după Homer şi Virgilius, de la Troia. Când Demostene şi Ificrate socoteau ca o cinste faptul că mamele lor fuseseră trace, când grecii “ne împrumutau” zeii schimbându-le doar numele, înfruptându-se din plin din miturile şi credinţele geto-dacilor, cum să nu ridicăm vocea azi, noi urmaşii acelor Daco-Traci şi să spunem lumii Adevărul. De ce să tăcem, umiliţi şi furaţi de al nostru trecut glorios din dorinţa “inteligentă” de a nu ne supăra “vecinii”! Cine au fost şi cine sunt ei vecinii!
Niciodată un popor umil şi fricos nu a fost respectat, niciodată un iepure nu va sta alături de un lup! Daco-Romani – Treziţi-vă, scoateţi-vă ochelarii de miopi, primiţi de la vecini şi uitaţi-vă cu mândrie, acolo de departe în trecut, redescoperiţi-vă şi mândriţi-vă cu voi. Nu este nimeni în toată Europa, care să aibă o istorie mai veche, mai frumoasă şi mai fantastică, ca a noastră.
Noi nu trebuie să uităm că suntem aici, pe acest Pământ European primii, înaintea grecilor, italienilor, francezilor, germanilor ori turcilor, înaintea englezilor ori slavilor.
Ei toţi noii veniţi doresc ca noi să nu fi existat; astfel ei să aibă drepturi! Ei spun că Transilvania a fost un Vid de Populaţie, astfel încât ei au venit şi l-au umplut. Ei ne încurajează în prostia noastră să credem că de fapt noi am apărut după 106 AD, prin unirea dintre “doi bărbaţi” Traian şi Decebal. Traian – cuceritor a 14% din teritoriul Daciei, în urma unui război fraticid.
Nu domnilor, noi avem istoria noastră, cu mii şi mii de ani înaintea sosirii romanilor pe câţiva kilometri din teritoriul Daciei, iar istoria noastră a început atunci, de mult când noi am început să făurim Europa, să cucerim Asia: China, India şi Japonia, Anatolia, Sumerul şi Asia Mică, Palestina şi Mesopotamia, Nordul Africii.
Aceasta este istoria noastră, a Carpato-Danubienilor, Pelasgilor, Tracilor, Daco-Romanilor, Noi Daco-romanii reprezentăm coloana vertebrală a istoriei lumii contemporane.

Notă: material preluat de pe http://www.dr-savescu.com/history/eitracir.html