17 iul. 2017

Europarlamentarul italian Mario Borghezio, unul dintre liderii formaţiunii Liga Nordului, a solicitat recent, în Parlamentul European, ca ţările UE să facă publice toate informaţiile deţinute despre fenomenul OZN.

Declaraţia lui Borghezio a fost semnată de 17 colegi din Parlamentul European, printre care şi liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. “Ceea ce se întâmplă în Parlamentul European este un efect al celei mai mari reuniuni pe probleme ufologice din toate timpurile, care a avut loc în aprilie, la San Marino. Lucrările au avut titulatura “Anul 2010 – anul contactului. De la Hollywood la realitate” şi au fost conduse de Roberto Pinotti, consilierul armatei Italiei şi al NATO pe probleme de obiecte zburătoare neidentificate.

Extratereştrii au fost închipuiţi de către oameni în diverse moduri. Iată unul dintre ele

Concluzia lucrărilor a fost că nu mai poate fi ţinută secretă existenţa civilizaţiilor extraterestre şi că un contact este iminent, foarte probabil chiar în acest an”, ne-a declarat generalul de brigadă Emil Străinu, doctor pe probleme de ameninţări militare neconvenţionale. În documentul respectiv se cere guvernelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) desecretizarea informaţiilor referitoare la fenomenul OZN. Propunerea eurodeputatului italian vizează înfiinţarea unui centru ştiinţific de analiză şi diseminare a datelor adunate până în prezent despre OZN-uri.

Sursa:Libertatea.ro
9 Iulie 2010

<span>Post a comment</span>